Luna Naţională de Prevenire a Cancerului

Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Suceava, în colaborare cu unităţi administrativ-teritoriale cu asistenţă medicală comunitară, medicii de familie din judeţ, medicii din reţeaua de medicină şcolară, marchează în februarie 2018 – ”Luna Naţională de prevenire a cancerului”.

Potrivit unui comunicat de presă al DSP Suceava, scopul campaniei „Luna Naţională de prevenire a cancerului 2018” este de a reduce numărul de decese care pot fi prevenite în fiecare an, prin creşterea gradului de conştientizare în rândul publicului larg şi prin impulsionarea autorităţilor de a lua măsuri suplimentare împotriva cancerului.

„Sub sloganul «Noi Putem. Eu Pot.», Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului – 4 februarie 2018, explorează acţiuni pe care putem să le întreprindem pentru a salva vieţi, pentru a atinge echitate în îngrijirea cancerului şi pentru a face o prioritate din lupta împotriva cancerului. Aşa cum cancerul afectează pe toată lumea în moduri diferite, fiecare avem puterea de a lua măsuri pentru a reduce impactul bolii asupra persoanelor, familiilor şi comunităţilor”, se precizează în comunicat.

Sursa citată menţionează că de Ziua Internaţională împotriva cancerului la copii, marcată în data de 15 februarie 2018, se solicită decidenţilor din sistemele medicale, părinţilor, familiilor şi comunităţilor „să pretindă guvernelor să colaboreze cu organizaţiile neguvernamentale şi comunităţile locale, pentru a asigura tratament şi îngrijiri adecvate pentru copiii cu cancer”.

Scopul campaniei este „Acces universal mai bun la tratament pentru copiii şi adolescenţii cu cancer”. Mesajul-cheie este „Copiii merită ce este mai BUN!”, se arată în comunicatul DSP Suceava.

Compartimentul Evaluare şi Promovare a Sănătăţii din cadrul DSP Suceava coordonează la nivel judeţean această campanie care constă în activităţi de informare, educare, comunicare în comunităţile cu asistenţă medicală comunitară şi distribuire de materiale informative, publicare de articole pe website-ul DSP şi pe grupul Facebook „Promovarea Sănătăţii Suceava”.

În România, Campania „Luna Naţională de Prevenire a Cancerului” este coordonată de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, mai precizează DSP Suceava.

Potrivit unei statistici a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, la sfârşitul anului 2017, în evidenţa Cabinetului de Oncologie al Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava se aflau 10 872 de bolnavi de cancer, din care 1787 au fost diagnosticaţi şi luaţi în evidenţă în cursul anului trecut.

Din totalul numărului de pacienţi diagnosticaţi cu cancer, 7806 provin din mediul urban şi 3066 din mediul rural şi, potrivit statisticii DSP Suceava, 5930 de cazuri de îmbolnăvire, reprezentând 54,54 la sută, s-au înregistrat la femei, în timp ce 4942 cazuri, reprezentând 45,46 la sută, s-au înregistrat la bărbaţi.

Sursa citată precizează că din cele 1787 de cazuri noi luate în evidenţă în anul 2017, 677 cazuri s-au înregistrat în mediul urban şi 1110 în mediul rural, iar 737 dintre cazuri s-au înregistrat în rândul femeilor.

Din totalul numărului de cazuri de cancer rămase în evidenţă la sfârşitul anului trecut, cele mai multe, 1495, au fost cazuri de cancer la sân. Tot anul trecut se mai aflau în evidenţă 1068 de cazuri de cancer al prostatei, 1004 cazuri de cancer colorectal, 852 de cazuri de cancer de col uterin, 581 de cazuri de cancer de piele, 568 de cazuri de cancer al vezicii urinare, 523 de cazuri de cancer bronho-pulmonar, 338 de cazuri de cancer al stomacului, 219 cazuri de cancer al ficatului şi 133 de cazuri de cancer de pancreas.

Cele mai multe cazuri nou depistate în cursul anului 2017 – 229 au fost cele de cancer bronhopulmonar, 188 de cazuri de cancer colorectal, 162 de cazuri de cancer al sânului şi 158 de cazuri de cancer al prostatei.

Dacă la sfârşitul anului 2016 numărul cazurilor de cancer aflate în evidenţă a fost 10 354, în anul 2017 numărul acestora a fost cu 518 mai mare.

De precizat este că numărul deceselor cauzate de cancer a fost 1303 în cursul anului 2017, cu 83 mai puţine decât în anul 2016.

Analizându-se evoluţia cazurilor de cancer înregistrate în judeţul Suceava se constată că în urmă cu 15 ani, respectiv în anul 2002, erau de două ori şi jumătate mai puţine cazuri faţă de anul 2017. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!