Gheorghe Flutur cere Ministerului Turismului să asigure fondurile pentru decontarea lucrărilor executate la pârtia de schi din Masivul Rărău:

Există riscul ca omologarea pârtiei să nu fie făcută în acest an

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a cerut, ieri, Ministerului Turismului să aloce fondurile pentru decontarea lucrărilor executate la pârtia de schi din Masivul Rarău, arătând că nealocarea va duce la întârzierea omologării pârtiei.

„Pentru Câmpulung Moldovenesc şi pentru judeţul Suceava, pârtia de schi de pe Rarău este un obiectiv de investiţii extrem de important atât pentru turism, cât şi pentru dezvoltarea socio-economică a zonei. Orice an pierdut la deschiderea pârtiei este o pierdere uriaşă pentru zonă” a spus Flutur.

El a arătat că omologarea tronsonului I este în pericol de nu putea fi realizată nici în această iarnă şi şi-a exprimat îngrijorarea privind situaţia finanţării lucrărilor, arătând că s-ar putea ajunge la întârzierea omologării pârtiei.

„Am transmis o adresă Ministerului Turismului şi Ministerului Finanţelor Publice prin care solicit să fie alocate fonduri pentru decontarea cheltuielile pentru lucrările executate şi pentru finalizarea tronsonului I” a menţionat preşedintele CJ Suceava.

 În adresă se menţionează că, în baza Ordinul Ministrului Turismului nr. 447/2017 pentru defalcarea sumelor alocate pe anul 2017 de la bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Ministerului Turismului, către bugetele locale, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în turism aflate în derulare,  precum şi în baza autorizaţiei de construire nr. 95 din 7.09.2016 pentru executarea lucrărilor de construire pentru „Pârtii de schi omologate şi transport pe cablu în masivul Rarău, cu conexiune la trupul izolat intravilan Rarău” – tronson I, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor cu data de 6.06.2017.

Din iunie şi până în octombrie 2017 s-au executat lucrări la parcarea auto şi drumul de acces, clădirea anexă la staţia inferioară, instalaţia de înzăpezit artificial, clădirea staţiei de pompare înaltă presiune, profilarea pârtiei pe tronsonul 1, montare sistem bileterie, clădire garaj ratrac, instalaţii de iluminat pârtie de schi, valoarea lucrărilor executate fiind de 2.398.342,32 lei, cu TVA inclus.

El adaugă că Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc a transmis către Ministerul Turismului adresa nr. 28.322 din 16.10.2017 (împreună cu toate documentele solicitate), prin care a solicitat transferul sumei de 2.378.342,32 lei.

Flutur precizează că până joi, 14 decembrie 2017, suma solicitată nu a fost transmisă municipiului Câmpulung Moldovenesc.

El îl roagă pe ministrul Turismului să sprijine finalizarea în bune condiţiuni a acestui proiect de o importanţă deosebită pentru judeţul Suceava, alocând sumele necesare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: