Comoara din turn

Nu ţin minte să mai fi văzut Chişinăul atât de pustiu la căderea serii ca în a treia săptămână din noiembrie a anului 2017. La Poşta Centrală era închis de la ora 18,00, iar pe poarta de la scările care coboară la Librăria din Centru era grilajul pus, deşi nu se făcuse încă 19,00. Câţiva trecători grăbiţi şi zgribuliţi pe trotuare, alţi câţiva în staţiile de autobuz. Aveam întâlnire la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt cu Silvia Strătilă, profesoară la Liceul „Vasile Alecsandri”, redactor la „Timpul” şi colaboratoare la „Crai nou” Suceava, şi cum ajunsesem puţin mai devreme am putut să savurez pe îndelete surpriza unei animaţii năucitoare pe fundalul oraşului amorţit de respiraţia rece a toamnei. Erau liceeni şi studenţi care se salutau, se îmbrăţişau, discutau, glumeau, râdeau în grupuri mai mari sau mai mici, zăboveau un răstimp mai scurt sau mai lung, plecau după aceea, dar alţii le luau locul pe platoul urcat de tinereţea, însufleţirea şi de bucuria lor de a fi împreună, în punctul cel mai înalt al sentimentelor curate şi năvalnice din Chişinău.

La întoarcere, cu glasul ridicat peste muzica difuzorului şi hurducatul rutierei, o basarabeancă elegantă din sud, de la Ştefan Vodă, care îşi găsise în şofer un interlocutor amabil şi interesat, i-a povestit cu amănunte cum scoate două rânduri de cartofi pe an, mulţumită de succesul în agricultură şi de mâna de ajutor pe care i-o dă, când poate, fiica, studentă la universitate, la Suceava, la care mergea acum în România. Nu prea mai găseşti astfel de tineri, aproape deloc, a început şoferul un lung comentariu: „În vremea mea…” „Ba, nu ştim noi să-i vedem!, a venit replica pe un ton blând şi ferm. Sunt copii de treabă! Te şi miri că rămân aşa, că nu-şi ies din minţi la câte văd, aud şi se întâmplă astăzi!” Un şofer cărunt nu-şi contrazice călătorii, şi cu atât mai puţin un bărbat, o doamnă: „Depinde şi cum îi creşti: părinţi cumsecade – copii cumsecade!”

Trecem pragul unei clădiri, al unei instituţii care pretutindeni se asociază cu ideea de înălţime, de vârf: Academia de Ştiinţe a Moldovei. Niadi este invitată şi la această ediţie, a XV-a, a marcării aici a Zilei Mondiale a Filosofiei, printr-o conferinţă ştiinţifică, „Filosofia şi perspectiva umană”, organizată sub egida Academiei de Sectorul Filosofie al Institutului său de Istorie, de Departamentul Ştiinţe Umanistice de la Facultatea Ştiinţe Socio-Umanistice a Universităţii Academiei şi de Asociaţia pentru Filosofie din Republica Moldova. Este plăcut să fii întâmpinat cu zâmbetul şi braţele larg deschise ale reîntâlnirii aşteptate, or din cei 15 ani de când dr. hab. Ana Pascaru însufleţeşte această sărbătoare, Niadi a fost prezentă constant la cei din urmă, iar despre multe Zile, dar şi despre alte manifestări dedicate Filosofiei la Universitatea de Stat şi la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, am scris cu bucurie, cucerită de respectul şi preţuirea de care continuă să aibă parte pe malul stâng al Prutului ştiinţa care are în vedere adevărul, ca să ne întoarcem o secundă la Aristotel.

De când o ştim, dr. hab. Ana Pascaru este preocupată de ce fac filosofii şi de cât de pregătită este societatea să aprecieze Filosofia, dar şi de ce anume din recolta acestei sărbători, din ideile puse în dezbatere se regăseşte în efortul cercetătorului, al profesorului şi al discipolului în zilele studiului şi în practica zilelor care leagă Zilele Mondiale ale Filosofiei. În saluturile lor, dr. hab. Victor Ţvircum, reprezentantul Academiei, dr. hab. Nicolae Enciu, directorul adjunct al Institutului, şi dr. Tatiana Potâng, prorector al Universităţii, pun accentul pe ceea ce reclamă stringent situaţia de astăzi din Republica Moldova, vorbind despre Filosofie ca disciplina care încurajează gândirea independentă, gândirea critică a omului de rând şi ca metoda cea mai bună de educare a cetăţenilor în sensul depăşirii limitelor.

Zâmbet şi braţe larg deschise avem şi găsim şi la cei doi distinşi savanţi, moderatorii celor două module ale conferinţei – „Filosofia în lumea contemporană” şi „Filosofia şi educaţia” – dr. hab. prof. univ. Gheorghe Bobână şi dr. hab. prof. univ. Teodor N. Ţîrdea, nume emblematice al istoriei filosofiei şi, respectiv, bioeticii în Basarabia.

Ca reprezentantă nu doar a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, ci chiar a României, Niadi-Corina Cernica este invitată de reporterul Nicolae Becciu să acorde un scurt interviu pentru Radio Moldova, într-o emisiune mai amplă consacrată Zilei Mondiale a Filosofiei la Academia de Ştiinţe. Aşadar, ca şi Radio România la noi, şi Radio Moldova este o instituţie de presă deschisă în continuare evenimentului de ţinută, ştiinţific, evenimentului cultural! Cu o comunicare despre „Importanţa metodelor, practicilor şi procedurilor în gândirea contemporană (filosofia ştiinţei, gândirea politică, deontolgia profesională)”, Niadi şi-a sintetizat limpede convingerea pentru radioascultătorii postului naţional: „Filosofia soluţionează nu atât probleme stringente, cât cadrul general în care se pot rezolva problemele stringente care sunt practice, Filosofia nu poate să dea decât un cadru etic, general al acestor probleme”, susţinând că un filosof nu trebuie să păstreze tăcere, ci să-şi exprime opinia, punctele de vedere, iar cea mai eficientă cale de promovare a Filosofiei este şi prezenţa la această manifestare a studenţilor, doctoranzilor, a tuturor tinerilor interesaţi, care doresc să asculte şi să mediteze la tot ceea ce se spune.

www.romanidecentenar.ro

 Pe stelajul recentelor apariţii editoriale din domeniu, între care stau la loc de cinste numerele substanţiale (de circa 300 pagini unul, format A4), din 2017 ale Revistei de Filosofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, se află şi „Spaţii culturale”, publicaţia condusă de scriitoarea Valeria Manta Tăicuţu, cu povestea sărbătoririi Filosofiei acum un an şi cu drumul nostru prin Chişinăul acelui an. În acelaşi perimetru, al „secării” Prutului „dintr-o sorbire”, se înscrie şi comunicarea profesorului Gheorghe Bobână despre „Modelul ontologic în filosofia lui Constantin Noica” şi aceea a doctorandului Sorin Becciu despre „principii educaţionale în filosofia strămoşească”. De altminteri, activist în mişcarea unionistă „Acţiunea 2012”, Sorin Becciu se numără printre tinerii care îi înţeleg Filosofiei şi o componentă practică, dovadă că dezideratul formulat în saluturile din deschiderea conferinţei are cantitatea necesară de viaţă pe care să se înalţe şi să dezvolte ramuri cuprinzătoare. Şi nu este singurul, un alt tânăr doctorand, Luis Serdesniuc, prezentând „Unele consideraţii asupra identităţii în spaţiul cultural românesc”, a ţinut să precizeze “spaţiul românesc în care includem şi Republica Moldova”, iar drd. Cristina Railean s-a aplecat asupra limitelor autorităţii politice în dezbaterile publice democratice.

Spre deosebire de alte toamne, acum am ajuns la Chişinău după lăsarea cortinei Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară „Două inimi gemene” in memoriam Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, şi acesta la a XV-a ediţie. Dar prind la televizor ecouri şi o selecţie, care mă mişcă, precum festivalul de fiecare dată, prin cerinţa interpretării unei piese de Ion Aldea-Teodorovici obligatoriu în limba română. În timp ce ascult un participant vietnamez cântând despre Domnul Eminescu, realizez că anul acesta Ziua Mondială a Filosofiei la Academia de Ştiinţe a Moldovei s-a desfăşurat integral în limba română, autorul singurei comunicări anunţate în limba rusă nefiind prezent la lucrările conferinţei.

Tot exclusiv în limba română trece şi seara cu ziarele şi cărţile aduse în dar de Silvia Strătilă. În „Timpul”, îl descopăr proclamat „Omul săptămânii” pe scriitorul bucovinean Arcadie Suceveanu, acum preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Cu abecedarul său luat de la o librărie din Suceava în bagaj, prietena noastră Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu”, a zburat în Franţa, să-l ducă de Moş Nicolae nepoţelei sale născute acolo. Noi, pentru nepoţelul nostru încă la grădiniţă, am cumpărat de aici „Albinuţa” lui Grigore Vieru, cu desene de Lică Sainciuc, ediţia a 16-a din 2016. Tot în „Timpul” găsim şi o invitaţie la Muzeul Chişinăului. Încercăm să-i dăm curs a doua zi. Taximetristul nu-l ştie, dar ambiţia profesională îl ajută să-l descopere după cele două-trei repere reţinute din articol. Cu un aer medieval, înalt cât blocul nostru la etajul nostru, nouă, dar cu mult mai subţire, turnul care găzduieşte muzeul, construit în 1888 pe cea mai înaltă colină a oraşului, farmecă de la început privirea cu inedita asociere a masivităţii (ziduri groase din piatră aproape dublate de cărămizi) cu silueta sa aeriană. A fost pe rând sursă de apă potabilă, loc de observare a incendiilor pentru intervenţii cât mai rapide, foişor de foc – frate mai scund şi cu doi ani mai în vârstă decât cel din Bucureşti – , apoi, după 1960, când a fost înfiinţată Universitatea de Stat a Moldovei, sediu al Facultăţii de Astronomie, pentru ca din 1985 să treacă în proprietatea municipalităţii, care l-a destinat unui muzeu de istorie a Chişinăului. Istoria sa veche este concentrată pe placa de la intrare: „Clădirea fostului castel de apă cu foişor de foc, jum. II, sec. XIX. Monument de istorie şi arhitectură de categorie naţională”. În muzeu trăiesc precum într-o casă a lor, încălzindu-l cu bucuria fiecărui vizitator, trei doamne: doamna de la intrare, Larisa Ierhan, şi doamnele de la etajul doi, muzeografele-ghid Liubov Coşman şi Viorica Bugan. Sunt încântate că venim din Suceava, duminică au avut oaspeţi un grup de preoţi de la Iaşi. Motiv să notăm atent adresa pentru alţi doritori din România: str. Alexei Mateevici, 60 A. Chiar dacă strada muzeului poartă numele poetului Limbii noastreLimba noastră-i o comoară /În adâncuri înfundată /Un şirag de piatră rară /Pe moşie revărsată. // Limba noastră-i foc ce arde / Într-un neam, ce fără veste /S-a trezit din somn de moarte….” -, povestea pe care o spune în documente, gravuri, fotografii, în obiecte casnice, în veşminte, sună deseori în grai şi caractere străine. Vitrinele încă aşteaptă explicaţii în româneşte, până atunci o fac fără cusur doamnele din turn. De la ultima sa redeschidere, din anul 2013, funcţionează pe porţiunea sa de mijloc şi un ascensor, dar calea pe care cred că trebuie să o apuce românul din România, ca să înţeleagă, chiar şi puţin, cât o respiraţie gâtuită, cât o inimă înnebunită, zbuciumul timpului în Basarabia, este aceea a scării înguste de fier, înfiptă ca un pumnal spiralat, dinspre cer în creştetul de pământ al Chişinăului. În semiobscuritatea ei nu ştiu cum şi când aş fi ajuns la capăt, dacă nu ar fi fost, chemătoare, în descifrări uneori căutătoare, repetitive, melodiile venind de sus, de pe clapele unui pian.

La capătul din văzduh, turnul ne aştepta într-adevăr cu doi tineri exersând la pian, cu o expoziţie dedicată ferestrelor vechi din Lyon şi Chişinău şi cu propriile ferestre spre toate punctele cardinale ale oraşului, o moşie cu doar câteva zidiri când Ştefan cel Mare i-o dăruia unchiului său, Vlaicu Pârcălab, azi o capitală elegantă, în piatră albă şi parcuri încă verzi şi spre sfârşit de noiembrie. Le-am surâs a scuză tinerilor muzicieni şi, trecând pe lângă ei, am împins uşa grea şi am ieşit pe balcon inspirând puternic aerul dulce-amărui al toamnei. Apoi m-am aplecat uşor, căutând ceva care să împlinească clipa şi starea aceea de graţie. Şi nu m-am reîntors în ploaia de aur a mestecenilor din preajma turnului, până nu i-am văzut de sus pe tinerii care ieşeau, intrau, stăteau de vorbă ori se îmbrăţişau în preajma porţilor deschise ale Universităţii de Stat a Moldovei. Şi până când larma lor voioasă nu a ajuns ca o şoaptă la mine, insinuându-se în melodia de la pian.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: