Un vals…

Poate că şi unii dintre dvs. veţi fi urmărit la TVR, în prima zi 2018, concertul tradiţional de început de an de la Viena. Mărturisesc că atunci nu prea am avut ochi şi urechi pentru el, dar l-am prins în reluare deunăzi, duminică. Spre final, după ce s-a anunţat, după tipic, penultima piesă, valsul „Frumoasa Dunăre albastră” al lui J. Strauss fiul (din studio, şi cu precizarea – necesară şi unora dintre noi, care mai ajungem la câte un concert – că numai la acest concert vienez aplauzele sunt permise, ba chiar încurajate, în timpul valsurilor), am constatat că producţia pentru televiziune a fost ilustrată cu imagini surprinse cu drona din înaltul cerului, deasupra fluviului. Imagini povestind parcă despre o altă Dunăre decât cea pe care o cunoaştem noi de acasă, mărginită de terenuri agricole multicolore clar conturate şi bine lucrate… Şi-am simţit un îndemn să caut şi versurile coralei de odinioară, astfel aflând, fără să mă mir, că, printre altele, şi ele (de fapt, cel de-al doilea libret, semnat de Franz von Gernerth) evocau, dintr-un alt secol, şi ogoarele care mărgineau fluviul, frumoasele sale maluri. Fiindcă-mi era permis, am aplaudat atunci în gând, iar acum aplaud prin vorbe nu Dunărea, ci ale sale maluri de acolo, visând că într-o bună zi aidoma se vor înfăţişa şi ale noastre maluri de fluviu, de râuri şi pâraie…

www.romanidecentenar.ro
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: