Zeci de locuitori din Bilca au curăţat albia pârâului de unde se captează apa ce alimentează comuna

> Au fost strânse peste cinci remorci de deşeuri

Circa 50 de locuitori ai comunei Bilca au participat, luni, la o acţiune civică de curăţare a pârâului de unde se captează apa ce alimentează comuna, în decurs de 6 ore fiind colectate peste cinci remorci de deşeuri.

 Acţiunea a fost iniţiată de Sorin Gabriel Puha, pentru a arăta că cetăţenii din Bilca iau atitudine şi se implică pentru comunitatea lor.

Astfel, în cursul zilei de luni, cetăţeni din comuna Bilca au ecologizat timp de 6 ore aproape 3,5 km din albia pârâului de unde se captează apa care alimentează comuna.

Potrivit organizatorului acţiunii, în ciuda vremii care părea că nu este prielnică pentru o asemenea activitate, peste 50 de persoane au fost prezente, dintre care 14 persoane sunt beneficiare de ajutoare sociale, iar câteva utilaje mecanice şi un faeton au asigurat transportul deşeurilor colectate.

În urma acţiunii au fost colectate cinci remorci şi un faeton de deşeuri, respectiv sticle, peturi, saci de rafie, nylon, doze, papuci, resturi de plastic, resturi de materiale de construcţii şi s-au curaţat aproximativ 3,5 km de maluri.

Câteva gospodine din sat au făcut o surpriză participanţilor, iar în pauza de la prânz acestea au venit cu coşuri pline cu gogoşi; la rândul său, primarul comunei a oferit o gustare participanţilor.

„Sperăm ca o astfel de acţiune să constituie un exemplu şi pentru alţi cetăţeni, conştientizând cât de importantă este grija pentru mediul înconjurător” a menţionat Sorin Puha. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: