Pereţii Catedralei sucevene, mânjiţi de sângele unui tânăr teribilist

Zeci de minute a durat circul ieftin făcut de un tânăr, ieri, în jurul orelor prânzului, care s-a urcat pe o platformă a Catedralei „Naşterea Domnului”, de unde ameninţa că îşi va pune capăt zilelor.

Situat la o înălţime periculoasă, de aproape 10 metri, adolescentul a ales o formă cel puţin ciudată de a protesta faţă de nemulţumiri numai de el ştiute… Dezbrăcat în totalitate, acesta striga înspre trecători şi forţele de ordine ajunse la faţa locului că se aruncă în gol dacă acolo nu ajunge şi o domnişoară pe care el ar iubi-o. În agitaţia psihică în care se afla, băiatul a reuşit să spargă şi un geam al clădirii, rănindu-se la unul dintre braţe şi astfel stropind cu sânge peretele din apropiere.

Frigul a fost cel care l-a doborât

Persoana de sex feminin pe care doar el o ştia nu şi-a făcut apariţia pentru a-l calma, dar, după aproape o jumătate de oră, frigul a fost cel care l-a doborât pe „erou”. Sângerând şi tremurând, adolescentul, un sucevean în vârstă de 17 ani, elev în clasa a XI-a, şi-a pierdut cunoştinţa şi a leşinat pe terasa clădirii. Atunci au intervenit şi pompierii militari din cadrul Detaşamentului Suceava, care au ajuns la el cu ajutorul autospecialei cu scară, preluându-l şi predându-l unui echipaj de ambulanţă.

Va avea multe răspunsuri de dat

Ajuns în stare de semiinconştienţă şi în şoc hipotermic, adolescentul a fost dus de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Pe lângă posibilele necazuri în dragoste, tânărul va avea şi altele după ce îşi va reveni, iar starea de sănătate îi va permite să le suporte, deoarece poliţiştii abia aşteaptă să poată vorbi cu el pentru a le da explicaţii. Până atunci se aşteaptă rezultatul analizelor care să stabilească dacă, înainte de gestul său, adolescentul consumase alcool sau alte substanţe. Cel mai probabil va fi supus şi unei consilieri psihologice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: