> Introducerea sensului unic pe bulevardul principal, parcări de reşedinţă, achiziţia a 40 de autobuze electrice, dar şi a altor mijloace de transport în comun electrice şi un nou sistem de salubrizare
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a anunţat priorităţile anului 2018 în municipiul Suceava, între care introducerea sensului unic pe bulevardul principal, amenajarea de parcări de reşedinţă, achiziţia celor 40 de autobuze electrice cu fonduri europene, dar şi un alt proiect similar, precum şi noul sistem de salubrizare.
Harşovschi a spus în emisiunea Exclusiv 90 de minute că priorităţile sale pentru anul 2018 sunt legate de implementarea proiectelor cu finanţare europeană. Astfel, el a spus că are ca prioritate proiectul de achiziţie a 40 de autobuze electrice, realizarea de noi grădiniţe în municipiu, proiectul centrului multifucţional Iţcani.
Un alt proiect important, a spus viceprimarul, este cel legat de salubrizarea menajeră şi introducerea noului sistem de colectare a deşeurilor.
El a mai anunţat că în 2018 urmează să fie implementat un nou sistem de fluidizare a traficului.
„Acum lucrăm şi cred că anul acesta vom impune acest sistem cu sens unic de la intrarea în municipiul Suceava. Sensurile le vor stabili specialiştii”, a spus Harşovschi.
El a menţionat că sunt lucruri importante, ce se vor realiza în acest an sau vor fi finalizate în anii viitori, pentru că sunt proiecte multianuale. „Sunt anumite lucruri care nu se fac peste noapte”, a explicat viceprimarul.
Lucian Harşovschi a anunţat, în premieră, că se încearcă achiziţia şi a altor mijloace de transport în comun electrice, prin alte programe, diferite de cele care sunt deja programate.
El a mai declarat că se va ţine în continuare de proiectul parcărilor de reşedinţă pentru că el consideră că acesta este unul prioritar pentru locuitorii oraşului şi a menţionat că şi parcările subterane din zona centrală vor intra într-un regim de taxare.
„Din martie vom lua o decizie. Atât cu parcările subterane, cât şi cu zonele din apropiere. Vom aproba o strategie în Consiliul Local. Va trebui ca parcarea subterană să intre într-un regim de taxă. Să vedem care este acel regim, în ce interval orar, iar poate pentru cei din zonă să găsim posibilitatea de abonamente de timpul serii. Încă nu ştiu care va fi decizia”, a spus viceprimarul.
Harşovschi consideră că introducerea parcării cu taxă a fost un succes, şi nu pentru că Primăria a încasat 400.000 de lei într-un an, ci pentru că, acum, în zonă, există şanse mai mari să fie găsit un loc de parcare.
Viceprimarul Lucian Harşovschi a ţinut să mulţumească echipei din Primăria Suceava cu care lucrează pentru toate aceste proiecte din oraş.
„Acest lucru se întâmplă datorită unei echipe, că sunt anumite servicii din Primăria Suceava pe care le coordonez şi care îşi fac treaba bine”, a spus viceprimarul.
























Comentarii