A urcat la Ceruri unul dintre valoroşii oameni de cultură din regiunea Cernăuţi

29 noiembrie 2017, Tg. Mureş. De la stânga la dreapta, Dimitrie Poptămaş, Dumitru Covalciuc şi Ciprian Bojescu Ultima fotografie împreună, ca un fel de rămas bun…

Când nu se aştepta nimeni, pe data de 23 decembrie 2017, ne-a părăsit, într-un spital din Iaşi, DUMITRU COVALCIUC, unul dintre cei mai buni şi harnici publicişti, totodată scriitor şi profesor de franceză, folclorist şi, nu în ultimul rând, neobosit cercetător al trecutului românilor din Bucovina, în acest spaţiu desfăşurând o rodnică activitate literară şi culturală.

L-am cunoscut cu mulţi ani în urmă, prin prietenii mei Traian Straton şi Ion Cozmei, dispăruţi şi ei dintre noi, oameni de cultură alături de care ani de-a rândul am călătorit spre a participa la toate manifestările culturale din Cernăuţi, astfel întâlnindu-l şi pe poetul Arcadie Opaiţ.

Între noi s-a legat o prietenie trainică şi curată, vizitându-ne şi în familie, fiind alături la toate evenimentele importante din vieţile noastre.

Pe data de 27 noiembrie 2017 am făcut împreună cu Dumitru Covalciuc o deplasare la Tg. Mureş, la invitaţia dlui Dimitrie Poptămaş, directorul Bibliotecii Centrale din oraş şi preşedintele Fundaţiei Culturale „Vasile Netea”. Aici am sărbătorit împreună, într-o atmosferă deosebită, Unirea Bucovinei cu Ţara Mamă. Cu această ocazie, Dumitru Covalciuc a ţinut o cuvântare plină de miez, cu care a impresionat întreg auditoriul. Totodată, a fost lansată cartea lui Dumitru Covalciuc intitulată „Membrii Consiliului Naţional Român din Bucovina ales la Adunarea Constituantă din 27 octombrie 2018”. La manifestare au participat mulţi oameni de cultură din Tg. Mureş, precum prof. Rodica Puia, av. Doru Ştefaneli, drd. Bui Simion, Elena Mereşanu ş.a.

Să nu uităm că, aici, la Tg. Mureş, cu sprijinul dlui Poptămaş şi al altor colaboratori, s-au tipărit cele 26 de ediţii ale almanahului cultural-literar al românilor nord-bucovineni „Ţara Fagilor”.

…La sfârşitul manifestării s-a întâmplat ceva deosebit, D. Covalciuc spunând: „Mă bucur că ne-am întâlnit din nou şi… nu se ştie dacă ne vom mai întâlni”…

Ajungând la Suceava, înainte de a pleca spre Cernăuţi, luându-şi rămas bun de la soţia mea şi de la mine, Dumitru Covalciuc a pronunţat de mai multe ori: „Cipriene, dacă unul dintre noi moare, eu nu mai am la cine veni la Suceava, iar tu nu mai ai la cine veni la Cernăuţi”…

Bănuiesc că Dumitru Covalciuc şi-a prevăzut înainte cu o lună de zile plecarea dintre noi.

S-a mai întâmplat să citesc în ziarul „Libertatea” din 17 decembrie 2017, la rubrica „Ştiaţi că”, despre faptul că oamenii conştientizează că mor. Cercetătorii susţin că persoanele ştiu că au decedat, deoarece conştienţa lor continuă să lucreze chiar şi după ce corpul nu mai dă semne de viaţă. Acest lucru îl spun cercetători de la New York University, care au descoperit şi studiat acest fenomen.

Lăsând la o parte aceste aspecte, pentru a relata despre viaţa şi opera acestui mare istoric care a fost Dumitru Covalciuc mi-ar trebui mult timp şi multe pagini. Aşadar, voi rezuma câteva aspecte din viaţa şi activitatea bunului prieten care a trecut şi prin multe greutăţi.

Din cauza convingerilor sale patriotice, învinuit de naţionalism burghez român, este exilat la Baku şi internat într-un spital de psihiatrie. După executarea pedepsei, o perioadă bună de timp nu a putut găsi un loc de muncă (i se puneau piedici la angajare), astfel că, împreună cu tatăl său, pentru a se întreţine, au bătut tablă pe case, acolo unde erau solicitaţi pentru aşa ceva.

După o vreme, a reuşit să se angajeze din nou, ca ziarist la „Zorile Bucovinei”.

Este membru fondator al Societăţii „Mihai Eminescu” din Cernăuţi (1989), înfiinţează şi conduce Societatea Culturală „Arboroasa” din Cernăuţi (1990).

Una dintre publicaţiile cele mai importante în realizarea căreia s-a implicat este almanahul „Ţara Fagilor”, pe care l-a editat începând din anul 1991. Pe lângă alte publicaţii, acesta a apărut cu sprijinul bunilor săi prieteni din Tg. Mureş şi nu numai, al Consulatului, al altor societăţi, almanahul ajungând la cea de-a 27-a ediţie.

Pentru activitatea sa fructuoasă a fost numit „Enciclopedia vie a Bucovinei”; pentru că reţinea cu precizie toate datele istorice a fost numit şi „Un Iorga al Bucovinei”.

Dar iată că, la împlinirea vârstei de 71 de ani, când şi-a propus să publice noi date despre Bucovina noastră istorică, s-a grăbit să plece la Cer, cu amar în suflet şi cu dorul neîmplinitei Reîntregiri.

A fost un familist bun, care s-a preocupat îndeaproape de cei doi fii ai săi, Florin şi Ciprian, ambii cu facultate – Florin este actor la Arad, iar Ciprian, la Timişoara, absolvent de ziaristică.

Zilnic, de la ora 4 a dimineţii, lucra la monografii, publicând articole în diverse reviste şi ziare, pentru a-şi mai rotunji veniturile.

Alături i-a fost şi soţia Victoria, care a lucrat o bună parte de timp la Arhivele de Stat din Cernăuţi, apoi, de asemenea un timp îndelungat, a lucrat în Italia, pentru a sprijini financiar familia.

Pe lângă soţie şi fii, o mare bucurie pentru el a însemnat venirea pe lume a Victoriţei, unica nepoţică, la care ţinea ca la ochii din cap şi cu care mergea la grădiniţă, apoi la şcoala românească, în clasa I. Stând de vorbă împreună, Dumitru a spus odată: „Dacă mai târziu eu voi fi bolnav şi în vârstă, cine-mi va aduce mie o lingură cu apă?”. Iar în clipa aceea, nepoţica Victoriţa a replicat: „Eu îţi voi aduce tot timpul apă şi ce-ţi mai trebuie”…

A plecat cu dorul în suflet, fără să-şi ia rămas bun de la draga sa Victoriţa, de 7 ani, elevă în clasa I…

Nu prea mulţi ştiu că se implica şi în muncile câmpului; primăvara şi toamna avea palmele bătătorite.

Dumitru Covalciuc a avut tot timpul mare grijă de părinţii săi de la Oprişeni, fiind ei vârstnici şi trebuind ajutaţi. La rândul său, i-a condus pe ultimul drum pe tatăl Vasile şi pe mama Eleonora (i-am cunoscut şi eu pe când erau în viaţă), alături de fratele său şi de rude, ei fiind înmormântaţi în pământul natal de la Oprişeni.

La multe evenimente importante ne-am aflat împreună…

Iubea folclorul şi în special muzica populară, astfel că a sprijinit cât a putut soliştii şi formaţiile artistice (Corul „Dragoş Vodă” ş.a.). Avea o slăbiciune pentru soliştii tineri de muzică populară din zona Cernăuţilor, iar lângă aceştia l-a îndrăgit foarte tare pe artistul nostru din Suceava Călin Brăteanu, care a cântat pe multe scene din regiunea Cernăuţi.

Dumitru Covalciuc a avut o mulţime de prieteni care l-au apreciat sincer, dar au mai existat şi aşa-zişi oponenţi care acum, când ei nu mai există, au început să-l laude şi să-l omagieze… Mă întreb şi eu: Oare de ce ajungem să apreciem pe cineva abia atunci când nu mai este printre noi?!

Dumitru Covalciuc va rămâne veşnic în memoria mea. Ca fost silvicultor l-am considerat un vajnic stejar; acum, stejarul acela s-a prăvălit…

Dumnezeu să te ierte! Fie-ţi ţărâna uşoară şi amintirea veşnică! Adio, Dumitre!…

 CIPRIAN BOJESCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: