Destinul

Mieluţii se năşteau iarna. Când unul era mai bicisnic, tata îl aducea în casă şi îi făcea culcuşul sub pat, într-o lădiţă cu paie. Stătea acolo nemişcat, cu botul umed, până în momentul în care i se conturau ochii, iar blăniţa albă ca laptele se încreţea jucăuş. Uneori, mama venea cu braţul de rufe îngheţate. Ne ascundeam sub cearşafurile scrobite, înţepenite de ger, iar când rufăria se dezgheţa pe noi, fugeam ca şi cum am fi mirosit un câine ud. Galantarul din bucătărie nu era chiar o vitrină elegantă. Dar fiecare femeie din sat ascundea ceva preţios în galantar. O cutie cu zahăr cubic, mirodenii sau prune uscate. Mama strânsese o punguţă cu cafea. Era un bun ilicit, aşa că toţi treceam pe furiş cu degetele peste pachetul secret. Mama făcea o fiertură dulce numai de Paşti sau de Anul Nou. Cafeaua marca astfel zilele de sărbătoare, deşi părea mai mult un ceai cu gust de ciocolată. „Copiii nu au voie!”, îmi zice mama, când mă întindeam pisiceşte spre ibricul fără toartă. Cine ar fi crezut că vom trăi vremuri în care minorii vor sta până târziu în noapte prin cafenele cu oglinzi luxoase şi muzică rebelă? Ceaşca de cafea nu mai este iubirea pe care s-o ascunzi şi s-o aştepţi. Îşi trăieşte abandonul ireversibil devenind o boală, nu o plăcere nevinovată. Mieii se nasc în ţarcuri mari, aşteptând ziua sacrificiului. Numai ninsoarea nu s-a schimbat. Ninge ca şi cum ar vrea să îngheţe rufele întinse de mamele noastre. Destinul este un câine ud cu care te poţi juca numai când vine primăvara.

www.romanidecentenar.ro
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: