Două motociclete dezmembrate, descoperite în maşina unui ucrainean

Două motociclete făcute bucăţi au fost descoperite ieri de autorităţile de frontieră sucevene în maşina unui ucrainean. Asta după ce în Vama Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un tânăr din ţara vecină, în vârstă de 25 ani, conducând un microbuz marca Mercedes. Din primele verificări s-a constatat că acesta transportă, în compartimentul de marfă al maşinii, alături de bagajele personale, mai multe piese aparţinând unor motociclete. Poliţiştii de frontieră au verificat cu atenţie componentele şi au constatat că unele dintre acestea proveneau de la două motociclete marca BMW ce erau căutate de autorităţile din Italia. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar piesele celor 2 motociclete au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: