Flash

Am prieteni de etnie maghiară. Care n-au nicio treabă cu nesimţirea politicienilor şi a celor care sunt stipendiaţi de aceştia să bage juvelnicul în apele tulburi ale politicii româneşti. Ce autonomie teritorială, domnilor? Aţi venit în România cu pământul de-acasă? Spuneţi „mulţumesc” pentru faptul că aţi fost păsuiţi aici şi vi s-au dat drepturi cum nu le aveţi pe nicăieri. Dar, după cum se vede, vi s-a ridicat nivelul politic. Domnilor politicieni de etnie maghiară şi care, din păcate, beneficiaţi şi de cetăţenia română, vă rog din suflet: dacă nu vă place în ţara în care v-aţi născut şi vreţi acasă la străbuni, plecaţi. În ordine şi fără alte probleme. Nu o să vă oprească nimeni. Nu mai creaţi tot felul de nebunii. Şi nu uitaţi că Regele Ferdinand a refuzat să vă conducă ţara mamă chiar dacă a fost solicitat chiar în 1918 de mai mulţi nobili (printre ei contele Istvan Bethlen, care a reprezentat în 1919 noul parlament ungar la tratativele de pace de la Paris, iar ulterior a fost şi premierul noii Ungarii, şi contele Pan Teleki), aceştia oferindu-i Majestăţii Sale Ferdinand al României „Coroana Sfântului Ştefan”, cea cu care au fost încoronaţi toţi suveranii Ungariei încă din Evul Mediu. Dacă vreţi detalii, învăţaţi limba română mai cu spor şi citiţi cartea „România şi sfârşitul Europei” scrisă de Mihai Sturdza, diplomat de marcă în acea vreme. În concluzie, domnilor politicieni „de etnie”, vedeţi-vă de lefurile şi pensiile nesimţite pe care le aveţi în şparlament, ca tot românul, şi „mucles sacanaua”. (COSMIN LEAHU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: