Ion Cruceanu şi „Iarba verde de acasă”…

„Iarba verde de acasă” este titlul celui de-al doilea volum care apare – postum – cu semnătura inegalabilului „povestitor etern”, Ion Cruceanu, cel care a fost câteva decenii custodele Muzeului de Etnografie din Vatra Dornei şi de la a cărui dispariţie au trecut deja doi ani. Cu o condiţie grafică de excepţie, cu coperte cartonate şi cu semn de carte din mătase verde, volumul are o eleganţă deosebită, paginile ilustrate color (cu reproduceri ale lucrărilor plastice realizate de Ion Cruceanu) întregind fericit lucrarea aceasta, care merită să ocupe un loc în biblioteca oricărui cititor ataşat de valorile perene ale neamului românesc. Impresionează, în deschidere, cuvântul celor trei fiice (Rina, Dana şi Oana) care exprimă sentimentele filiale profunde, dar şi preţuirea şi onoarea de a fi vieţuit alături de un „nemuritor prin darul primit de la Dumnezeu”, care a fost tatăl lor…

Coperta a patra aduce un mesaj, concis, dar cuprinzător, al profesorului Mihai Cioată, menit a păstra în neuitare personalitatea complexă şi puternică a lui Ion Cruceanu, cu care a avut şansa şi bucuria de a fi prieten.

Cele 35 de proze scurte care alcătuiesc volumul pot fi incluse, după părerea noastră, în câteva tematici: texte autobiografice, cu amintiri din fabuloasa sa copilărie şi cu personajele care l-au marcat (bunici, unchi, săteni), din Coverca Panaciului, recuperări din amintirile celor cu care a tăifăsuit îndelung despre vremuri de demult, din lumea satului, elogiu cuvintelor şi culorii, etnograful atent observator şi mitologie românească… Elementele tematice se întrepătrund, nu le vom găsi în stare pură în texte, pentru că autorul are multe de spus…

Din ceea ce am numit „recuperări”, „Casa părintească” este o proză care impresionează prin mesajul transmis. Autorul aduce în discuţie prezenţa în Muzeul Satului Bucovinean, de pe Dealul Cetăţii din Suceava, a celor patru case din zona Dornelor, între care şi cea care a aparţinut lui Candrea Gavril, din Bâtca Candrenilor. Când au venit „domnii de la Suceava” ca să negocieze achiziţionarea casei vechi, bătrânul Gavril a dispărut după casă, şi-a făcut de lucru acolo şi nu a vrut să stea de vorbă cu „cumpărătorii”… I-a spus însă lui Ion cu năduf: „Cum adicî s-o ducî la muzău? Da ci, casa-i o valiză s-o duci uni vrei? Casa aiasta îi casa me părinteascî, aici m-am născut, aici am copilărit, aici m-am însurat…, am pitrecut două războai mondiali… Aşa cî, atâta vreme cât trăiesc eu, nimeni n-ari s-o mişte din loc. Aşa sî li spui!”…şi Ion Cruceanu încheie citând tulburătoarele versuri ale lui Grigore Vieru: „Casa părintească nu se vinde/ Nu se vinde pragul părintesc/ Dintre-atâtea locuri dragi şi sfinte/ Ochii mamei încă ne privesc…”

În „Pasărea morţii” este adus în atenţie un episod însângerat din timpul Primului Război Mondial, petrecut în Munţii Mestecănişului. Într-una din drumeţiile sale singuratice, autorul găseşte o schijă de obuz cu o formă ciudată, asemănătoare unei păsări. O numeşte „pasărea morţii” şi contemplarea ei îi prilejuieşte o întoarcere în timp, în timpul acela al războiului… Simte acut durerea copilului de şase anişori, Săvucu Carpea, din Pasul Mestecănişului, care, trimis de mama lui să aducă o cofiţă de apă de la izvor, aduce acasă o apă roşie… Nu-şi explică de ce apa are culoarea întunecată, dar îl lămureşte mama: „Da’ ce-ai adus aici, măi Săvucule? Aiasta nu-i apă, îi sânge!”…Fusese măcel mare şi glia se îmbibase de sânge. După război, sătenii au urcat pe Obcină şi au adunat toate osemintele ”în nişte grămezi înalte până la cer”, le-au stropit cu agheasmă şi le-au îngropat creştineşte, adânc, în pământul muntelui. Trecut prin încercările războiului, călit şi îndârjit, Savu Carpea ajunge gospodar de frunte şi devine prietenul muzeografului, căruia i-a relatat povestea osemintelor de pe munte.

„Preţul cuvintelor” este un elogiu adus frumuseţii limbii noastre, dar şi un avertisment de a nu folosi cuvintele la întâmplare: „Şi să nu uităm încă un lucru, cuvintele de felul lor sunt blânde, dar atunci când, cuprins de mânie, arunci cu ele în cineva, pot provoca răni de netăgăduit. Mai bine arunci cu pietre, decât cu cuvinte. Rănile provocate de pietre mai lesne se vor tămădui, căci muşcă din carne, dar rănile provocate de cuvinte muşcă din suflet.”

O poveste captivantă despre haiducii lui Tănăsan, nişte ţărani de prin Coşna ori Poiana Stampei, care reuşesc să prade vistieria din Bistriţa, pe vremea ocupaţiei austriece, şi să ascundă comorile, cărate pe spinările a 12 cai, pe Muntele Ouşoru, este „În preajma comorilor”…

„Iarba verde de acasă”, proza care dă titlul cărţii, este o poveste frumoasă ca un poem de dragoste, închinat firului de iarbă, tuturor ierburilor cu nume frumoase, dar şi unei amintiri savuroase din copilăria sa.

Remarcabile prin tematică şi realizare stilistică sunt multe piese: „Mălinul lui Ilie”, „Înveşnicire”, „Iernile de altădată”, „Pecetea ursului”, „Povestea lemnului răbdat” ,„Hoinar printre gânduri”, „Povestea unui fluier”, „Nunta cu bucluc”, „Sărbătoarea liliacului” şi altele.

Tributar îndeletnicirii sale de etnograf, Ion Cruceanu oferă cititorilor adevărate fărâme de înţelepciune populară, ziceri din bătrâni, încărcate de miez şi învăţături: „Dacă-i foamete pe vite, îi foamete şi pe om.” (p.32); „ziceau bătrânii că la vremea-vremii nu s-o mai cunoaşte vara de iarnă şi iarna de vară” (p.38); „El era holtei cu barbă/ Ea nu se vedea din iarbă” (p.50); „Nu rupe iarba, cî faci a ploaie!” (p.107); „Mi-aş face casă şi şură, păhăruţu-i tot la gură/ Mi-aş face şură şi casă, păhăruţu nu mă lasă.” (p.144)…

Aflăm din carte care erau obiceiurile în lumea satului, cum erau educaţi copiii… Băieţii, de pe la 5-6 ani, cel mai târziu la 7-8 ani, mergeau cu taţii şi bunicii lor, ca să „înveţe şcoală de muncă”. Fetiţele începeau să coase de la 4-5 ani. Până la 5 ani trebuiau să înveţe să toarcă, că dacă nu învăţau până la această vârstă, pe urmă nu mai torceau aşa bine… În ceea ce priveşte jocurile, aproape că ei nu se jucau, poate doar duminica sau în sărbători…

Întâmplări cu adevărat fantastice trăiesc unele dintre personajele cărţii: Pricup Spânu dă piept cu Ştima Apelor, la râul Dorna; Baba Cenuşoaia, descântătoarea satului, îl vindecă pe Alexăndrel folosind un boţ de mămăligă, doi căţei de usturoi şi un „bumb fudulatic”, în timp ce doctorul de la oraş se lăsase păgubaş, negăsind leacul; farfuria unui mesean se sparge în patru „bucăţi ciudat de egale – în semnul crucii”, prevestindu-i sfârşitul; plopul falnic se rupe „într-o blândă şi senină noapte a lunii mai”, înştiinţându-l pe bunic că „de-amu-i gata cu mini” şi aşa a şi fost, căci, pe toamnă, „bunicul odihnea în cimitir”…

Afirmând despre sine: „Am fost un visător înrăit”; „Ia, acolo şi eu, o fărâmă de viaţă răsărită la o răscruce de vremuri potrivnice”; „Jinduiesc libertatea norilor, pleacă de-acasă când vor, se duc încotro vor…”; „Prin lumea celor mari m-am rătăcit ca printr-o pustietate.”; „Bat cu lacrima mea la poarta amintirilor”, autorul îşi face cel mai autentic portret…, acela care îi oferă un loc binemeritat între „visătorii de vise fantastice”, care „s-au retras în lumea tăcerii, iar noi am rămas mai săraci în culori. În culorile gândului…”

În concluzie, credem că Ion Cruceanu a fost un talent adevărat şi robust, un creator şi un recuperator de frumuseţe, un căutător de „comori” pe care le-a preluat de la „oamenii de altădată”, cum îi plăcea să spună, un modelator de gânduri şi cuvinte, un păstrător de mituri şi tradiţii româneşti, valori pe care nu le-a lăsat să se piardă, le-a adunat şi ni le-a dat drept moştenire…

ANICA FACINA

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. ANICA FACINA says:

    Multumesc “CRAI NOU” pentru spatiul si increderea acordata! Anica Facina

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: