Omul de afaceri George Jucan candidează pentru funcţia de preşedinte al PMP Suceava:

Ştiu, vreau şi pot să fac din această organizaţie una dintre cele mai importante din ţară

Omul de afaceri George Jucan a anunţat, vineri, că şi-a înscris candidatura pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene PMP Suceava, pentru a asigura unitatea organizaţiei judeţene, creşterea încrederii electoratului în Mişcarea Populară şi impunerea PMP Suceava între primele organizaţii de partid din judeţ.

Jucan a explicat că este un membru vechi al PMP Suceava, fiind dintre primii care s-au alăturat grupului de iniţiativă şi îşi propune să facă o construcţie mai puternică, punând accent atât pe vechii membri ai partidului, cât şi pe cei noi, şi că va milita pentru o politică a uşilor deschise pentru atragerea de noi membri şi simpatizanţi, explicând poziţia, viziunea şi proiectele PMP. El subliniază că, pentru a se identifica puternic pe scena politică judeţeană, PMP nu este dependent de principalii actori politici PSD sau PNL.

„Am un program de măsuri bine stabilit pe care îl voi prezenta Conferinţei Judeţene, având ca prim scop obţinerea celui de-a treilea scor electoral din judeţ la alegerile europarlamentare din luna mai 2019. Voi pune un accent pe implicarea activă a aleşilor locali în activitatea partidului şi le voi cere acestora şi voi urmări ca, în acţiunile politice, aleşii locali PMP să îşi asume public activitatea parlamentarilor PMP şi a conducerii partidului. Am constatat că unii dintre ei încearcă să se distanţeze de preşedintele Traian Băsescu şi cred că este incorectă o asemenea atitudine” a spus Jucan.

El este convins că până la alegerile europarlamentare va reuşi înfiinţarea de organizaţii în toate cele 114 localităţi ale judeţului (în prezent fiind 84) şi că se bazează în acest demers pe liderii vechi ai partidului, care au pus bazele construcţiei organizaţiei judeţene.

„Am demonstrat că pot să reuşesc în domeniul privat, iar printr-o bună organizare voi reuşi să repun PMP Suceava între primele partide din judeţ. Ştiu, vreau şi pot să o fac” a spus George Jucan.

El consideră că Organizaţia PMP Suceava va avea viitor doar dacă la conferinţa de alegeri din 10 martie va exista o competiţie „corectă, statutară şi echitabilă”.

George Jucan are 49 de ani, este om de afaceri din Cajvana, absolvent al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, fiind un cunoscut al autorităţilor din landul german Saxonia încă din anii 1990. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI