La Fălticeni şi Cornu Luncii, omagii eroilor Revoluţiei

 Primăria Municipiului Fălticeni, în colaborare cu Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, a organizat vineri, 22 decembrie, cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, instituită prin Legea 425/2011, ceremonii de depunere de coroane de flori. La „Monumentul Eroilor Revoluţiei” de pe strada 2 Grăniceri a avut loc un ceremonial militar, după care au fost depuse coroane de flori din partea Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava, administraţiei publice locale, Asociaţiei Veteranilor de Război, Asociaţiei Cadrelor Militare în Retragere, Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria” şi reprezentanţilor partidelor politice.

În curtea Catedralei Ortodoxe pe Stil Vechi „Constantin şi Elena”, la mormântul eroului Ion Bute, împuşcat pe 24 decembrie, în timp ce se afla în misiune în Arad, preotul paroh Sebastian Mogîrzan a oficiat o slujbă de pomenire a martirilor Revoluţiei în prezenţa tatălui eroului, a primarului Cătălin Coman şi a altor oficialităţi locale. A urmat depunerea de coroane din partea Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava – Detaşamentul Fălticeni, Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria”.

Omagiu eroilor din partea Prefecturii Suceava

În ambele locaţii a fost prezent şi prefectul judeţului, Mirela Adomnicăi. După discuţia cu Ioan Bute, tatăl eroului Ion Bute, a declarat: „Noi suntem urmaşi ai tuturor eroilor cunoscuţi sau necunoscuţi care s-au sacrificat pentru ţară. Mă uit aici şi la colegii mei din structurile Ministerului de Interne a căror prestaţie din fiecare zi este o misiune care este dusă la îndeplinire cu sacrificiu. Cu toţii avem obligaţia, astăzi, să adresăm un pios omagiu şi un gând pentru toţi eroii care s-au jertfit pentru ţară, pentru popor şi în fiecare zi să ne gândim cu recunoştinţă la toţi cei care se sacrifică pentru ca noi, la rândul nostru, să ne putem face datoria”.

 Cimitirul Oprişeni este locul de odihnă al celui de-al doilea erou din Fălticeni căzut în Revoluţie, Ionel Pascal. Şi pentru el a fost oficiată în prezenţa familiei şi a autorităţilor locale o slujbă de pomenire de către pr. militar Cătălin Simion, după care au fost depuse coroane de flori din partea Poliţiei Municipiului Fălticeni şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava – Detaşamentului de Pompieri Fălticeni şi Consiliului Judeţean Suceava şi Casei China Suceava.

Cadre evidenţiate de la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni şi Detaşamentul pentru Situaţii de Urgenţă Fălticeni au asigurat serviciile de gardă şi au prezentat onorul militar la Monumentul Eroilor din strada 2 Grăniceri şi la mormintele celor doi eroi.

Asociaţia Cultul Eroilor, filiala Suceava, prin prim-vicepreşedinte M.M.Pr. Dumitru Davidel, a oferit lui Ioan Bute, tatăl eroului Ion Bute, şi mamei eroului Ionel Pascal, Viorica Pascal, câte o diplomă de excelenţă pentru modul exemplar în care au contribuit la formarea personalităţii, educaţiei patriotice şi spiritului de sacrificiu al copiilor…

Trupa de teatru „Birlic” din Fălticeni a prezentat, în seara zilei de 22 decembrie, în cea mai nouă sală de spectacole din urbea de pe Şomuz, sala „Draga Olteanu Matei”, spectacolul „Trilogia română”, în regia lui Ovidiu Cuncea. Spectacolul organizat de Asociaţia Fălticeni Cultural a cinstit memoria eroilor Revoluţiei din 1989 şi s-a finalizat la Monumentul Eroilor de pe strada 2 Grăniceri, unde au fost aprinse 1.104 candele personalizate cu numele fiecărui erou al revoluţiei anticomuniste.

Slujbă de pomenire a eroului Constantin Puiu Mihailovici, la Cornu Luncii

Asociaţia Cultul Eroilor, filiala Suceava, prin col. în retragere Neculai Niga, preşedintele Asociaţiei, şi col (r.) Constantin Crăciun, împreună cu administraţia locală, Şcoala Gimnazială Cornu Luncii şi biserica au organizat comemorarea, pe 22 decembrie, a eroului Mihailovici Constantin Puiu, din comuna Cornu Luncii. La mormântul eroului a avut loc o slujbă de pomenire, iar elevii din comună, coordonaţi de directorul Iacob Petrişor, au prezentat un program artistic adecvat evenimentului.

În finalul ceremoniei, la mormântul eroului au fost depuse coroane din partea Primăriei Cornu Luncii, Asociaţiei Cultul Eroilor, Şcolii Gimnaziale Cornu Luncii. Pe toată perioada comemorării, la mormântul eroului s-a aflat o gardă de onoare aparţinând de ISU Fălticeni, care a prezentat onorul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: