La Fălticeni

Un nou turneu din Circuitul Naţional Tenis 10

Duminică, 25 februarie, la Fălticeni, s-a desfăşurat al doilea turneu din acest an din Circuitul Naţional Tenis 10, organizat de Federaţia Română de Tenis în parteneriat cu Primăria municipiului Fălticeni, dotat cu Cupa „Nada Florilor”. Deşi şi-au anunţat participarea şi jucători din judeţele Neamţ, Iaşi, Botoşani şi Bacău, în sala de sport a Colegiului Naţional „Nicu Gane” au fost prezenţi doar tenismenii din Suceava, Rădăuţi, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, cei din alte judeţe renunţând la deplasarea de la Fălticeni din cauza vremii nefavorabile.

„Din cauza vremii nefavorabile, copiii din alte judeţe nu au putut ajunge la Fălticeni. Competiţia s-a desfăşurat în condiţii normale, având un număr suficient de participanţi pentru grupe şi fazele superioare ale competiţiei Alături de micii tenismeni fălticeneni, prevăd un viitor în tenisul de câmp pentru rădăuţeanca Teodora Sfîrnaciuc, alături de revelaţia acestui sezon, Karlo Piticaru, un băieţel din Câmpulung Moldovenesc, care se pregăteşte la ACS «Nada Florilor» din Fălticeni şi care a lăsat o impresie bună în toate turneele la care a participat. Felicit pe micii jucători, pe părinţi şi pe antrenorul secţiei de tenis a clubului din Rădăuţi, club care se anunţă un concurent serios în lupta pentru medalii pentru noi”, ne-a spus antrenorul Marcel Dascălu.

La Nivelul Roşu, copii cu vârsta maximă de 8 ani, locul I a fost ocupat de Matei Ursache, locul al II-lea de Teodora Sfîrnaciuc, iar pe al III-lea s-a situat Dumitru David.

La Nivelul Portacaliu, copii cu vârsta maximă de 10 ani, locul I a fost ocupat de dublul campion naţional David Arcip, pe locul al II-lea s-a situat Matei Strugariu, iar pe al III-lea s-a situat Karlo Piticaru.

www.romanidecentenar.ro

Federaţia Română de Tenis a asigurat diplome şi medalii pentru câştigători, firma Botuşanu SRL din Fălticeni a asigurat premii pentru toţi participanţii, iar CN „Nicu Gane” a asigurat condiţii excelente pentru o competiţie de nivel naţional.

Tot în acest weekend, Iustin Andrei, un alt tenismen crescut în pepiniera ACS „Nada Florilor”, s-a impus în Turneul MPG organizat la Tecuci, locul I la Nivelul Portocaliu asigurându-i deja un loc în Turneul Campionilor organizat în luna aprilie la Bucureşti.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: