Protopopiatul Fălticeni. La hotarul dintre Bucovina şi Regat

Parohia Sf.Vasile cel Mare Buneşti

Din punct de vedere geografic, satul Buneşti este aşezat pe o vale care are direcţia nord-sud, fiind înconjurat din trei părţi de dealuri, la o distanţă de 8 km de oraşul Fălticeni. În partea dinspre Răsărit, satul Buneşti are vecini satele Petia şi Unceşti, iar dinspre nord şi apus se învecinează cu satul Podeni şi comuna Bosanci. Privind mai de aproape acest sat, se observă din primul moment faptul ca locuinţele se grupează pe trei grupuri deosebite, lăsând impresia că ele nu ar aparţine aceluiaşi sat. Mai întâi este grupul de case numit Satul-nou, care se întinde de o parte şi de alta a şoselei care duce la Suceava. Al doilea grup de case porneşte de la vechea graniţă austriacă, înşirându-se de o parte şi de alta a drumului vechi care duce la Bosanci, numit Buneşti-Bucovina, grupul acesta de case formează vatra satului. Al treilea grup de case este alcătuit din cele câteva case de dincolo de vechea graniţă, unde se află clădirea primăriei şi a bisericii, numit Buneşti-Regat.

Numele satului provine de la pârâul „Bunei”, care traversează această localitate; mai târziu acesta va delimita graniţa dintre teritoriul Bucovinei ocupată de Imperiul Austriac şi Ţara Moldovei, pârâu numit sugestiv în prezent „pârâul Graniţei”.

În această localitate s-au descoperit piese cu inscripţii in limba gotică, iar atestarea documentar-istorică este din anul 1596, în luna ianuarie, ziua a 14-a, când „Nicoară, nemeş din Buneşti, apare ca martor la întocmirea unui hrisov semnat de Ieremia Movilă”.

In anul 1743 satul Buneşti avea hotare bine stabilite, deoarece se ştie „că un oarecare biv vel sluger Adam Luca vinde, la 14 martie, nepotului său Constantin Ciudin, jumătate din satul Buneşti”. După cum se vede, satul era boieresc, aşezat pe o singură moşie, care în anul 1743 a fost împărţită în două, aproximativ prin locul pe unde va trece graniţa. Din acest moment au început să se construiască locuinţe şi pe lângă curtea cea nouă, care s-a clădit pe cealaltă jumătate a moşiei de dincolo de graniţa veche, în Buneşti Regat. La 15 august 1753, medelnicerul Constantin Ciudin schimbă jumătatea sa de moşie din Buneşti, cu Ursache Davidel, de la care primeşte a patra parte din satul Onceşti, iar la 15 iunie 1765, domnitorul Grigore Ghica scrie unor mazili să meargă în satul Buneşti să hotărască partea de moşie a mazilului Vasile Ciurea, care o avea ca zestre de la Ursache Davidel.

În 1774, Bucovina fiind ocupată de austrieci, graniţa a fost aşezată tocmai pe hotarul dintre cele două jumătăţi de moşie; jumătate de sat intră sub stăpânire străină, iar cealaltă jumătate rămâne în Moldova, încât nu s-au mai putut contopi bine nici până astăzi.

Prima biserică construită în satul Buneşti a fost făcută de boierul Vasile Ciurea înainte de anul 1800, pe locul unde este astăzi cimitirul de lângă biserică. Locaşul a fost ridicat din lemn şi de dimensiuni nu prea mari, având hramul Sf. Haralambie. El a existat până în timpul Primului Război Mondial, când s-a năruit, păstrându-se doar amintirea locului unde a fost Sf. Masă. Biserica existentă astăzi, zidită din piatră şi cărămidă, având iniţial hramul Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil, a fost ctitorită de o nepoată a lui Vasile Ciurea, Aristiţa (Profira), căsătorită Ghiţescu.

În ceea ce priveşte motivele construirii noii biserici, părerile sunt împărţite. Unii susţin că biserica a fost clădită de dânsa drept canon, deoarece ea a dat foc la o ţigancă, acuzată fie că i-a pus ceva în cafea sau în sticlele de bere, după cum menţionează preotul Lupăşteanu Teofil în cronica Parohiei Buneşti la anul 1938, dar şi după declaraţia lui Dumitru Turcu, în vârstă de 90 de ani, din Unceşti, la data de 22 iunie 1965. Alţii susţin, însă, că hotărârea de a construi o biserică nouă a fost luată din cauză că cea din lemn era mică şi într-o stare avansată de degradare, iar lucrurile s-au petrecut astfel: înainte de anul 1838, boierul Costache Ghiţescu cu soţia sa Profira au mers la biserică în satul Petia, la sărbătoarea Sf. Arh. Mihail şi Gavriil, de hram. După slujbă au mers la masă la rude (Doamna Profira era soră cu doamna de pe moşia Petia – familia Răhtivanu). După ce s-au cinstit, boierii din Petia au spus celor din Buneşti: „măi, vă ţineţi gospodari şi nu sunteţi în stare să vă faceţi o biserică nouă” (după cum declară bătrânii satului în prezent – din mărturia înaintaşilor ). Simţindu-se jigniţi, boierii din Buneşti au adus ţigani care au făcut cărămidă arsă, apoi au început zidirea bisericii noi.

Sfinţirea acestei biserici s-a făcut în anul 1838, în ziua de 8 noiembrie, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Stilul în care este zidită biserica este cel bizantin, din cărămida arsă, în formă de corabie (pronaos, naos şi altar), cu lungimea de 25 metri, lăţimea variabilă 6-8 metri iar înălţimea în interior – cupola din naos – 8 metri, zidurile groase de aproximativ un metru, iar în exterior înălţimea la turnul de pe pronaos – 16 metri. Hramul a fost fixat la început la 8 noiembrie – „Sf.Voievozi Mihail şi Gavriil”, fiind mutat mai târziu la 1 ianuarie – „Sf.Vasile cel Mare”. Interiorul nu a fost pictat, cu excepţia iconostasului şi a celor patru evanghelişti de pe cupola de deasupra naosului. Exteriorul este simplu, fără ornamentaţii, turnul de deasupra pronaosului a servit şi serveşte de clopotniţă. Acoperişul a fost din şindrilă până în anul 1875, când a fost refăcut, şi odată cu refacerea acoperişului s-au făcut şi ceva reparaţii la biserică. Grija bisericii de a fi în bună stare, precum şi grija cultului o avea familia boierească Ghiţescu – ctitorii bisericii, care aducea preoţii şi se îngrijea şi de starea lor materială. Este deosebit de importantă mărturia din cartea care cuprinde slujba Sf. Haralambie cu literă chirilică, în care stă scris la pagina 44-45: „Biserica s-a acoperit în anul 1875, luna martie cu şindrilă de mine şi cu ajutorul unui neam al meu Gheorghe şi s-au trecut la ctitori să fie pomeniţi în toată vremea (…), această carte dimpreună cu icoana Sfântului Haralambie, cea făcătoare de minuni, de la biserica cea veche, în toată vremea să se citească şi să se cânte că din multe nevoi ne-au scos pe mine şi soţia me Porfira şi pe copii” şi „Strana s-a făcut prin truda şi osteneala mea din lemn de tei (…) şi s-au adus şi s-au pus strana în biserică, în toată vremea să fie cinstită această strană la Maica Domnului şi la icoana Sfântului Haralambie”, semnează Costache I. Ghiţescu. Evlavia boierului Ghiţescu faţă de Sf. Sfinţit Mc. Haralambie se poate observa şi din icoana care desemnează hramul bisericii de pe catapeteasmă, în care, alături de Sf. Arh. Mihail şi Gavriil, este pictat şi Sf. Haralambie. De altfel acest sfânt are o deosebită preţuire în sufletele enoriaşilor parohiei pâna în ziua de astăzi, fiind al doilea hram al bisericii. După ce s-a stins familia Ghiţescu, biserica a trecut la parohia Unceşti, unde a stat până la 31 august 1938, când a trecut, cu cele 20 de case, la Mitropolia Bucovinei, devenind împreună cu Buneşti-Bucovina şi satul Podeni o parohie aparte.

După ocuparea Bucovinei de către austrieci, Buneşti-Bucovina a rămas fără biserică. Bisericeşte, aparţinea de parohia Liteni, dar din cauza distanţei prea mari între Liteni şi Buneşti (15km), credincioşii nu puteau lua parte la serviciile liturgice din Liteni. Li se permitea locuitorilor de aici să treacă uneori graniţa pentru a merge la biserică, însă un timp li s-a interzis acest lucru şi, la nevoie, slujbele s-au oficiat în clădirea şcolii din sat. Iată, aşadar setea duhovnicească cu care erau încercaţi majoritatea locuitorilor de aici, fiindu-le dat să audă chemarea de clopot la rugăciune peste graniţă şi cu toate acestea fiindu-le interzis să ia parte. În aceste momente s-a dorit zidirea unei biserici şi în această parte a satului, fapt dovedit de existenţa unui loc de biserică aflat în continuarea cimitirului vechi din Buneşti-Bucovina, aşa cum apare în inventarul bisericii din anul 1946.

După Primul Război Mondial, desfiinţându-se graniţa care trecea prin inima satului, în urma revenirii ţinutului bucovinean la patria mamă, buneştenii bucovineni au putut lua parte în voie la serviciile divine, însă alt inconvenient a continuat să existe prin faptul că acest sat a continuat să aparţină, din punct de vedere bisericesc, mai departe la două parohii cu totul deosebite, dar şi în două mitropolii diferite: Buneşti-Bucovina aparţinea parohiei Liteni în Mitropolia Bucovinei, iar Buneşti-Regat aparţinea parohiei Unceşti în Mitropolia Moldovei. Acest inconvenient a fost remediat abia peste 20 de ani, când a fost realizată unitatea bisericească a satului prin înfiinţarea parohiei Buneşti la 12 iulie 1938: „Prea onoratul Consiliu Eparhial al Mitropoliei Bucovinei, prin decizia din 12 iulie 1938, a dispus înfiinţarea parohiatului ortodox Buneşti cu Podeni. Acest parohiat cuprinde: satul Buneşti – Bucovina, dezlipit de parohiatul ortodox românesc Liteni, satul Buneşti- Vechiul regat împreună cu biserica, dezlipit de parohia Unceşti, precum şi satul Podeni, dezlipit de parohia Bosanci. Primele două sate, Buneşti-Bucovina şi Buneşti-Vechiul regat, care formează o comună, fac în prezent parte, din punct de vedere administrativ, la judeţul Baia, iar satul Podeni, fiind un cătun al comunei Bosanci, face parte din punct de vedere administrativ la judeţul Suceava” (consemnează preotul Lupăşteanu Teofil în Cronica Parohiei Buneşti din anul 1938).

În anul 1937, biserica a fost acoperită cu tablă, s-a făcut o reparaţie considerabilă, interioară şi exterioară, adăugându-se şi ceva pictură pe pereţi. Cele două turnuri, unul mai mic deasupra altarului şi altul mai mare pe pronaos, au fost prefăcute de către un sătean, Ghiţă Andrioaie, din proprie iniţiativă.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, biserica, fiind aşezată la şosea, a fost răvăşită, ajungând la sfârşitul războiului în paragină.

Începând cu anul 1948, din iniţiativa pr. Fărtăiş Gheorghe, cu ajutorul sătenilor, biserica este restaurată, se fac reparaţii capitale, reparându-se temelia şi exteriorul bisericii, se construieşte un pridvor din lemn de brad şi un cafas în pronaos. În anul 1962 se cumpără un clopot de cca 300 kg, iar din anul 1979 suprafaţa bisericii se măreşte considerabil prin zidirea unui nou pridvor din cărămidă. De asemenea, tot prin grija pr. Fărtăiş Gheorghe este începută pictarea bisericii în ulei, terminată sub păstorirea pr. Amariei Constantin în anul 1986, când este resfinţită biserica. În anul 1998, sub îndrumarea pr. Roşu Gheorghe este retencuit exteriorul bisericii în praf de marmură, în anul 2010 este înlocuit acoperişul bisericii, iar în anul următor, din cauza degradării, atât a tencuielii, cât şi a picturii, cauzată de umiditate, s-a retencuit interiorul, începându-se şi pictarea acestuia în anul 2012, care se continuă şi în prezent. În acelaşi an este înlocuită catapeteasma veche, aflată într-o stare avansată de degradare, cu una nouă, sculptată în lemn de stejar, păstrându-se icoanele vechi.

Printre obiectele de valoare se numără cărţi de slujbă: mineie, Octoihul Mare, Tipicul Sfântului Sava – toate scrise cu caractere chirilice – tipărite anterior anului 1900. Icoanele care împodobesc catapeteasma sunt pictate în ulei, în jurul anului 1850, necunoscându-se numele pictorului, de asemenea în patrimoniul bisericii se mai păstrează şi alte icoane care au împodobit vechea biserică de lemn de la 1800. De menţionat este şi faptul că pe vremuri a existat aici un epitaf de la 1613, din mătase, lucrat la Kiev de către piosul domn Ştefan Voievod, fiul repausatului Tomşa şi al soţiei sale Acsenia, fiind donat bisericii Sf.Nicolae din Iaşi. După spusele celor bătrâni, acest epitaf a ajuns de la Iaşi la Buneşti, fiind furat de turci, care au prădat biserica şi-l ţineau sub şaua calului. Trecând prin Buneşti a fost cumpărat de familia Răhtiveanu cu 20 iufluci, adică 62 de lei. Acest document istoric se află la un muzeu din Bucureşti.

Au slujit la biserică, de-a lungul timpului, preoţii: Lazăr Bolohan (1931-1937), Teofil Lupăşteanu (1938-1940), Balan Mihai (1941-1943), Iftode Miltiade (1944-1945), Fărtăiş Gheorghe (1945-1985), Amariei Constantin (1985-1989), Roşu Gheorghe (1990-2016) şi Roşu Ioan, în prezent.

Pr. IOAN Roşu

Parohia Buneşti

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: