Doi afacerişti suceveni, soţ şi soţie, trimişi în judecată pentru o ţeapă de peste 57.000 lei

> Pe lângă înşelăciune, soţii sunt acuzaţi şi de evaziune fiscală

Au încălcat legea în familie şi tot astfel vor răspunde în faţa completului de judecată. Doi afacerişti suceveni, soţ şi soţie, au fost trimişi în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava „sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune”, după cum se arată într-un comunicat al Parchetului. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că, în momentul în care s-au decis să calce strâmb, soţii ocupau funcţii de conducere la o societate ce avea ca obiect principal de activitate construcţia de clădirii civile şi comerţ cu ridicata a materialelor de construcţii. Mai exact, bărbatul era administratorul firmei, iar partenera de viaţă ocupa fotoliul de director general. Cercetările penale au stabilit că, la începutul lunii martie a anului 2009, doamna s-a prezentat la sediul unei societăţi din judeţul Suceava însoţită de o persoană pe care a prezentat-o ca fiind un antreprenor fezabil financiar, care construieşte un bloc situat în cartierul George Enescu din municipiul Suceava, în vederea obţinerii încrederii administratorilor firmei respective, deşi cunoştea că firma pe care o reprezenta se confrunta cu probleme financiare, neputând plăti nici comenzile de materiale de construcţii achiziţionate de la alte nu mai puţin de 15 societăţi comerciale furnizoare. Rezultatul a fost cel scontat de inculpată şi, după efectuarea mai multor livrări de marfă, femeia a emis o filă cec fără acoperire, care de altfel a şi fost refuzată la plată către beneficiar la începutul lunii aprilie. Iar apoi inculpata a refuzat să primească facturile emise de societatea care a furnizat materialele şi, implicit, să efectueze plata la care se angajase iniţial, spun procurorii, producând astfel un prejudiciu firmei respective de peste 57.000 lei. În plus, în urma efectuării inspecţiei fiscale de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, s-a stabilit că relaţiile comerciale derulate între cele două unităţi economice nu au fost evidenţiate de soţii aflaţi la conducerea firmei în contabilitatea societăţii, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat a TVA în sumă de 10.070 lei, prejudiciul nefiind recuperat. În cauză nu s-au instituit măsuri asigurătorii, întrucât nu au fost identificate bunuri mobile/imobile aparţinând inculpaţilor, dar dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: