Actorul Luke Wilson, considerat „erou” după ce a scos o femeie dintr-un vehicul în urma unui accident

Actorul american Luke Wilson este considerat „erou” după ce a scos o femeie dintr-un vehicul implicat în accidentul în urma căruia jucătorul de golf Bill Haas a fost rănit, iar şoferul unui Ferrari şi-a pierdut viaţa, informează joi Press Association. Potrivit poliţiei, marţi la ora 6.30 p.m., în Los Angeles, Toyota pe care o conducea Wilson a fost lovită de un Ferrari în care se afla Haas, în vârstă de 35 de ani, pe scaunul pasagerului. Potrivit relatărilor unui martor, actorul din „The Royal Tenenbaums” a scos o femeie dintr-un alt vehicul implicat în accident.

Sean Heirigs, în vârstă de 46 de ani, martor al accidentului, a declarat pentru Press Association că l-a ajutat pe actor să scoată din vehicul o femeie de 50 de ani, după ce au simţit miros de fum. „Aş spune că (Luke) s-a comportat eroic în felul în care a dirijat manevrele de scoatere a femeii din vehicul”, a spus Heirigs. „Nu era obligat să facă asta, era de asemenea una dintre părţile avariate în accident, iar pentru mine, faptul că a fost acolo şi că m-a ajutat a fost extraordinar”.

www.romanidecentenar.ro

Luke Wilson, în vârstă de 46 de ani, nu a suferit nicio rană importantă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: