Handbal masculin

Tinerii Claudiu Lazurcă şi Vlăduţ Lazoreac, în pregătiri cu lotul naţional de juniori al României

Claudiu Lazurcă

Doi dintre handbaliştii echipelor de juniori ale Liceului cu Program Sportiv din Suceava, Claudiu Lazurcă şi Vlăduţ Lazoreac, participă în aceste zile la un stagiu de pregătire centralizată la Izvorani cu lotul de juniori (2000-2001) al României. Acest cantonament face parte din Proiectul Talent, demarat în toamnă de Federaţia Română de Handbal, ce are ca obiectiv principal monitorizarea şi selecţia unui număr cât mai mare de tineri handbalişti pentru loturile naţionale de cadeţi şi juniori. După acest stagiu, 20 dintre jucători vor continua pregătirea, lotul naţional urmând să aibă două meciuri test în compania echipei Poloniei. De altfel, naţionala României se pregăteşte pentru Campionatul European de juniori, ce va avea loc în vară, în Croaţia. La primul cantonament din acest proiect a fost prezent şi un alt jucător de la LPS Suceava, Ionuţ Logofătu, care de această dată n-a mai fost convocat. În programul Talent, România a fost împărţită în patru zone, în care federaţia are un reprezentant, iar în fiecare lună antrenorul naţionalei de juniori merge acolo şi împreună cu antrenorii din zonă face patru antrenamente, câte două pe fiecare categorie de vârstă.

Un alt scop al programului este acela de a nu fi lăsat deoparte în procesul de selecţie niciun tânăr jucător, mai ales că la această vârstă există fluctuaţii în capacitatea de a face sport şi a performa. În acelaşi timp, aceşti tineri handbalişti beneficiază de minimum 30 de antrenamente cu antrenorul echipei naţionale, în timp ce antrenorii pot să vină şi să urmărească modalităţi noi de antrenament.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: