Profesorul Traian Hopulele, călăuzitor de generaţii

 (n.15.01.1942 – d.14.12.2013)

Modestia oamenilor de valoare, adeseori surprinzătoare, porneşte, în bună parte, din faptul că nu sunt preocupaţi de ei înşişi şi de modul cum le este receptată imaginea. Aşa se face că ei se simt ca oameni obişnuiţi şi au o anume simplitate care îi face mai puţin agitaţi, mai puţin vocali, mai puţin grăbiţi să-şi arate meritele.

Aşadar, vă propun să cunoasteţi un astfel de om, o astfel de personalitate.

De pe băncile şcolii din Cacica, localitate al cărei fiu este, şi de la Liceul din Câmpulung, şi-a început lungul drum spre desăvârşire profesională, ştiinţifică, profesorul universitar Traian Hopulele, formator pentru 48 de promoţii de învăţământ universitar din Galaţi, în perioada 1965 – 2013, la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”.

„Profesorul Traian Hopulele a fost călăuzitor pentru zeci de generaţii şi aerul lui de bucovinean calm, sfătos, cald şi extrem de înţelept şi-a pus amprenta pe toţi specialiştii pe care i-a format.” Aşa l-au caracterizat foştii lui colegi, studenţi şi doctoranzi, după tragicul lui sfârşit, în plină activitate profesională.

Chiar şi o scurtă enumerare pune în evidenţă impresionantul lui palmares profesional-didactic şi ştiinţific: >Doctorat la Universitatea Tehnică Munchen din Germania Facultatea de Tehnologia Berii şi Tehnologia Alimentelor, Weihenstephan, 1970-1972, ca bursier, obţinând, la final, calificativul „Suma Cum Laude”; >Specializări la Universitatea Hohenheim din Germania 1991, 1992, 1993, 1997; >Profesor universitar titular din 1992; >Conducător de doctorat – 12 teze finalizate; >11 cărţi de specialitate publicate; >Multiple articole ştiinţifice şi contracte de cercetare; >Consultant tehnic pentru fabricile de bere din România, firma Jacob Carl şi Universitatea Hohenheim din Germania.

După cum se poate observa, numele profesorului universitar Traian Hopulele este legat direct de industria berii, fiind parcă un brand în acest domeniu.

La temelia realizărilor şi reputaţiei sale au stat, pe lângă o inteligenţă nativă, extrem de multă muncă, pasiune, voinţă şi perseverenţă. Meritele lui sunt cu atât mai mari dacă avem în vedere că nu s-a născut într-o casă cu bibliotecă, n-a avut îndrumători intelectuali în familie şi n-a beneficiat de nici o oră, ca elev, de preparaţii în particular.

Mai citez câteva aprecieri ale celor care i-au cunoscut activitatea, spicuite din ceea ce s-a scris în presa locală la trecerea lui în eternitate.

„Modestia, calmul, tactul şi generozitatea i-au călăuzit întotdeauna paşii. În profunzimea fiinţei sale se ardea la flacăra ştiinţei, iar tot ce răzbătea de acolo era plin de rigoare, de competenţă şi de inteligenţă integratoare. În calitate de conducător de doctorat, riguros, atent, uneori sever şi întotdeauna drept, profesorul şi-a lăsat urmaşi de nădejde, doctori în ştiinţa alimentelor, dar şi doctori de suflet.

Profesorul Traian Hopulele a fost un înalt exemplu peste tot: şi la şcoală, şi în ştiinţă, şi în familie, şi în societate. El constituie un reper fundamental al timpurilor noastre, timpuri în care multe valori sunt ignorate

Discret, ca o zăpadă neninsă, profesorul Traian Hopulele s-a ascuns pe cer.” Aşa s-a intitulat şi s-a încheiat una din însemnările de atunci (autor: Cristina S. Carp).

În acelaşi domeniu, al industriei berii, s-au format şi cei doi fii, ing. Remus şi ing. Dragoş, ei fiind specialişti de marcă în cadrul unor firme din ţara noastră. Soţia lui, Silvia Hopulele, şi ea cadru didactic la aceeaşi facultate, ca şi cei doi fii ai lor, i-au fost alături, la spital, până în ultimele clipe. Şi sora lui, ing. Larisa Mirciu, a fost lângă el, atunci când l-a încovoiat şi apoi l-a răpus bacteria ucigaşă, rămânând neconsolaţi pentru tot restul vieţii lor.

Neconsolată a rămas şi mama lui, Ana Hopulele, care trăieşte în Cacica, purtând în suflet pe soţul ei, pe cei doi fii, ca şi pe două nurori, toţi trecuţi în lumea umbrelor, ea fiind supravieţuitoarea îndurerată, la cei 97 de ani ai săi.

În istoria culturii, fiecare generaţie îşi are cota ei de altitudine – suprema moştenire lăsată urmaşilor. Cred că şi vărul meu, Traian Hopulele, lasă în urmă o moştenire pentru care merită să-i fie menţionat numele, aşa ca într-o carte de onoare a Judeţului Suceava.

15 ianuarie este ziua lui de naştere, iar rândurile de faţă se vor un omagiu adus memoriei lui. De ani buni, ne întâlneam vara la bazinul cu slatină din Cacica şi aşa i-am cunoscut mai bine. Nu-mi vorbeau de meritele lor. Informaţiile de ordin profesional le-am obţinut nu de la ei, ci pe o cale oficială.

Traian a fost şi un bărbat frumos. Împreună cu soţia lui, olteancă, făceau un cuplu distins, pe care eu îl admiram.

Poate că n-ar fi lipsit de interes ca Primăria Comunei Cacica să-şi facă o preocupare din a-i declara cetăţeni de onoare pe oamenii valoroşi ai locului, în cazul unora, chiar şi postmortem.

ELENA DIDOIU

Piatra Neamţ

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Gabriela David says:

    Un articol omagial frumos si interesant.Sper ca cei care detin autoritatea si responsabilitatea publica,sa retina sugestia autoarei articolului!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: