Municipiul Suceava nu renunţă la termoficarea centralizată

> În 2018, valoarea lucrărilor de reabilitare va fi de circa două milioane de euro, de la bugetul de stat urmând a fi accesate 7 milioane de lei >„Cu toate problemele care sunt, singura soluţie civilizată de încălzire într-un oraş european este sistemul centralizat” a spus primarul Ion Lungu > În pregătire este proiectul de anvergură care va fi depus în cadrul POIM 2014-2020, finanţarea nerambursabilă europeană fiind estimată la 50 de milioane de euro

 În ciuda experienţelor neplăcute din anii anteriori, Primăria Municipiului Suceava va accesa, şi în 2018, programul guvernamental „Termoficare 2020. Căldură şi confort”. Primarul Ion Lungu face cunoscut că a avut o întâlnire cu ministrul secretar de stat Sirma Caraman, la Direcţia de termoficare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei publice, iar concluziile par să fie încurajatoare. „În acest an, în bugetul programului sunt prinse 100 de milioane de lei. Vom depune şi noi documentaţia, iar doamna ministru m-a asigurat că în acest an banii vor veni la timp. Întotdeauna ne dorim acest lucru, iar fondurile vin în toamnă, când nu le mai putem folosi. M-a asigurat că vor veni banii din primăvară, comitetul de analizare a cererilor de finanţare fiind pe 31 martie. Vom depune şi noi documentaţia, să putem atrage măcar 7 milioane de lei de la Guvern” a reliefat primarul. Edilul-şef spune că municipiul va participa cu 2,7 milioane de lei, valoarea lucrărilor de reabilitare termică din 2018 însumând circa două milioane de euro. Lungu a mai precizat că este în pregătire proiectul care va fi depus în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, unul de anvergură, din moment ce finanţarea nerambursabilă europeană atrasă urmează a se ridica la 50 de milioane de euro.

„Eu cred în continuare în sistemul centralizat, cu toate problemele care sunt. Singura soluţie civilizată de încălzire într-un oraş european este sistemul centralizat” a explicat Ion Lungu. În anul 2017, Primăria Suceava a avut aprobată, în cadrul programului guvernamental „Termoficare 2006-2020. Căldură şi confort”, suma de 7 milioane de lei, câştigătorul licitaţiei fiind firma Consix Bucureşti.

În primăvara anului trecut, în lucrări de modernizare au fost cuprinse punctul termic Obcini IV, cu circa 2,7 km de conducte; punctul termic Zamca, cu aproximativ 2,1 km de reţele; punctul termic de pe strada Ion Vodă Viteazu, cu 115 de metri de conducte.

Guvernul a suportat efectiv doar 3,5 milioane de lei, banii pentru decontarea lucrărilor venind abia în luna decembrie.

În cartierul Obcini, deoarece firma executantă nu a fost o plătită la timp, lucrările au fost oprite şi trecute în conservare, cu toate că vremea permitea continuarea şi chiar încheierea execuţiei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: