Faţă de 2012

Producţia de ouă din judeţ a scăzut de peste 2,7 ori

>De la 152.000.000 de bucăţi în urmă cu 6 ani, aceasta a coborât la 54.957.000 de bucăţi, în timp ce, în cazul cărnii, de la 65.416 de tone în viu, s-a ajuns la livrări de doar 15.030 de tone, cu o diminuare de circa 75% > La laptele de capră s-a înregistrat o creştere spectaculoasă, de circa 7,6 ori, iar la mierea de albine, doar în ultimul an, producţia a sporit de peste trei ori

 În ultimii 6 ani, în judeţul Suceava producţia de carne a cunoscut o scădere drastică. Aşa se poate concluziona dintr-o informare a Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava, conform căreia, începând din 2012, după creşteri anuale succesive, ajungându-se la maximul de 65.416 tone de carne în viu, la 1 noiembrie 2017 se înregistraseră livrări de doar 15.030 de tone, însemnând o diminuare de producţie de peste 75%.

În 2012, producţia de lapte de vacă din judeţ era de 3.180.000 de hectolitri, cu un vârf de 3.605.000 de hectolitri în 2014, urmată de o diminuare până la 2.339.2011 de hectolitri. În consecinţă, la 1 noiembrie a.c., faţă de anul de referinţă, căderea este de 840.799 de hectolitri.

În ceea ce priveşte ouăle, de la 152.000.000 de bucăţi în urmă cu 6 ani, producţia a coborât la 54.957.000 de bucăţi, înainte cu două luni de încheierea lui 2017. Astfel, diminuarea este de 97.043.000 de milioane de bucăţi, adică de peste 2,7 ori.

În schimb, la laptele de oaie producţia a cunoscut creşteri de la 104.000 de hectolitri în 2012, la 120.250 de hectolitri în 2014, cu scăderi la 116.528 de hectolitri în 2016 şi un salt la 132.930 de hectolitri la 1 noiembrie a. c. Drept urmare, plusul, comparativ cu 6 ani în urmă, este de 28.930 de hectolitri.

La laptele de capră saltul este şi mai spectaculos, pornind de la 8.750 de hectolitri în 2012 şi ajungând la 66.658 de hectolitri după primele 10 luni ale anului acesta, creşterea fiind de peste 7,6 ori.

Potrivit informării Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava, în cazul mierii de albine s-a pornit de la 484 de tone în anului 2012, s-a continuat cu o producţie relativ constantă în anii anteriori, cu o diminuare la 406 de tone în 2016, pentru ca, la 1 noiembrie a.c., să se atingă nivelul de 1.272 de tone, unul de peste trei ori mai mare decât cele din anul anterior.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: