Galeria eroilor Marii Uniri

Inaugurăm cu acest articol o rubrică – Galeria eroilor Marii Uniri –, pe care sperăm să o putem alimenta cu articole până la sărbătorirea din Decembrie a Centenarului Marii Uniri. Am dori ca aici să semneze oricine din Bucovina care poate scoate la iveală eroi ai acelor vremuri, cu faptele lor, astăzi uitaţi definitiv sau despre care se ştie foarte puţin.

Ne-am bucura dacă am primi asemenea articole, pentru a contribui împreună la reconstituirea istoriei vremurilor întoarcerii Bucovinei la mama de la care fusese răpită în 1775 de Imperiul Habsburgic.

 Colonelul de la Pârteştii de Sus

În presa locală apar noi şi noi apeluri către cititori, cu îndemnul de participare şi trăire conştientă la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri din 1918.

Ne punem însă şi întrebarea în ce măsură şi cu câtă obiectivitate s-a transmis generaţiei ce a fost „şcolită” între 1948-1989, când s-a înlăturat influenţa „nefastă” a învăţământului „burghezo-moşieresc”? Au avut posibilitatea educatorii din vechea generaţie să împărtăşească nestingherit aprecierile şi cunoştinţele reale asupra evenimentelor trăite? Puţinii participanţi la cele două războaie mondiale şi-au putut evidenţia faptele lor, unele pline de eroism.

La aceste întrebări supun cititorilor analizarea împrejurărilor în care s-a desfăşurat viaţa unui localnic, trăitor pe „Moşia lui Pârtea”, în care s-a născut şi subsemnatul, denumită Pârteşti, localitate multiseculară menţionată de către voievodul Alexandru cel Bun, care prin actul din 13 aprilie 1415 donează… „Mănăstirii lui Oană de la Humor….un sat la obârşia Soloneţului… unde a fost Tatomir şi Pârtea…pe hotarele unde au umblat din veac”.

Prezint cititorilor următoarea scrisoare a lui Dumitru Sahlean (1895-1979), cunoscut sub numele de “colonelul”, din Pârteştii de Sus.

 

Dragă Domnule Duţu,

Mă adresez D-tale cu rugămintea de a interveni locului în drept spre a putea obţine – eventual, aprobarea de care am nevoie.

Local mi s-a dat un răspuns negativ.

Odată cu mulţumirile noastre vă rugăm să primiţi urări de bine şi sănătate pentru toţi membrii onor familii.

Sărutări de mână doamnei iar pe dumneata te îmbrăţişez cu drag.

Sahlean D.

Octombrie 1979

Pârteştii de Sus

Către Onor I.F.E.T. Suceava

Subsemnatul Sahlean Dumitru, pensionar militar cu gradul de Lt. Colonel, de ani 84 din Pârteştii de Sus – Cacica- Jud. Suceava, respectuos Vă rog să binevoiţi a ne aproba cantitatea de 2000 kg lemn de foc de la Fabrica de cherestea Cacica.

Antecedente. Am luat parte activă la cele două războaie mondiale. Am făcut serviciu în două armate, Austriacă şi Română. Am fost de două ori prizonier, de trei grav rănit.

În primul război am venit voluntar din captivitatea Rusă, cu primul transport de voluntari Români – în primăvara anului 1917 şi repartizat la regimentul 5 Vlasca-Giurgiu, cu care am luat parte la lupte pe front la Nămoloasa, unde am fost rănit luptând pentru realizarea idealului naţional “Unirea tuturor românilor”.

În primul război am comandat pluton şi companie iar în al doilea batalion şi ultimul timp Regimentul 31 Calafat.

Nu am avut niciodată şi nici în prezent nu dispun de nici o avere personal, n-am fost căsătorit iar în momentul de faţă locuiesc la un nepot- ţăran – doi copii.

Mica pensie lunară de lei 1253 nu ajunge să fac faţă situaţiei materiale necesare pentru hrană, îmbrăcăminte, medicamente, lemne şi alte nevoi inerente de care are nevoie orice bătrân.

La acestea se adaugă o mulţime de boli grele şi dureroase. Tuberculoză pulmonară în 1971 şi 1974-1976 am fost internat în sanatoriul Solca. Arterită, reumatism, o hernie foarte pronunţată, diabet, constipaţie etc….

În speranţa că rugămintea mea va fi apreciată în mod just, având permanent mare nevoie de căldură, Vă rugăm să primiţi asigurarea deosebitelor noastre consideraţiuni.

Sahlean Dumitru

Pârteştii de Sus – Cacica

Octombrie 1979

 

Prezentele cereri le avem în copie (originale se regăsesc la dna Elena Enache, soţia decedatului Ing. Duţu, ing. silvic).

Pe numitul „colonel” l-am întâlnit din fragedă copilărie, având asupra mea o importantă influenţă de stimă şi admiraţie. În perioada 1931-1935 (copil fiind între 5 şi 10 ani) l-am întâlnit la mătuşa mea Eleonora (sora tatei), soţia lui Vasile Olinici – director al şcolii primare din Pârteştii de Sus, familie care s-a mutat la Cernăuţi, unchiul fiind numit inspector şcolar. În perioada 1945-1955, l-am reîntâlnit pe acest colonel cu ocazia vizitelor mele la familia preotului Enache Olivian, fiul acestuia, Duţu, fiindu-mi fin. În toate aceste întâlniri colonelul mi s-a impus cu aceeaşi intensitate şi respect, fără însă a cunoaşte nimic din viaţa şi trecutul său, surpriza revenind prin scrisorile de mai sus, care m-au determinat să cercetez şi să aflu de la cei ce mai trăiesc din apropierea lui.

A locuit deci ca pensionar într-un „bordei” din curtea nepotului său Sorin Sahlean – fiul fratelui Nicanor repausat. Evenimentele menţionate în scrisoare merită a fi analizate de cititori, eu rămânând surprins de comportamentul de care au dat dovadă cadrele de conducere ale unităţilor din localitate şi din judeţ.

Pensia de 1253 lei era la nivelul puterii de cumpărare actuale; pun deci întrebarea cam cât primeşte un pensionar militar cu gradul lui în prezent. Mă întreb la ce risc s-a angajat ca voluntar în armata română ţinând seama de gravitatea faptului că era soldat în armata austriacă şi pentru un gest oarecum asemănător elevul Nicoară din Suceava a fost pedepsit la spânzurătoare, pedeapsă executată în faţa populaţiei, cel condamnat fiind prins când intenţiona să fugă în România. (Suceava făcea parte din teritoriul ocupat de austrieci).

IOAN ANDRONIC

Pârteştii de Sus

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: