Forţele Navale Române, campanie de promovare în şapte unităţi de învăţământ sucevene

> Campania îşi propune „stimularea interesului tinerilor pentru o profesie stabilă pe piaţa muncii din România”

În perioada 19-22 februarie, Statul Major al Forţelor Navale Române organizează o campanie de promovare a profesiei militare şi a sistemului de învăţământ al Forţelor Navale Române în judeţul Suceava.

Printr-un comunicat de presă, Prefectura Suceava face cunoscut că, în acest sens, în vederea pregătirii viitoarelor activităţi, în intervalul 15-18 ianuarie, reprezentanţi ai Forţelor Navale Române vor face o vizită de documentare în judeţul nostru. Drept urmare, o primă întâlnire va avea loc la Palatul Administrativ, pe 16 ianuarie 2018, ora 11, la aceasta luând parte prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, cât şi directorii celor şapte unităţi de învăţământ selectate în cadrul campaniei de promovare a profesiei militare. Miercuri, pe 17 ianuarie, delegaţia va face vizite de documentare la Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” şi Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc; la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei; la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” şi la Colegiul Tehnic din Rădăuţi; la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” şi Colegiul „Mihai Eminescu” din Suceava.

www.romanidecentenar.ro

Potrivit col. Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Statului Major al Forţelor Navale, campania îşi propune „stimularea interesului tinerilor pentru o profesie stabilă pe piaţa muncii din România, stabilirea, menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor de încredere între Forţele Navale Române şi societatea civilă, precum şi creşterea gradului de informare a cetăţenilor şi nivelului de înţelegere a problematicii asociate contextului de securitate actual”. În cadrul campaniei, va fi organizată şi o acţiune de caritate la un centru de plasament sucevean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: