Protopopiatul Suceava I

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

– Invitaţie la meditaţie, introspecţie, căinţă, îndreptare şi rugăciune –

La fiecare început de drum al Postului Sfintelor Paşti, Biserica Ortodoxă îi invită pe credincioşii săi la o succintă meditaţie asupra virtuţii şi păcatului. Aceasta se desfăşoară în cadrul Canonului cel Mare, alcătuire a Sfântului Andrei Criteanul.

Astfel, în primele patru seri ale Postului, în multe din parohiile ortodoxe se oficiază slujba Pavecerniţei celei Mari, unite cu Canonul de umilinţă şi pocăinţă scris de Sf. Andrei, Arhiepiscopul Cretei.

Vreme a umilinţei duhovniceşti, a meditaţiei şi îndreptării, Postul cel Mare se deschide cu această minunată alcătuire, adevărat dascăl al pocăinţei reale şi eficiente, o incursiune în istoria căinţei şi îndreptării. Cele 271 de strofe ale Canonului ne conduc spre cunoaşterea celor mai importante personalităţi sau evenimente biblice, o cunoaştere a celor mai profunde căderi şi îndreptări, de la Adam şi Eva, la „Fiul risipitor”, Zaheu sau tâlharii răstigniţi odată cu Iisus sau prin lucrările minunate ale minunilor Mântuitorului Iisus Hristos.

Un strigăt ca un lait motiv străbate de asemenea Canonul de la un capăt la altul: „miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă!”. E zbuciumul sufletului, dar şi al minţii robite şi înlănţuite de patimi şi păcate, un exerciţiu de conştiinţă trezită la o realitate cruntă: păcatul a pus stăpânire pe fiinţa omului. Repetitiv, acest irmos cuprinde o încărcătură duhovnicească deosebită, meditaţie, cerere şi mulţumire adusă Domnului deopotrivă, de noi toţi cei prezenţi în rugă.

Necesitatea Canonului cel Mare vine tocmai din trebuinţa firească a omului păcătos de a se îndrepta, de a se mărturisi înaintea lui Dumnezeu. Apoi, mântuirea nu e doar rezultat al efortului propriu, ci şi dar al lui Dumnezeu, iar darul se obţine şi prin merit şi prin milostivirea Ziditorului. Smerita rugăciune, însoţită de metanie, de abţinerea voită şi voluntară de la ceea ce, de altfel, ne este permis şi plăcut, duhul şi mintea ţinute strâns în frâul de aur al umilinţei reale, al îngăduinţei şi iubirii jertfelnice, iertarea şi permanenta dorinţă sinceră de îndreptare sunt tot atâtea trepte pe care urcăm încet spre cer.

În opoziţie, păcatul, mândria, hula şi toate celelalte ne leagă de tot ce este josnic şi nevaloros.

Iată doar câteva motive pentru care slujitorii Sfintei Biserici Ortodoxe, împreună cu credincioşii, se reunesc în această primă săptămână duhovnicească pentru împreună rugăciune la slujbele de priveghere ce sunt săvârşite în fiecare seară, de luni până joi, în săptămâna I a Postului celui Mare.

Postul Mare

Înainte de toate se cade a înţelege ce este postul, ca rânduială şi practică a creştinătăţii, de ce şi cum postim, câte feluri şi ce fel de posturi avem în Biserica Ortodoxă şi alte elemente legate de aceasta.

Originea postului se află negreşit în Rai. Primilor oameni, protopărinţilor noştri Adam şi Eva, le-a lăsat Creatorul o poruncă: „Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi i-a zis: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Fac.2:15-17). Deşi pare o interdicţie, aceasta este mai degrabă o cale. Cea a ascultării în drumul spre desăvârşire, spre asemănarea cu Dumnezeu. Dincolo de aspectul material, trupesc, vorbim aici despre relaţionarea omului cu Dumnezeu într-un raport clar de ierarhizare. În principiu avem în vedere virtutea ascultării. Dumnezeu lasă porunca, omul o împlineşte. Încălcarea voii lui Dumnezeu nu rămâne fără urmări: izgonirea lui Adam din Rai, întunecarea Chipului lui Dumnezeu în inima omului, alterarea relaţiei omului cu restul lumii create, pierderea inocenţei iniţiale şi mai ales moartea. Aceasta din urmă are un rol pedagogic, dincolo de pedeapsă. În Slujba înmormântării, rugăciunea I a iertării, la căpătâiul celui adormit, spune „pentru ca răutatea să nu rămână fără de moarte – din iubire de oameni, ca un Dumnezeu al părinţilor noştri, ai poruncit amestecului şi împreunării acesteia şi acestei negrăite legături a Ta – prin vrerea Ta cea dumnezeiască – să se desfacă şi să se risipească, pentru ca sufletul să meargă acolo de unde fiinţă şi-a luat, până la obşteasca înviere, iar trupul să se desfacă în cele din care a fost alcătuit” (Molitfelnic)

Postul este, aşadar, în primul rând o reaşezare a relaţiei omului cu Dumnezeu, prin ascultare şi înfrânare, de stăpânire a firii îndreptate spre păcat, spre confortul lipsit de spiritualizare.

 Dar de la ce ne înfrânăm? Desigur, de la cele mai la îndemână tentaţii ale noastre, cele care ne rup de partea duhovnicească: mâncare, băuturi alcoolice, senzualitate, de la orice exces, de la gânduri şi vorbe şi fapte păcătoase, însă mai adânc de orice ne depărtează de la o relaţionare firească atât cu Dumnezeu, dar şi cu semenii. Postul este o domnie a spiritului peste materie, o reaşezare în matca iniţială în care preocuparea principală nu era lucrarea trupului ci a duhului, în relaţionare cu Dumnezeu. În Sfânta Scriptură avem nenumărate exemple de post: conform Deuteronom 9:9, Moise posteşte 40 de zile şi 40 de nopţi, ca pregătire pentru primirea Tablelor Legii (Cele 10 Porunci) şi tot el aşază pentru Poporul Ales primele perioade de post: „În luna a şaptea, ziua a şaptea a lunii, să postiţi şi nicio muncă să nu faceţi, nici băştinaşul şi nici străinul care s-a aşezat la voi“ (Levitic 16, 29; 23, 27-32; Numeri 29, 7), Estera posteşte împreună cu tot poporul lui Israel pentru salvarea neamului de la nimicire (Estera 4:16), Dreptul Iov sau Proorocul Ilie sunt alti premergători ai postului.

Ajungând la vremea Mântuitorului Iisus Hristos aflăm că Înaintemergătorul Domnului, Proorocul Ioan Botezătorul, a fost mare postitor: „Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică.” (Matei 3:4), aşa cum fusese vestit despre el încă înainte de naştere „Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt”. (Luca 1:15).

Mântuitorul Însuşi a postit: „Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit.” ( Luca 4:1-2) Sfântul Apostol Pavel aminteşte despre post ca stare ascetică în I Cor 7:5, iar Faptele Apostolilor prezintă postul ca parte a pregătirii în vederea hirotonirii viitorilor slujitori: „Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece”. (F.Ap.13:2-3)

Postul este aşadar o stare firească a omului credincios. În timp, odată cu organizarea sistematică a practicilor specifice creştinismului, se individualizează şi perioadele specifice de post, cu reguli clare legate de semnificaţie, timp, asprime, durată şi excepţii sau dezlegări.         În practica actuală a Bisericii Ortodoxe avem, ca durată, post de o zi sau de mai multe zile. Acestea sunt aşezate în relaţie cu evenimente speciale din istoria mântuirii. Astfel, postim miercurea ca amintire a sfatului ţinut de mai marii iudeilor şi unde s-a hotărât prinderea şi pierderea lui Iisus, precum şi a trădării lui Iuda, iar vinerea pentru că este ziua Răstignirii. Alte posturi de o zi sunt aşezate în ajunul şi spre amintirea Botezului Domnului şi întru pomenirea Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

Posturile de mai multe zile sunt: cel al Sfintelor Paşti – 7 săptămâni, cel al Naşterii Domnului – 6 săptămâni, cel al Adormirii Maicii Domnului – 2 săptămâni şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cu durată variabilă, de la o zi, la aproximativ 3 săptămâni, funcţie de data serbării Sfintelor Paşti.

De asemenea, episcopul locului, după pilde din Sfânta Scriptură, poate recomanda posturi speciale, cu durată variabilă, pentru credincioşii din eparhie, avându-se în vedere diverse trebuinţe ale obştii: boli, războaie, răzmeriţe şi tulburări, înaintea unor decizii importante ce privesc ţara, poporul, neamul sau zona.

www.romanidecentenar.ro

După asprime, postul este aspru (de obicei cu ajunare desăvârşită până la apusul soarelui), obişnuit (hrana fără produse de origine animală), cu dezlegare (la untdelemn, vin, peşte sau alte produse alimentare – mai ales pentru bolnavi).

 Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

Termenul de canon este preluat în terminologia teologică în relaţie directă cu înţelesul său etimologic originar din limba greacă, însemnând regulă, normă, principiu director, dreptar (sinonim cu latinescul regula). Aşadar canonul este o raportare la regulă, adică la firesc, la normal. Privind din această perspectivă alcătuirea imnografică a Sfântului Andrei – arhiepiscopul Cretei (adică Criteanul), înţelegem că la începutul Postului Mare suntem îndemnaţi la o reaşezare a noastră în buna regulă a relaţionării cu Dumnezeu şi cu semenii. Şi ce izvor mai bun, mai adânc, mai plin de înţelesuri duhovniceşti poate fi decât Sfânta Scriptură? Pornind aşadar de la întâmplări şi personaje pe care orice creştin le poate avea la îndemână dacă răsfoieşte această carte de căpătâi, vrednicul ierarh ne aduce înainte pilde. Despre cei buni sau despre cei răi, despre virtuoşi şi ascultători de Dumnezeu sau despre cei care, în multe feluri, chipuri şi forme, au necinstit pe Dumnezeu.

Canonul acesta este, desigur, expresia felului în care ierarhul Andrei a înţeles să împărtăşească păstoriţilor săi nu doar învăţătura de credinţă în forma sa teoretică (tocmai se încheiaseră lucrările Sinodului VI – Ecumenic), ci mai ales să îi ajute pe credincioşi să îşi transforme, să îşi transfigureze vieţile în acord cu marile virtuţi ce pot împodobi pe creştinul cu adevărat practicant. Cu dragoste profundă pentru credincioşii eparhiei, vrednicul ierarh a căutat cele mai bune şi mai plăcute modalităţi de transmitere a bunelor învăţături. Fin cunoscător al scrierilor sacre, înzestrat cu darul elocinţei, şcolit cu subtilităţile filosofiei antice, cu artele şi cu ştiinţele umaniste, acesta aşază într-o versificaţie de 271 de strofe virtuţile esenţiale ce ne apropie de Dumnezeu. Şi fiindcă omului din toate timpurile i-a fost de folos şi arătarea celor ce au greşit, ca să ia aminte, nu sunt ocoliţi ca pilduire nici păcătoşii. Departe de a fi o înfierare artificială a stărilor păcătoase, textul canonului aduce cu sine permanent îndemn la îndreptare, clădeşte speranţă, dă putere.

Profunzimea acestei alcătuiri este remarcabilă. Antinomia este folosită cu delicateţe şi fermitate. Dumnezeu este bun şi drept, El nu judecă după aparenţe, nici nu condamnă gratuit, ci răsplăteşte fiecăruia după adevărata valoare a faptelor sale. Bunătatea şi dreptatea sunt aşezate în aceeaşi ecuaţie a mântuirii: nici bunătate fără dreptate, nici dreptate fără bunătate. De aceea, între cântări credinciosul cere mila lui Dumnezeu: Miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila ta! Dar nu o milă slugarnică şi făţarnică, ci un reflex al îndreptării, al căinţei sincere, pornită din inimă şi susţinută de fapte. Un adevărat balet, delicat şi energic, subtil şi ferm. Ia aminte, zice cântarea! Păcatul predispune pe om la osânda veşnică. Singura cale a mântuirii este cea a acordării la dumnezeire prin îndreptarea vieţii, viaţă definită de gânduri, dar mai ales de fapte. Dacă ele sunt bune, dreptatea lui Dumnezeu este corectă. Răsplăteşte binele. Dacă faptele sunt rele, pedeapsa vine firesc, urmare a felului de vieţuire lipsit de virtute, de bine, de adevăr. E iarăşi drept, căci nu poţi pune laolaltă, de-a valma, pe cei buni şi pe cei răi. De altfel, relatarea biblică a Înfricoşătoarei Judecăţi este cât se poate de elocventă şi precisă. Nu există cale de mijloc, nu este un loc intermediar. Încă un argument, scripturistic, dar şi logic, precum că zonele gri, Purgatoriul, nu reprezintă decât o iluzie, o amăgire fără acoperire, o himeră ce nu are alt rol decât adormirea conştiinţei. Iar conştiinţa are un rol esenţial în mântuire!

Canonul Sfântului Andrei este apoi un dialog interior al omului cu propria sa conştiinţă care are nevoie, la acest început de Post Mare, de un impuls, de o antologie a marilor puncte de reper faţă de care să îşi raporteze propria viaţă. De ce? Fiindcă urmează, firesc, o etapă superioară: recunoaşterea propriilor greşeli în faţa celui lăsat să administreze Tainele lui Dumnezeu: duhovnicul. Canonul este aşadar un bun preambul înaintea Sfintei Taine a Mărturisirii. Ce să spui? Ce ai făcut? De unde începi pocăinţa ta? Cât de accentuată este îndepărtarea de modelul Hristic? Sau de cel al sfinţilor? Nu cumva rădăcina păcatelor mele este mai adâncă decât o văd eu acum? Totul pleacă încă o dată de la raportarea aceasta la divinitate, la bine, la mântuire. Izvorul faptelor mele este gândul. Gândirea se aşază în şabloanele pe care eu însumi le construiesc. Ce am aşezat înaintea ochilor inimii mele, după acel model se aşază şi curge viaţa mea. De aceea Canonul vine şi arată cele bune şi cele rele, virtuţi sau păcate. Sfânta Scriptură devine far călăuzitor. Pentru aceea fiecare imn are un personaj, o poveste, o stare de analizat, real şi concret, nu ideatic, ci practic. Iar sufletul care descoperă din cele mai adânci unghere ale sale toată răutatea, toată nedreptatea, toată fărădelegea, strigă repetitiv şi în crescendo: Miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta!

Un alt aspect ce trebuie urmărit este acela că omul nu se mântuieşte de unul singur, prin meritele sale umile şi incomplete, ci prin împreună-lucrarea cu Dumnezeu. Creatorul Îşi arată şi bunătatea, şi milostivirea, şi dragostea, şi participă la efortul omului, ba chiar potenţează şi înnobilează străduinţa omului.

Exemplele alese cu atenţie de autor ne pun înainte trei posibile căi, după cum au făcut şi alţii înainte: cei ce au lucrat dintru început virtuţile, oamenii plăcuţi lui Dumnezeu, cei care s-au cufundat în mlaştina păcatelor şi a răutăţilor şi care s-au oprit pe cale, care deşi au parcurs o parte din drumul îndreptării nu au ajuns la liman şi cei care, deşi păcătoşi, au luptat şi s-au îndreptat.

Mai mult decât pilduirea prin personaje biblice, se face şi mărturisirea sinceră şi directă a Dumnezeului Unul în fiinţă şi întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Alcătuit într-o perioadă în care încă unii mai căutau clarificări doctrinare privind Sfânta Treime, canonul acesta include la finalul fiecăreia dintre cele nouă cântări o stihiră dedicată special Trinităţii, urmată de cea care laudă pa Sfânta Fecioară Maria. Este o altă dovadă că pe măsură ce coborâm mai adânc în istoria Bisericii, ajungem tot mai aproape de fundamentele credinţei. În secolul al VI-lea avem aşadar o prezenţă indubitabilă a cinstirii sfinţilor şi a Maicii Domnului, nu din momentul acela ci ca o tradiţie bine împământenită în zone diferite ale creştinătăţii, ţinând cont că Sf. Andrei se naşte în Damasc, în jurul anului 660, se formează intelectual şi duhovniceşte la Ierusalim şi îşi încununează activitatea eclesială la Constantinopol şi în Creta, trecând la cele veşnice în jurul anului 740.

Canonul Sf. Andrei în practica liturgică actuală

În practica liturgică actuală Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte fragmentat în primele patru zile ale Postului Mare, integrat în rânduiala Pavecerniţei Mari, la ceas târziu de seară. Canonul este reluat integral miercuri, în săptămâna a V-a din Postul Mare, în desfăşurarea Utreniei, adăugându-i de asemenea relatarea vieţii Sfintei Maria Egipteanca – una din păcătoasele care prin pocăinţă, post şi asceză a dobândit mântuirea şi, chiar mai mult, sfinţenia.

EPILOG

Canonul Sf. Andrei Criteanul este cea mai mare alcătuire imnografică de acest gen, adevărată şcoală a îndreptării, iar credinciosul contemporan primeşte la îndemână un adevărat model după care să se reaşeze în realitatea trăirii duhovniceşti autentice, un manual pregătitor pentru administrarea Sfintei Taine a Mărturisirii spre iertarea păcatelor

Pr. prof. dr. GHEORGHE FLORIN HOSTIUC

Parohia Sf. Gheorghe – Mirăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: