Prorectorul USV Mihai Dimian:

Când inspirăm, avem câteva molecule din ultima suflare a lui Ştefan cel Mare

Să simţim împreună responsabilitatea care stă pe umerii noştri pentru a reda gloria Sucevei de altădată

 Prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” prof.univ. dr. Mihai Dimian a apreciat că pe umerii tuturor stă responsabilitatea pentru a reda Sucevei gloria de altă dată.

„V-aş ruga să ne gândim împreună că de fiecare dată când inspirăm avem câteva molecule din ultima suflare a lui Ştefan cel Mare. Putem demonstra ştiinţific, dar nu acesta este motivul pentru care vă spun, ci să simţim împreună solemnitatea acestui moment, să simţim împreună responsabilitatea care stă pe umerii noştri pentru a reda, într-un fel, gloria Sucevei de altă dată” a arătat Dimian.

El a subliniat că odată cu Cetatea Sucevei s-a născut şi învăţământul superior în Suceava.

„A fost Şcoala Domnească, a continuat Academia Domnească sub Mitropolia Moldovei, care şi după mutarea capitalei la Iaşi a deţinut o autoritate pentru aproape 100 de ani, mutându-se şi ea ulterior la Iaşi” a spus prorectorul USV.

www.romanidecentenar.ro

El le-a transmis celor prezenţi să se gândească de ce Suceava a pierdut aceste lucruri, apreciind că, poate, privind în trecut, se va vedea pentru ce trebuie luptat în prezent şi cum să fie pregătit viitorul.

„Universitatea «Ştefan cel Mare» îşi propune ca, alături de oficialităţile prezente, alături de Biserică, să contribuie la dezvoltarea acestei zone şi la reîntoarcerea gloriei de altă dată” a conchis Mihai Dimian. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: