„Lăsaţi copiii să vină la mine”

Bucuria Naşterii Domnului ne aduce an de an tuturor o nouă speranţă la viaţă, ne reaminteşte de dăruirea făcută de Dumnezeu omenirii ce ne îndeamnă la iubire, smerenie, credinţă şi dăruire. Fără să cugetăm şi să răstălmăcim sensul cuvântului Crăciun, fiecăruia dintre noi i se implementează acel zâmbet natural, ce descrie imensitatea bucuriei lăuntrice pe care o reflectă sărbătoarea. Colindele sunt o bucurie sufletească, vestindu-ne Naşterea Domnului.

Din nefericire, Crăciunul este invadat, astăzi, de spiritul occidental secularizat, devenind, de multe ori, o sărbătoare a îmbuibării, a luminiţelor artificiale din brad, a cumpărăturilor aproape isterice. Foarte mulţi oameni uită că Se naşte Hristos în lume, iar atunci trebuie reamintit mereu. Un mod de a reaminti sunt colindele creştine, după cum ne vorbesc şi Sfinţii Apostoli despre adevărata valoare a cântărilor: „Oricât am vorbi de frumos şi am încerca să punem în valoare sensul cuvintelor, nu ne facem misiunea completă fără a cânta, căci a cânta e îngereşte. Mulţimea îngerilor se auzea cântând: Slavă întru cei de sus Lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Un alt mod sunt şi tradiţiile frumoase ale caselor româneşti, la Sfânta Biserică, la înţelegerea tuturor prorociilor mesianice care L-au vestit pe Mântuitorul Iisus Hristos şi care trebuie puse în practică de fiecare dintre noi. Crăciunul poate fi recuperat, teologic şi religios vorbind, printr-o participare a noastră la colinde, printr-o prezenţă în biserică, printr-o ajutorare a celor săraci, bolnavi şi singuri în zilele de Crăciun. Toţi suntem Moş Crăciun şi avem nevoie să dăruim şi să primim. Darul cel mai de preţ al umanităţii pentru Dumnezeu este Însuşi Hristos, iar darul cel mai de preţ al lui Dumnezeu pentru noi este tot Hristos, pe care ni-L trimite din Ceruri.

Mulţumim Domnului că ne-a luminat şi ne-a îmblânzit sufletele nouă, tinerilor ortodocşi ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) – Filiala Suceava, să putem aduce zâmbete şi bucurie pe chipul copilaşilor de la Casa de Copii din Dolhasca prin colinde şi mici daruri. Această misiune caritabilă a fost organizată cu ajutorul Părintelui Grichentie Natu, îndrumătorul ASCOR-ului; un Părinte cu un suflet deosebit; dacă ar fi să îl comparăm nu am găsi nimic altceva decât infinita iubire de aproapele şi slujirea smerită a lui Hristos. În urma acestei activităţi de suflet, cu toţii am rămas cu o impresie deosebită. Prin colindele ce se auzeau din vocile lor angelice, le-am simţit suspinurile şi neputinţele, dar am învăţat din vieţile acestora răbdarea şi asumarea crucii. În sufletele lor se simte un adevărat sălaş ce aşteaptă Naşterea Domnului. În privirile lor se reflectă o iubire pură şi fără limite, chiar dacă ei nu cunosc iubirea părintească ce o primim fiecare dintre noi de la părinţi nu doar de sărbători, ci în fiecare clipă, pentru ei singura sursă de iubire sunt Dumnezeu şi Maica Domnului. Dar cu toate astea, ei ne arată doar bogăţia ce o pot avea şi în sărăcie. Aceşti copii ne-au făcut să înţelegem că sărăcia nu este o piedică în a dărui şi a iubi, ea este umplută de bogăţie spirituală. Omul sărac poate fi mai bogat spiritual decât mulţi dintre oamenii bogaţi. Mântuitorul nu S-a născut în palate, ci S-a născut într-o peşteră săracă, a fost sărac toată viaţa Lui, dar a mers şi a adus oamenilor nemurirea.

Nu ne rămâne decât să fim convinşi şi să îmbrăţişăm Crăciunul în splendoarea lui spre a vesti Naşterea Mântuitorului mai curaţi, mai buni şi, de ce nu?, colindându-ne apropiaţii prin ajutor şi rugăciune.

(IOANA P., ASCOR SUCEAVA)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: