Ambasadorul Marii Britanii a recitat poezia „Lacul” la Ipoteşti

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, a vizitat, luni după-amiază, „lacul codrilor albaştri” de la Ipoteşti şi a citit pe malul apei poezia „Lacul”, scrisă de Mihai Eminescu.

Diplomatul britanic a postat pe reţeaua de socializare Facebook o filmare în care îi aduce un omagiu celui mai mare poet român cu prilejul împlinirii a 168 de ani de la naşterea sa, transmite Agerpres.

Acesta face o recenzie a poeziei „Lacul”, după care recită în faţa camerei de luat vederi versurile eminesciene.

Paul Brummel a participat, de Ziua Culturii Naţionale, la manifestările dedicate lui Eminescu. El a depus o coroană de flori la statuia marelui poet din Piaţa Revoluţiei, a vizitat Casa Memorială de la Ipoteşti, iar apoi a participat, luni seară, la Botoşani, la Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu.

Masterclass de literatură şi poezie în şcolile româneşti din afara graniţelor ţării

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) marchează celebrarea a 168 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu prin lansarea proiectului Masterclass de literatură şi poezie în şcolile româneşti din afara graniţelor ţării, care va fi derulat pe parcursului întregului an 2018.

„În cadrul acestei iniţiative bazate pe un consistent dialog cultural, propus în premieră de instituţia noastră, vor avea loc ateliere de scriere creativă, susţinute de scriitori români, încurajând astfel tinerii din afara graniţelor să descopere reperele literaturii naţionale, într-o manieră modernă şi interactivă. Prezenţa profesorilor şi elevilor de la cursurile de Limbă, Cultură, Civilizaţie Românească şi de la şcolile de weekend vor aduce plus-valoare şi autenticitate Masterclassului de literatură şi poezie” se arată într-un comunicat de presă al MRP transmis, luni, Agerpres.

MRP invită românii din afara graniţelor, într-un format partenerial extins, alături de organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, să marcheze împreună statura culturală şi opera fără egal a poetului naţional, în anul marcării Marii Uniri, cu propuneri creative, asumate de tânăra generaţie, cu preocupări faţă de păstrarea şi promovarea identităţii româneşti, în toate valenţele ei, se menţionează în comunicat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: