Referendum pentru familie

Familia – din perspectiva educaţiei copilului (II)

O altă caracteristică remarcabilă a copilăriei este instabilitatea emoţională. Alternarea stărilor de bucurie şi tristeţe, râs în hohote cu plâns sfâşietor, sunt frecvente ca stări emoţionale, iar trecerea de la o stare la alta este extrem de facilă. În acest context spectrul emoţional, ca şi universul cunoaşterii, se lărgeşte foarte mult, încât spre vârsta de patru ani emoţiile iau forma sentimentelor manifeste, atitudinilor şi chiar judecăţilor morale pe care le face în virtutea a ceea ce i s-a oferit copilului sau acesta le-a experimentat în familie. Această adevărată stare de spirit a copilului este surprinsă foarte bine de Pablo Coelho când spune ”la această vârstă copilul se bucură fără motiv, nu stă o clipă locului şi obţine prin perseverenţă tot ceea ce îşi doreşte”, pentru că şi curiozitatea este maximă am adăuga noi.

Privite lucrurile prin prisma evoluţiei individuale, se poate spune cu deplin temei că familia este de fapt o adevărată şcoală a emoţiilor, pentru că orice senzaţie pe care copilul o încearcă este urmată de o reacţie emotivă. Important este ca aceste reacţii emotive să fie din categoria celor pozitive şi să se suprapună nevoilor educaţionale ale copilului în creştere şi dezvoltare. Or, această îmbinare nu se poate realiza decât în familia biologică ”acea comunitate de viaţă şi iubire” cum o defineşte doctrina creştină, în care viaţa se naşte şi se dezvoltă în virtutea legii universale a iubirii care guvernează lumea. Aşa stând lucrurile, se poate spune pe bună dreptate că familia reprezintă matricea culturală primordială pe care se va fundamenta personalitatea umană.

Până şi Maslow, autorul teoriei motivaţionale prin care ierarhizează necesităţile individuale sub forma unei piramide a desăvârşirii, aşează nevoile fundamentale de supravieţuire şi cunoaştere la baza piramidei. Mai mult, consideră că împlinirea acestor nevoi este realizabilă doar în cadrul familiei, ca abia apoi să apară nevoile motivaţionale a căror împlinire stau la baza fericirii şi stării de bine, mai ales atunci când şi nevoile sociale (carieră profesională, familie, relaţii, notorietate etc) sunt împlinite. Că lucrurile stau aşa, o dovedeşte tendinţa psihologiei moderne de a înlocui autoevaluarea individuală din vârful piramidei lui Maslow, cu o finalitate biologică care se înscrie în nevoile bazale, finalitate privită ca o aspiraţie a fiecărui individ de a-şi transmite propriile gene biologice urmaşilor. Se concluzionează astfel că aspiraţia către parentalitate este universală şi comună fiecărui om, indiferent pe ce treaptă socială s-ar afla şi la ce nivel de autosatisfacţie ar trăi.

Familia şi rostul ei în formarea copilului

Indiferent cum am privi aceste teorii, sau de speculaţiile pe care le presupun, constatăm că toate se întorc la ceea ce este biologic fundamental, că nevoile bazale se supun aceluiaşi deziderat suprem de a da viaţă şi a transmite mai departe ceea ce are viaţa caracteristic. Or, aceste împliniri se regăsesc în forma cea mai comună, consacrată istoric – familia, care nu numai că perpetuează viaţa, dar îi conferă şi o anumită calitate prin educaţie. Şi atunci rezumând importanţa familiei din perspectiva formării noilor generaţii vom găsi fără prea multă greutate că se referă la patru coordonate majore:

  1. asigură dezvoltarea somatică, ce priveşte creşterea, dezvoltarea şi maturarea corespunzătoare, având aici în prim plan: alimentaţia, protecţia împotriva agresiunilor fizice, chimice sau biologice (îmbrăcăminte, ambient adecvat, igienă, prevenţie, supraveghere etc). Ele sunt şi vor fi întotdeauna pe măsura posibilităţilor familiei, în pofida numeroaselor reguli, principii, algoritme de creştere a copilului, predate în aşa-zisele şcoli pentru părinţi. Ca răspuns la toate aceste tendinţe, multe dintre ele speculative şi comerciale, trebuie reţinut că dincolo de trebuinţele strict necesare (alimentaţie şi protecţie), toate celelalte intră în ceea ce se cheamă instinct parental, care rămâne mereu acelaşi şi nu poate fi înlocuit, educat sau format, pentru că el aparţine naturii biologice a individului. Profesia de mamă sau tată nu se învaţă, pentru că ea există în însăşi structura biologică a individului şi se manifestă ca o chemare spre împlinire a naturii. Niciodată cuvântul mamă sau tată (fiecare cu rostul său biologic bine conturat) nu va putea fi înlocuit cu sintagma ”unul din părinţi” aşa cum încearcă mişcarea transghenderistă să o impună opiniei publice şi societăţii, pe baza unor principii democratice răstălmăcite şi înţelese anapoda, după tiparul celor care le gândesc.
  2. stimulează dezvoltarea intelectuală. Acest aspect aparţine strict vârstei mici, când odată cu maturarea structurilor cerebrale se desăvârşesc capacităţile intelectuale, memoria, gândirea, raţiunea, judecata, copilul intrând treptat în universul cunoaşterii în care întrebările de ce? şi pentru ce? se repetă obsesiv. Sunt întrebări prin care copilul îşi fixează noţiuni particulare şi generale privind obiectele, fiinţele şi fenomenele, pe baza cărora poate face raţionamente şi chiar elabora judecăţi (după cum demonstra marele nostru fiziolog Nicola C. Paulescu) în cadrul ”facultăţii de judecare” cum ar spune Kant în celebra sa operă ”Critica facultăţii de judecare”.

Prin urmare, se poate spune că dezvoltarea facultăţilor intelectuale aparţine aproape exclusiv familiei, cu o prelungire pe care în zilele noastre o realizează învăţământul preşcolar. Acesta în fapt preia o mică parte din sarcinile familiei sub aspectul socializării şi cunoaşterii mediului înconjurător, principalul mijloc educativ fiind aici jocul ca ocupaţie predilectă la această vârstă. În continuare şcoala nu va face altceva decât să perfecteze capacităţile intelectuale ale copilului şi să cultive eventualele talente prin modalităţi instructiv-educative specifice.

  1. pune bazele educaţiei morale. Îndeobşte considerat ca cel mai important proces de formare a personalităţii ce îşi găseşte originea şi desăvârşirea doar în familie. Merită subliniat acest aspect pentru că moralitatea, până la urmă, defineşte personalitatea umană în contextul social în care va trăi. Din această perspectivă, Mica Biserică, pe care comuniunea familială o formează, are în vedere tocmai atitudinea morală, ca parte integrantă a comportamentului uman ce se regăseşte cel mai bine exprimat în spiritualitatea religioasă. Iată de ce în faţa perceptelor biblice şi cutumelor religioase orice cod civic, normă de convieţuire socială, norme juridice sau coduri deontologice pălesc, pentru că majoritatea acestor prevederi au caracter normativ şi punitiv şi nicidecum formativ.

La fel de important este faptul că mediul familial oferă copilului primul model comportamental, modelul parental, care devine definitoriu pentru copil prin faptul că spiritul uman se construieşte în principal prin imitaţie. Amprenta parentală, în ceea ce priveşte comportamentul, se va regăsi şi atunci când copilul va atinge vârsta adultă, la care se adaugă în mod firesc tipologia temperamentală moştenită, determinată genetic.

Important este faptul că în ambianţa lui familială copilul îşi va însuşi noţiunile de cinste, corectitudine, sinceritate, decenţă, ordine, cumpătare, respect şi politeţe, pentru care pledează atât de convingător Sf. Ioan Gură de Aur în Biserica de acasă. Va învăţa astfel să facă diferenţa între bine şi rău, între drept şi nedrept, între ceea ce se cuvine şi ceea ce nu se cuvine. Este nota comună a oricărei familii biologic constituită, în care caracterul intenţional şi finalist al educaţiei copilului este orientată spre mai bine.

Aşa încât, pentru copil acest proces de formare morală este o adevărată ucenicie pentru viaţă, care nu rareori înseamnă şi constrângeri, care totuşi atunci când sunt necesare, trebuiesc bine şi corect dozate, pentru a nu produce efectul invers. Noţiunile nu e voie, nu trebuie şi apoi nu se cuvine vor prinde treptat contur în comportamentul copilului, definind până la urmă un caracter frumos.

  1. pune bazele educaţiei estetice. Deşi pare un termen pretenţios pentru vârsta mică, bazele acestui tip de educaţie se pun în familie şi chiar la această vârstă. Pentru că în definitiv educaţia estetică stimulează acea percepţie subiectivă care sublimează plăcerea de a admira, contempla şi aprecia şi, de ce nu, a trăi ceea ce este plăcut văzului, auzului şi în general simţurilor date de culoare, sunet, formă, a căror armonie încântă spiritul şi generează un sentiment de plăcere şi satisfacţie. Copilul va ajunge la calitatea trăirii estetice prin practicarea a ceea ce este frumos prin joc, cântec, dans, desen, culoare, dar şi prin comparaţie cu ceea ce este urât, produce neplăcere şi chiar repulsie. Este şi perioada când părinţii pot sesiza anumite înclinaţii artistice pe care apoi să le încurajeze şi să le cultive. Este evident că şi această latură a educaţiei se derulează tot în cadrul familiei.

În concluzie, pornind de la rosturile fundamentale ale familiei, se poate observa că:

– familia constituită pe resorturi biologice, pe lângă faptul că este resursa generatoare de viaţă, este şi mediul propice prin care copilul pătrunde în universul cunoaşterii;

– părinţii sunt astfel primii educatori şi îndrumători, oferind copilului şi primul model de atitudine şi comportament;

– doctrina creştină, nu numai că recunoaşte valenţele educative ale familiei, dar, prin moralitatea pe care o imprimă copilului, ridică familia la rang de mică biserică sau biserica de acasă;

– orice altă abordare a familiei, ca structură, rol şi rost, nu face decât să submineze fundamentul biologic, moral şi social al existenţei umane, compromiţând astfel viitorul generaţiilor care vin;

– redefinirea familiei, aşa cum se încearcă astăzi, este un afront adus rostului ei biologic şi social, cu grave repercusiuni asupra personalităţii umane;

– revizuirea articolului 48 din constituţie care să stipuleze că familia se întemeiază pe unirea prin căsătorie liber consimţită între un bărbat şi o femeie devine o necesitate, puternic susţinută de realităţile noastre istorice, biologice, culturale şi spirituale.

VALERIU LUPU,

doctor în ştiinţe medicale

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: