„Moartea lui Igor Alexandrovici” se citeşte cu ochii minţii

O carte bună nu e de ajuns să o citeşti, dar să o reciteşti. Dacă o carte bună te trimite la alte cărţi, un subiect de roman, care nu se ingurgitează uşor, îţi solicită o relectură atentă. Aceasta e, de fapt, starea postlectorală pe care o mai trăiesc, după ce am citit romanul „Moartea lui Igor Alexandrovici” de Pavel Păduraru, apărut recent la Editura Paralela 45. Între ficţiune şi adevăr, cartea e o parabolă care te învaţă, dar mai întâi te îndeamnă, să te întorci la morală, dacă ai avut-o.

Probleme rupte din mediul în care ne bălăcim în fiecare zi, personaje de lângă noi, care mai au ce spune, dar pe care noi nu le auzim sau ne prefacem că nu le auzim, localuri tenebre, care ne adună, seară de seară, la o votcă cu o mâţă moartă pe masă – fac descrierea sumbră a civilizaţiei noastre ajunsă sau poate ascunsă în 2017. Imaginea întunecată din bodega unde mai mulţi cetăţeni, configuraţi de autor, vin să peroreze că oricine este în stare să găsească miliardul furat, aminteşte de taverna în care la fel lumina pătrundea greu, în schimb, Toma Nour, din „Geniu pustiu” de Mihai Eminescu, gândea atunci la naţiune, la idealul patriei. Şi Pavel, ca un adevărat pădurar ce este, vine să taie rădăcina răului abătut peste R. Moldova, dar cred şi de acolo pe unde secularizarea îşi face loc tot mai mult. Bodega, marca RM, deseori este vizitată de Igor Alexandrovici, Ckat, doamna Bella, Râjâi, personaje care, din obişnuinţă, mai trag cu ele câte un „vici”-iu, sau cărora autorul, din decenţă sau respect pentru cititor, le-a tăiat o vocală din nume. Şi doar Omul din Colţ mai dă un sens acestei lumi, care a orbit aproape de tot, strecurând câte o judecată: „Dacă aş fi în stare să creez lumea de la început, i-aş da numele tău. De-ar trebui să descriu fericirea, m-aş încadra în şase litere”(p. 19). Dacă vocea acestuia ar avea o recunoaştere autorizată, „satana n-ar fi omniprezent în judecăţile şi faptele noastre”. Este dovada lucidităţii Omului din Colţ până a-şi schimba viaţa într-un vierme, cerându-şi drepturile fundamentale:

„Umple un sfert de pahar cu apă şi varsă-l pe mormântul lui Ckat. Dacă cineva îţi cere explicaţii, nu te teme şi răspunde-i că ai lacrimi în pahar. Poţi să dai şi cu piciorul în mormântul lui Ckat. … De eşti admonestat, închide ochii şi continuă. Fă dragoste pe mormântul lui Ckat. … Viermii pământului vor să fie fericiţi, însă asociaţiile pentru protecţia drepturilor animalelor îi discriminează. Această atitudine mizantropă se explică prin faptul că membrii asociaţiilor în cauză se tem de viitorul în care viermii se vor înfrunta din trupurile lor.

Nimeni nu luptă pentru drepturile fundamentale ale viermilor. Un viermişor grăsuţ, care a gustat din stârvul lui Ckat, a ieşit la o scurtă promenadă pe afară şi tu l-ai ucis cu sânge rece.

Oare tu nu eşti un criminal?” (p. 27)

E tulburătoare întrebarea sau noi ne-am pierdut reperele morale? E una care vine din cealaltă, atâta timp cât Sagara te poate ţine în şah: „Sângerosul criminal Sagara stă de şapte zile în faţa Parlamentului, pe care intenţionează să îl arunce în aer cu ajutorul teroristului Igor Alexandrovici. Deputaţii din toate fracţiunile au decis să-l ocolească şi nici să nu-şi îndrepte privirile spre el. Spicherul Legislativului a declarat pentru ziarul nostru că revendicarea protestatarului este suicidul în grup al deputaţilor”. (p. 62)

Dramatismul existenţei noastre nu stă în sângerosul Sagara, dar în dialogul ce urmează: „Apropo, domnule Pavel Păduraru, mi se adresă el destul de pedant, mă simt obligat să vă spun că eu dispreţuiesc scriitorii. Ei se cred înţelepţi şi talentaţi, dar de fapt sunt înapoiaţi” (p. 57). Cuvintele sunt vocea anonimă a unei lumi secularizate, pentru care cultura şi oamenii de cultură sunt detestabili. De aici porneşte revolta catilinară a lui Pavel Păduraru, perfect secundată de cea a Omului din Colţ sau poate de cea a lui Toma Nor, că „ei vor încerca să te înveţe şi pe tine, dar ştiinţa lor, seducătoare, la prima vedere, este un simulacru. Zâmbetele lor binevoitoare vor creşte în tine dispreţul faţă de ceilalţi. Decât să ne instruim din ştiinţa smintiţilor, n-ar fi mai bine să citim tomuri de înţelepciune din lacrimile noastre?”(p. 66)

„Moartea lui Igor Alexandrovici”, adică a Omului din Colţ, care reflectă, poate, asupra miliardului furat, ar putea să se mai amâne, dacă virtutea n-ar fi compatibilă cu desfrâul, e opinia subiectivă a autorului. Dar atât timp cât „blasfemia este sărbătoare domnească în împărăţia lui mamona, când podoabele tale îşi rostesc des cântecele, demonii triumfă, iar Dumnezeu şi Sfântul Andrei plâng” (p. 68), virtuţile vor fi percepute ca ceva bizar.

Romanul lui Pavel Păduraru este o parabolă despre periculoasa iluzie a perfecţiunii noastre. Dar, când citeşti „Moartea lui Igor Alexandrovici”, te obligi să recunoşti că rinocerizarea noastră nu s-a oprit pe undeva, la Eugene Ionesco. Căutăm multe să avem, dar nu ajungem la dragoste. „Însă dragostea adevărată nu se naşte din trup, ci din suflet. De aia ea rezistă o viaţă întreagă şi nu se limitează strict la poftele cărnii”(p. 93). Ne mai lipseşte un zâmbet, care ar dezarma tot răul din lume: „După cum vezi, merg acum de mână cu zâmbetul tău. Şi cred că noua ordine mondială ar fi mult mai eficace dacă vechea construcţie ridicată din capitaluri, petrol şi războaie ar fi înlocuită cu acest zâmbet”.

„Moartea lui Igor Alexandrovici” este un roman existenţialist, iar Pavel Păduraru, un scriitor modern, îndreaptă sau poate educă cititorul să discearnă lucrurile, evenimentele, problemele sociale prezente în jurul nostru, şi îl ajută să citească cu ochii minţii. Însă e o neputinţă de a atinge această culme, pentru că ne lipseşte trezvia – adică ochii minţii şi trezirea. „Mântuirea sufletului este acea fetiţă iluzorie (o fiinţă neîntrupată, curată, luminată, situată dincolo de percepţiile noastre –n.a.) în care fiecare muritor îşi construieşte un chip aparte”. (p. 121). Dacă mai facem abstracţie şi de ghilimelele care indică un roman inspirat din noi şi despre noi, atunci moartea unui igor este o parte intrinsecă a noastră.

 SILVIA STRĂTILĂ

Chişinău

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: