Acţiuni ale poliţiştilor pentru creşterea gradului de siguranţă publică

La mijlocul acestei săptămâni, lucrătorii Biroului de Ordine Publică şi Secţia de Poliţie Burdujeni din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au organizat o acţiune în zona Pieţei Centrale din municipiul reşedinţă de judeţ şi în proximitatea acesteia, pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ stradal neautorizat şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Potrivit datelor oficiale, în cadrul acesteia au fost verificate 58 de societăţi comerciale, au fost legitimate 71 de persoane şi controlate 12 bagaje. În acest context s-au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.000 lei.

Tot pe parcursul zilei de miercuri, lucrătorii poliţiilor orăşeneşti Solca, Cajvana şi Milişăuţi au organizat o acţiune în sistem integrat împotriva comerţului ilicit şi a încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice, pe teritoriul de competenţă. În cadrul acţiunii au fost controlate 34 societăţi comerciale şi au fost legitimate 136 persoane. De asemenea 102 autovehicule au fost verificate şi au fost testaţi alcoolscopic 43 conducători. Au fost aplicate 35 de amenzi în valoare totală de circa 14.000 lei. Totodată, oamenii legii au reţinut trei certificate de înmatriculare şi au confiscat bunuri în valoare de 1.485 lei, constând în articole de încălţăminte şi textile.

www.romanidecentenar.ro
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: