Grigore Vieru a readus în Basarabia Tricolorul şi pe Mihai Eminescu

Motto:Unde vei găsi cuvântul

 Ce exprimă adevărul?”

( Mihai Eminescu, „Criticilor mei”)

Grigore Vieru s-a născut în ziua de 14 februarie 1935, la Pererita, în fostul judeţ Hotin (România Mare), azi Republica Moldova, din părinţii români Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A fost o familie modestă de agricultori. Moare în ziua de 18 ianuarie 2009, în urma unui accident grav de circulaţie. Accidentul a avut loc în noaptea de 15/16 ianuarie 2009, la orele 01.30. Se întorcea de la Cahul, unde participase la manifestările dedicate poetului naţional Mihai Eminescu.

Este absolvent al Institutului Pedagogic „Ion Creangă”, Facultatea de Filologie-Istorie din Chişinău. În ziua de 8 iunie 1960, se căsătoreşte cu Raisa (născută Nacu), profesoară de limbă şi literatură română şi limbă latină.

Debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii. Anul 1968 aduce o cotitură în creaţia poetului. Publică volumul de versuri „Numele tău”, cu o prefaţă de Ion Druţă. În anul 1973 trece pentru prima oară Prutul în Ţara Mamă.

Este unul dintre marii poeţi ai literaturii române.

Grigore Vieru, aşa cum îl ştiu

Pot să afirm că am fost alături de poetul Grigore Vieru şi că am luat poziţie în apărarea lui ori de câte ori detractorii şi duşmanii limbii române l-au atacat. Am publicat două cărţi despre poet: „Grigore Vieru, pontiful limbii române” şi „Basarabia, pământ de lacrimă românească”.

Nu mi-am însuşit merite şi niciodată nu am făcut caz de prietenia cu el, aşa cum astăzi există destui care susţin că i-ar fi fost prieteni. Prietenia implică modestie, sinceritate şi devotament. Numai că există unii care zic că i-au fost prieteni, dar nu au făcut nimic când el era atacat de cei care-l invidiau şi îl urau pentru valoarea lui literară.

Astăzi, unul dintre „prieteni” a profitat şi profită de pe urma morţii poetului din acea nefastă noapte de 15/16 ianuarie 2009. Acesta se consideră „îndreptăţit” să spună şi astăzi că: „prietenul meu Grigore Vieru”. Întrebat ce a făcut el ca „prieten” când Grigore Vieru era atacat şi dacă a scris ceva în apărarea sa, insul a găsit de cuviinţă să nu-mi permită a lua cuvântul la o manifestare dedicată poetului. A fost o scenă penibilă.

 Marii prieteni ai lui Grigore Vieru din spaţiul dintre Prut şi Nistru sunt academicienii Mihai Cimpoi, critic literar, şi poetul Nicolae Dabija care au dovedit prin fapte, gândire şi durere că i-au fost aproape. Redactorul-şef al săptămânalului de cultură „Literatura şi arta”, domnul Nicolae Dabija, i-a oferit paginile revistei.

 Dintotdeauna au existat lupte între generaţii. Orice generaţie are o scală de valoare, un pisc şi, în cazul de faţă, Grigore Vieru a fost Everestul poeziei basarabene. Valoarea a stârnit invidia şi răutatea unor indivizi complexaţi, care vedeau în Grigore Vieru nu o valoare literară, ci un duşman al acestora.

www.romanidecentenar.ro

 Trebuie să menţionez faptul că unul dintre cei mai mizerabili detractori ai lui Grigore Vieru este un oarecare Mihai Conţiu. Acest individ a fugit din România şi s-a dat omul serviciilor secrete româneşti, trimis de către acestea în Basarabia pentru a-i „spiona” pe Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, Ion Hadârcă şi alte nume implicate în lupta de emancipare a românilor basarabeni. Acest nimeni pentru cultură caută să devină celebru prin atacuri neprincipiale la adresa unor valori naţionale atât din dreapta, cât şi din stânga Prutului. Adrian Păunescu a fost una dintre ţintele acestui mercenar de presă. Infamele atacuri la adresa valorilor româneşti continuă şi astăzi. Plăsmuirile la adresa celor amintiţi făcute de către Mihai Conţiu vor crea o atmosferă de suspiciune. Vieru a fost numit de acesta „spion român”. Au existat zeci şi sute de articole scrise de Mihai Conţiu împotriva lui Grigore Vieru şi Nicolae Dabija. Împotriva poetului Nicolae Dabija, Conţiu a scris peste 120 de articole. Deşi a avut câştig de cauză în instanţă, nici până astăzi Conţiu nu a păţit nimic. Grigore Vieru a fost şi un gazetar de mare talent. Articolele lui de vervă polemică i-au dat un prestigiu şi de mare gazetar. Cine-i citeşte scrierile din revistele literare şi politice descoperă pagini scrise cu durere şi revoltă împotriva ocupaţiei ruseşti şi a duşmanilor neamului românesc. Trebuie spus că Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, al cărei membru a fost şi poetul Grigore Vieru, a scos prin grija academicianului Mihai Cimpoi o carte antologică despre Grigore Vieru.

 După cum aminteam, anul 1968 aduce o cotitură în creaţia poetului. În volumul de versuri „Numele tău” găsim pentru prima oară în lirica dintre Prut şi Nistru de sub ocupaţie sovietică un poem închinat lui Mihai Eminescu. Este prima poezie dedicată lui Eminescu, după ani de prohibiţie împotriva a tot ce este românesc.

 Tot Grigore Vieru readuce tricolorul românesc în Basarabia, într-o poezie pentru copii, intitulată „Curcubeul”. Pentru aceasta, Grigore Vieru a fost sancţionat, topindu-i-se cartea.

 Poetul îl descoperă pe Mihai Eminescu pe timpul studenţiei şi de atunci a trăit prin Eminescu şi pentru Mihai Eminescu. Dovadă este şi nefericitul accident.

 În anul 1973 trece pentru întâia oară Prutul, iar în anul 1974 Zaharia Stancu îi face o invitaţie specială la Bucureşti unde leagă prietenii cu marii poeţi români din acea perioadă.

 KGB-ul sovietic a fost mereu pe urmele sale şi al celorlalţi intelectuali care pledau pentru independenţa Basarabiei şi readucerea alfabetului latin în locul celui chirilic. Grigore Vieru a suferit în ziua de 5 decembrie 2005 un accident suspect, care putea să-i curme viaţa. Era împreună cu academicianul Mihai Cimpoi, invitaţi la un eveniment dedicat lui Mihai Eminescu, în municipiul Vaslui. Şi înainte de 1991, şi după, a primit mai multe ameninţări cu moartea şi a fost bătut la scara blocului unde locuia.

 Poezia lui Grigore Vieru capătă un acut tragism uman, un accent de revoltă, de refuz violent în acceptarea unei realităţi care loveşte în fiinţa românească. Tragicii ani, cumpliţi pentru intelectualitatea română basarabeană, i-au făcut pe mulţi români să-şi piardă speranţa într-o viaţă mai bună, liberă şi creatoare. Noua intelectualitate, în frunte cu Grigore Vieru, a readus cultura românească şi poezia pe făgaşul normal al culturii dintre Prut şi Nistru. Grigore Vieru se afirmă ca o voce originală în poezie. Poezia a fost întotdeauna pentru el modul de a evada de sub strânsoarea ocupaţiei sovietice.

 După cum aprecia criticul Adrian Dinu Rachieru, „dacă ar fi să se dea Premiul Nobel pentru poezie scrisă despre mamă, Grigore Vieru l-ar merita”.

În unele poezii din creaţia sa, el edifică elementul biografic.

 Basarabia a trăit o dramă greu de înţeles şi acea dramă s-a numit ocupaţia şi deznaţionalizarea.

 Pe Mihai Eminescu l-a simţit ca pe o adiere de melancolie, ca o evadare romantică, discretă, într-o lume în care poetul, la acea vreme, nu putea să nu aibă contacte cu poezia românească. Scriitorii români basarabeni s-au adunat în jurul lui Eminescu.

Marele poet Grigore Vieru a readus limba română prin Mihai Eminescu şi istoria neamului românesc prin tricolor, pe pământul ocupat de ruşi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: