După reclamaţia depusă de viceprimarul Lucian Harşovschi

Televiziunea care a difuzat reportajul în care cartierele Iţcani şi Burdujeni erau prezentate ca cele mai periculoase din ţară a fost sancţionată

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis sancţionarea cu somaţie publică a televiziunii Kanal D pentru reportajul în care cartierele Iţcani şi Burdujeni erau prezentate ca fiind cele mai periculoase din ţară.

Sancţiunea a fost aplicată în urma şedinţei din 13 februarie a.c., după ce situaţia a fost reclamată de viceprimarul Lucian Harşovschi.

„Mergem mai departe şi cu acţiune în instanţă, pentru a proteja imaginea municipiului Suceava. Nu e niciun cartier mai periculos ca altul şi nici Suceava mai periculos ca alte municipii din ţară” a declarat Lucian Harşovschi pentru News Bucovina, după publicarea deciziei CNA.

El a mulţumit şi sucevenilor care au luat atitudine.

„Sucevenii au arătat că pot să-şi apere valorile şi, în număr foarte mare, au reacţionat la nedreptatea celor de la Kanal D. Le mulţumesc pentru acest lucru! Decizia luată în unanimitate de CNA demonstrează încă odată că reportajul nu are nicio legătură cu realitatea locului” a spus viceprimarul.

El consideră că aceasta poate fi considerată o avertizare generală pentru cei care vor să aducă atingere imaginii municipiului Suceava.

„Uşor-uşor, se face dreptate. E drept că a durat cam mult, dar sigur vor avea grijă pe viitor când se vor face reportaje tendenţioase la adresa municipiului Suceava” a spus viceprimarul.

Viceprimarul Lucian Harşovschi anunţase la mijlocul lunii septembrie 2017 că intenţionează să acţioneze în instanţă o televiziune care a prezentat deformat, într-un reportaj, cartierele Burdujeni şi Iţcani ca fiind între cele mai periculoase cartiere din ţară. El a spus atunci, în cadrul emisiunii „Exclusiv 90 de minute”, că o „televiziune de telenovele” a făcut un reportaj în cartierele Burdujeni şi Iţcani prezentându-le drept cele mai periculoase din ţară.

„Vă asigur că gradul de periculozitate e la fel în Iţcani, Obcini sau Burdujeni cu cel din oraşe mari ca Iaşi, chiar şi Cluj” a spus viceprimarul.

„Dacă noi nu ne apărăm, cine să ne apere?” a întrebat Harşovschi, adăugând că mai mulţi locuitori din cele două cartiere au fost nemulţumiţi de situaţia prezentată, întrucât nu corespunde adevărului. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: