Statul paralel contraatacă !

 După un an de luptă cu sistemul, cu noua securitate şi cu statul paralel, PSD s-a trezit după sărbători cu o harababură de nedescris în curte, iar această harababură nicicând nu a fost mai păcătoasă ca la început de an. Cum a reuşit statul paralel să înjosească fala, să strice planurile celui mai tare partid românesc? Simplu: l-a corupt pe conducătorul suprem, pe Liviu Dragnea, tătucul social-democraţilor, şi i-a atras în cursă pe cei mai credincioşi tovarăşi şi apoi întregul partid.

Astfel, binomul sau/şi trinomul l-au pus pe liderul maxim să comande unui „prietenar” să-i croiască un program de guvernare pe care îl înţelege numai el, un program iluzoriu parcă într-anume făcut pentru a îmbârliga orice guvern, orice ministru, un program populist plin cu gogoşi electorale ca acelea în baza cărora a şi obţinut 45% din sufragii.

Cu gogoşi, cu negogoşi, avea şansa să ducă o guvernare de 4 (patru) ani cu ceva succese, dacă partea de bază a programului era pusă în operă iar aleşii se ţineau de treabă, numai că, după aşezarea în fotoliile confortabile, statul paralel nu a lăsat majoritatea de guvernământ să-şi sprijine propria guvernare, ci a pus-o să bifeze propriile interese ale liderilor de partid, cel mai arzător fiind scăparea de justiţie a acelora cu dosare. Aşa s-a trezit revolta străzii. După care a dat în harababură.

A fost prima şi cea mai urâtă abdicare de la ce era normal să facă un partid care câştigă alegerile: să-şi slujească cu abnegaţie poporul care l-a mandatat, să reprezinte interesele cetăţenilor de a avea un trai mai bun, servicii de sănătate şi educaţie de nivel european, aşa cum a promis, să promoveze democraţia participativă şi libertăţile cetăţeneşti, de care au făcut atâta caz, să aşeze România acolo unde îi e locul în UE şi NATO.

Acum, la un an de guvernare, observ că nici vorbă de aşa ceva şi sunt convins că tătucul PSD nici n-avea de gând să pună în practică ce promisese. N-ar fi fost prima dată. Peste toate, „sistemul” l-a pus să-şi facă un guvern-marionetă din personaje no-name, guvern condus de la sediul de partid tot de el, peste capul prim-ministrului şi al prevederilor constituţionale. Ca urmare, după satisfacerea dorinţelor propriei clientele, parlamentari, primari, consilieri…, s-a declanşat spirala inflaţionistă, preţurile şi dobânzile la credite luând-o razna. Ce e de făcut? Nimeni nu ştie!

Colac peste pupăză, statul paralel a pus actuala majoritate să-şi doboare după jumătate de an propriul guvern pe motiv de, aţi ghicit!, nerespectarea programului de guvernare; a se citi: l-a trădat pe Dragnea. După încă o jumătate de an, scenariul s-a repetat cu al doilea guvern. Şi acesta s-a hainit faţă de tătuc. A zburat de nu s-a văzut.

Să ne amintim totuşi că PSD, fost PDSR, fost FSN, a guvernat România în anii 1989-1996, 2000-2004, 2009, 2012-2018, iar în perioada 2006-2008 a susţinut în parlament guvernul lui Călin Popescu-Tăriceanu. Aşadar nu s-a aflat la putere doar 9 ani din cei 28 de la revoluţie. Cât despre puterea locală, PSD a dominat-o categoric în toţi aceşti ani. Cum e posibil ca un partid rodat astfel la guvernare 28 ani să se lase manipulat de statul paralel?

Cauzele pot fi intuite. A se observa că, mai cu seamă după 2000, calitatea de membru PSD a devenit de ocară, iar tinerii, maturii cu studii serioase, cu cariere de succes refuză înregimentarea într-o formaţiune compromisă prin derapaje comunistoide şi corupţie. În schimb, partidul s-a îmbogăţit cu oportunişti, traseişti şi cu oameni cu mulţi bani, făcuţi nu se prea ştie cum. Nu degeaba 675 au probleme cu legea, dacă ne luăm după ce scrie presa. Însuşi el lider maximo, care provine din PDL, are o avere impresionantă, iar câţiva şefi au tăiat-o peste graniţă de frica justiţiei cu tot cu avere. Alţi social-democraţi vin din PRM, partidul lui Vadim, ca Olguţa Vasilescu, gureşa ministră a Muncii, sau din PPDD-ul lui Dan Diaconescu.

În aceste condiţii, PSD defilează cu ce are: măreţul Dragnea, baron de Teleorman, căruia sistemul(?) i-a băgat în guvern cam tot ce avea în propria feudă, astfel că mai bine de jumătate din Executiv e teleormănean, inclusiv prim-ministrul, oameni de paie, servitori conştiincioşi, dar fără cine ştie ce carte, competenţe şi expertize. Vezi că statul paralel nu stă degeaba!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!