Scrisori pentru Moş Crăciun

S-a întâmplat ca, în ultimele zile, să interceptez (evident că, ulterior, lăsându-le să-şi urmeze calea spre destinatar) nişte scrisori pentru Moş Crăciun. Primele au fost epistole din partea unor elevi de clasele a III-a şi a IV-a dintr-un sat de munte din judeţ. Emoţionante scrisori! Şi fiindcă nu cereau multe daruri pentru ei înşişi, mai degrabă gândindu-se la sănătatea lor şi a părinţilor (în plus, un băieţel mulţumea lui Dumnezeu pentru tot ce are deja), de asemenea la fraţi şi surori, căci nu aveau puţini (să primească şi ei câte ceva de la Moşul!), dar şi pentru că se putea vedea clar că se străduiseră să scrie cât mai frumos şi mai pe înţelesul Moşului (ba chiar şi a unor băgăcioşi ca mine!); unul scăpase totuşi o greşeluţă şi, probabil că după recitirea textului, găsise de cuviinţă să o îndrepte, deşi intervenţia sa cam strica estetica paginii… Am citit însă, de la elevi mărişori ai unui colegiu sucevean, anume mie trimisă (spre a-l informa pe Moş Crăciun!), şi povestea unei lăudabile acţiuni caritabile, despre care am înţeles din start că a presupus mult efort, dar şi multă pricepere de manageri autentici. Bravo lor! Însă m-a întristat faptul că era scrisă cu mare chin şi cu o sumedenie de greşeli (gramaticale, de ortografie şi punctuaţie) de care, de regulă, şi piticii de şcoală primară se feresc. I-am transmis Moşului să fie îngăduitor cu ei, să le cântărească doar faptele ce au dat conţinut poveştii respective şi, mai ales, au bucurat nişte oameni. Iar Moş Crăciun mi-a răspuns că da, acum le va trece cu vederea greşelile de scriere, promiţând însă că din ianuarie îi va pune la citit şi la scris corect. Că e păcat ca nişte adolescenţi isteţi şi buni, de viitor, să scrie ca nişte reni!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: