Creşterea indemnizaţiilor consilierilor judeţeni nu reprezintă o prioritate

 Consilierul judeţean PSD Gheorghe Monoranu a solicitat, luni, preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, să aibă în vedere, la elaborarea bugetului instituţiei pe acest an, creşterea indemnizaţiei consilierilor judeţeni suceveni.

Monoranu a spus în cadrul şedinţei CJ Suceava, când preşedintele instituţiei a făcut referire la faptul că se lucrează la bugetul propriu al Consiliului Judeţean, că ar trebui să fie luată în calcul şi creşterea indemnizaţiei consilierilor. Consilierul judeţean PSD i-a amintit lui Flutur că acesta ar fi promis că va lua în calcul modificarea acestor indemnizaţii.

După şedinţă, Gheorghe Flutur a făcut cunoscut presei că încă nu poate spune dacă indemnizaţiile consilierilor judeţeni vor fi mărite şi că se va face o analiză în acest sens. „Acum lucrăm la buget. Vom analiza” a precizat Flutur.

Întrebat dacă majorarea indemnizaţiilor consilierilor judeţeni este printre priorităţi, Flutur a negat.

„Nu este o prioritate” a precizat preşedintele CJ Suceava.

El a mai spus că, în ceea ce priveşte indemnizaţiile consilierilor judeţeni, doreşte ca acestea să fie votate cu unanimitate şi că în PSD poziţiile nu sunt armonizate.

Consilierul judeţean PSD Dan Ioan Cuşnir a spus, după şedinţă, că nu este de acord cu creşterea indemnizaţiei.

„Nu este un subiect discutat înainte. Pe mine mă interesează creşterea indemnizaţiei mele de consilier judeţean atunci când nu vom mai avea şcoli cu toaleta în curte” a arătat Cuşnir.

Problematica majorării indemnizaţiilor consilierilor judeţeni a fost discutată prima dată în luna iulie 2017, când consilierul judeţean PSD Dan Ioan Cuşnir considera că nivelul acestora este bun, în timp ce liderul grupului PSD, Mihai Grozavu, aprecia că, dacă ar fi mai bine plătiţi, consilierii judeţeni vor avea şi prestaţii mai bune.

La vremea respectivă, Dan Ioan Cuşnir a arătat că noua lege a salarizării prevedea ca indemnizaţia de consilier judeţean să reprezinte până la 10% din salariul preşedintelui şi a cerut ca, atunci când se calculează noile salarii, să nu fie mărită şi indemnizaţia consilierilor judeţeni.

„O indemnizaţie de 200 de euro pe lună pentru două ore de muncă la un consilier, pe lună înseamnă 100 de euro pe oră. Eu cred că e o plată foarte bună” a spus Cuşnir.

Pe de altă parte, liderul grupului PSD Mihai Grozavu cerea o analiză „mai aplicată” pentru această problemă. „Cu cât dai mai mult la un om, mai mult gândeşte” spunea Grozavu atunci.

La acea dată Gheorghe Flutur a arătat că pentru indemnizaţiile consilierilor judeţeni nu prea sunt bani şi că prioritară era asigurarea finanţării Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

El se arăta de acord ca nivelul indemnizaţiilor să rămână aceleaşi măcar până la finele anului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: