Dinastia Lovineştilor şi Anonimul fălticenean

Când am aflat tema acestei întâlniri nu mi-am putut reţine exclamaţia de bucurie! Acum vreau doar să vă transmit şi dvs., cât de puţin, din această bucurie a mea. Totodată, vreau să-i felicit pe cei care au avut inspiraţia pentru fericita exprimare: Dinastia Lovineştilor. Această sintagmă mi se pare potrivită nu numai pentru conturul ei individualizat, ci chiar pentru trăsăturile culturii române în general. De ce spun asta? Deoarece cultura română este casa şi familia, putem spune miezul fiinţei noastre. Sigur că ideea mi-a venit din versul lui Nichita Stănescu, „limba română e patria mea”, aşadar, limba română a născut, a crescut şi a construit cultura română.

Ca să încadrez, oarecum, bucuria care aş vrea să vă cu-prindă şi pe dumneavoastră, mi se pare important de ştiut cât de potrivit este faptul că această întâlnire se petrece în Fălticeni, mai exact în Fălticeniul pe care cândva, cineva, dintre Lovineşti, bineînţeles, l-a numit Fălticeniul oniric. Astăzi, eu aş dori ceva foarte îndrăzneţ. Aş dori să trecem împreună şi dincolo de Fălticeniul oniric, dincolo de apa Şomuzului, dincolo de Nada Florilor, ca să ajungem în toposul în care Fălticeniul este văzut, dar şi nevăzut, manifestat, dar şi nemanifestat. Atunci, oaspeţii, veniţi într-o misiune solidară şi nobilă pentru a susţine şi a veghea Dinastia Lovineştilor, vor constata că au ajuns exact în locul care îi aştepta.

Dar revin la Dinastie. Ea este atotcuprinzătoarea familie care înmănunchează tipurile de caractere ale culturii române. Vreau să spun că în această Dinastie se regăsesc persoane reprezentative, unele extrem de vizibile, respectate, dar şi contestate, însă genul mentor exemplar, bănuiţi că mă refer la Eugen Lovinescu, altele extrem de sonore, cred ca am recunoaşte cu toţii, oricând, vocea inconfundabilă a Monicăi Lovinescu, altele, sau mai bine zis altul, la limita virtuozităţii de bizarerie, dar excelând în direcţia aleasă, şi mă refer la autorul celei mai bune nuvele româneşti – Bunica se pregăteşte să moară, Anton Holban, altul genul dramatic, un vârf al dramaturgiei româneşti, Horia Lovinescu, altul genul bine temperat, altul genul pedagogic etc. Dar chiar şi membrii de familie care n-au avut o pregătire specifică într-un sens strict au participat, totuşi, în mod real la o cultură autentică printr-o osmoză directă: soţiile, verişoarele, bunicile, mai ales cea care se pregătea să moară!, fraţii, printre care Octav Lovinescu, verii şi, culmea, chiar şi prietenii acestei familii ilustre. Bineînţeles că nu mai vorbesc de reala posteritate de elită culturală, dezvoltată în direcţiile lovinesciene atât de diversificate.

Şi totuşi, există unul care a bătut recordul esenţializării culturale. Bănuiţi la cine mă refer, dar nu-l pot încă numi decât invocându-l prin poezia eminesciană: „Şi-apoi mai am cu totul pentru mine (dar nu mă refer „la mine” ca persoană, ci la însăşi Cultura română!) / Un alt maestru care viu mă ţine / Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e. / El e modest şi totuşi foarte mare / Şi vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie. / Nici el nu vrea să-l ştie orişicare.” Acesta este cel mai tăcut dintre toţi reprezentanţii unei Dinastii culturale, este Anonimul fălticenean, este Marele Anonim al culturii române.

Numai prin el putem avea acces la izvorul subteran al esenţei acestei Dinastii de aur a culturii române. „Era pe când nu s-a zărit”. Unii dintre dvs. l-aţi cunoscut. Vasile Lovinescu.

Fălticeni, 28 aprilie 2017

 ROXANA CRISTIAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: