„Roşu, galben şi albastru”

În 1924, aşadar la puţini ani după Marea Unire, Ion Minulescu publica romanul cu titlul de mai sus pe care îl dedica – în continuarea unui imaginar patriotic de substanţă paşoptistă care, pe alocuri, se prelungeşte până în zilele noastre – şi lui Mihai Viteazul, principele care pohtind el ce va fi pohtit la vremea sa, vremelnic (şi poate fără ca ei să-şi fi dat seama), i-a adus pe români sub acelaşi sceptru „cu trei peceţi”. N-a făurit principele valah un stat naţional, nici nu era epoca acestora, dar va fi pus sămânţă pentru vlăstarul pe care, după secole, urma a fi altoite şi visul, şi norocul, şi înfăptuirea acestuia. Dar interesant va fi fiind – chiar şi astăzi – inclusiv că romanul al cărui titlul numeşte cele trei culori dimpreună aşezate pe stindarde româneşti începând din vâltorile paşoptiste debutează din conturul unei relatări cu aspect de anecdotă. Tocmai se încheiase bătălia de pe Argeş. Dintr-o eroare, la Bucureşti se zvoni că învingători fură românii, iar negustorii din „centrul vechi” de azi, în majoritate (încă) fără cetăţenie română, spre a o saluta, grabnic au pus tricolorele pe dughene, „ca la 10 Mai”. Dar spre stupoarea lor şi a altora, poliţia a dat imediat „ordin să cureţe oraşul de tricolorul naţional”. Adevărul urma să se afle: nu românii, ci, în mod zdrobitor, nemţii/ Puterile Centrale câştigaseră şi, ca urmare, foarte curând, ocupau Bucureştiul. Astfel că autorităţile din Capitală, elastice, simţind din ce parte bate vântul, au făcut iute să dispară stindardele fluturate de evrei, salutând astfel noii stăpâni… A, şi uitam să vă spun că romanul e dedicat, mai întâi, „Lui Dumnezeu, care ne-a purtat de griji”!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: