CSU Suceava s-a impus în faţa celor de la Poli Iaşi după o repriză secundă de excepţie

>Într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a, Poli Iaşi – CSU Suceava 27-33 (16-16)

În runda a XVIII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, CSU Suceava a evoluat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe terenul grupării Poli Iaşi. Partida avea o importanţă dublă pentru suceveni deoarece gruparea ieşeană este una din echipele cu care se vor întâlni în turneul play-out şi punctele din jocurile directe vor conta în clasament.

Aşa cum au anticipat de altfel, în prima repriză handbaliştii pregătiţi de Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei au întâmpinat o rezistenţă dârză din partea gazdelor. Neavând absolut nimic de pierdut, ieşenii s-au ţinut bine şi la pauză scorul în partida Poli Iaşi – CSU Suceava era egal, 16-16.

La reluare, bucovinenii au apăsat pedala de acceleraţie şi din minutul 39 au preluat iniţiativa şi avantajul, pe care nu le-au mai lăsat până la final. La capătul celor 60 de minute de joc CSU Suceava s-a impus pe terenul celor de la Poli Iaşi cu 33-27. Din nou, cel mai bun marcator al sucevenilor a fost Florin Ciubotariu cu 9 goluri. De menţionat şi jocul bun făcut de pivoţii Baican şi Şoldănescu, autori a şapte goluri.

CSU Suceava: Iulian Andrei, Bobeică, Duman – Ciubotariu (9), Tîrzioru (4), Sipka (3), Şoldănescu (4), Sandu Mihai (2), Baican (3), Burlacu (3), Petrea (3), Cotinghiu (1), Polocoşer (1), Costea, Olariu, I.Tcaciuc.

În etapa următoare, CSU Suceava va primi joi, 15 februarie, vizita echipei Dinamo Bucureşti.

Rezultate consemnate în etapa a XVIII-a a Ligii Naţionale:

Poli Iaşi – CSU Suceava                     27-33

Poli Timişoara – CSM Bucureşti     26-29

Steaua – CSM Făgăraş                      32-23

Dinamo – HC Dobrogea Sud          29-29

CSM Focşani – HC Vaslui                21-16

Din această rundă a mai rămas de jucat meciul Potaissa Turda – Dunărea Călăraşi.

HC Odorhei – Minaur Baia Mare 0-10, echipa harghiteană s-a retras din campionat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: