Repere ale activităţii patriarhului Justinian Marina, apărător al ortodoxiei în timpul comunismului

(fragmente)

Una dintre cele mai grele perioade din istoria Bisericii noastre ortodoxe o reprezintă perioada din timpul regimului comunist ateu, perioadă în care mulţi dintre membrii ei, fie clerici, fie mireni, au avut de suferit din cauza convingerilor religioase pe care le aveau. Această perioadă a început după cel de-al Doilea Război Mondial, când România a intrat, potrivit pactului Ribentrop – Molotov din 1939 şi Convenţiei de la Yalta din 1945, în sfera de influenţă sovietică şi s-a încheiat în anul 1989, odată cu dezintegrarea blocului comunist din Europa de Est. Puterea comunistă instaurată în partea de răsărit a Europei propaga o ideologie atee în care omul e stăpân pe destinele sale, Dumnezeu şi credinţa nefăcând parte din ecuaţia societăţilor multilateral dezvoltate. De aceea, cei care au continuat să creadă în Dumnezeu şi au mărturisit şi apărat credinţa contrar avertismentelor puterii politice, au avut de suferit prigoane şi detenţie, iar mulţi dintre ei, poate pe care numai Dumnezeu îi ştie, şi-au dat viaţa nelepădându-se de Hristos.

Dar calea martirajului şi a suferinţelor fizice nu a fost hărăzită de Dumnezeu tuturor credincioşilor săi, ci rezistenţa în faţa tăvălugului comunist a îmbrăcat şi alte forme. Prin înţelepciune şi tact pastoral, prin curaj şi fermitate în transmiterea credinţei, unii slujitori ai Bisericii străbune au reuşit să păstreze nestinsă în sufletele credincioşilor flacăra dreptei credinţe şi chiar să intensifice lucrarea luminătoare şi mântuitoare a Bisericii în acele vremuri de încercare. La loc de cinste se află cel de-al III-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina, anul acesta, potivit hotărârilor Sf.Sinod, fiind închinat comemorării sale şi celor ce au apărat credinţa ortodoxă în timpul comunismului. Pentru că anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la trecerea Părintelui Patriarh Justinian la Domnul şi având în vedere activitatea sa rodnică de păstrare şi consolidare a valorilor Bisericii şi credinţei străbune în perioada comunistă, trebuie, după cuvântul Sf. Apostol Pavel către Evrei (13,7), să ne aducem aminte de mai marii noştri care ne-au grăit nouă cuvântul lui Dumnezeu şi să le urmăm credinţa şi faptele ca rezultat al credinţei pe care au avut-o . E o datorie de suflet şi datorie morală pentru noi, deoarece în felul acesta suntem în comuniune cu ei şi primim putere din pilda vieţii lor pentru încercările vieţii fiecăruia dintre noi.

 1.Prezentare biografică. Patriarhul Justinian Marina s-a născut la data de 22 februarie 1901 în localitatea Cermegeşti, judeţul Vâlcea, în familia unor ţărani credincioşi – Marin şi Maria. A urmat şcoala în localitatea natală şi, la îndemnul mamei şi al învăţătorului, a urmat cursurile Seminarului teologic Sf. Nicolae din Râmnicu-Vâlcea în perioada 1915-1923. La absolvirea Seminarului, în anul 1923, a obţinut diploma de învăţător şi apoi a fost numit în toamna aceluiaşi an învăţător în localitatea Olteanca, iar în anul următor s-a transferat în satul Băbeni. S-a căsătorit cu Lucreţia Popescu şi a fost hirotonit preot pe seama parohiei Băbeni în anul 1924. Şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti, finalizându-le cu titlul de licenţiat în anul 1929. A activat ca profesor de istorie la Seminarul Teologic din Râmnicu-Vâlcea, apoi din anul 1932 a fost numit director al seminarului şi a fost transferat ca preot paroh la Biserica „Sf. Gheorghe” din acelaşi oraş. În 1935 îi moare soţia şi rămâne văduv cu 2 copii. Ca preot al acestei parohii a restaurat biserica şi casa parohială.

În anul 1945, la solicitarea Mitropolitului Irineu Mihălcescu al Moldovei, devine vicar eparhial, şi în data de 30 iunie Sf. Sinod aprobă numirea preotului Ioan Marina ca arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei cu titlul de „Vasluianul”. Este tuns în monahism la Mănăstirea Cetăţuia primind numele de Justinian. Calităţile sale au fost remarcate de mitropolitul Irineu Mihălcescu care îl socotea singurul în măsură să facă faţă situaţiei grave în care se afla Moldova după război, descriindu-l ca preot cu o cultură superioară, plin de energie, un excelent gospodar, om de iniţiativă şi având un deosebit spirit organizatoric.

La Iaşi a desfăşurat o activitate social-filantropică susţinută, manifestând o grijă deosebită faţă de orfanii de război, organizând comitete parohiale pentru plasarea acestora în familiile rudelor, preoţilor şi credincioşilor, iar pentru că orfelinatele de stat nu puteau face faţă situaţiei, a înfiinţat orfelinate pe lângă mănăstirile de maici (Agapia, Văratec, Agafton), pentru ca orfanii să primească o bună educaţie.

În august 1947, mitropolitul Irineu Mihălcescu se retrage din scaun şi în locul său este ales ca mitropolit arhiereul Justinian Vasluianul şi înscăunat pe 28 decembrie 1947.

Ca mitropolit al Moldovei, Justinian a păstorit puţin timp pentru că, la data de 27 februarie 1948, patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la Domnul. Potrivit legiuirilor bisericii, mitropolitul Justinian al Moldovei a devenit locţiitor de patriarh. Alegerea noului patriarh a avut loc la 24 mai 1948. Anul 1948 a fost şi unul al schimbărilor de ordin politic, pentru că monarhia fusese înlăturată şi partidul comunist aflat sub tutela Moscovei preluase puterea. Situaţia bisericii era una în care noul patriah trebuia să comunice cu puterea politică, şi la recomandările Securităţii, care fusese informată de activitatea şi persoana mitropolitului Moldovei Justinian Marina, acesta a fost ales patriarh. Alegerea a fost făcută de Colegiul elector Bisericesc, membrii MAN şi membrii guvernului, iar înscăunarea patriarhului a avut loc la 6 iunie 1948. A păstorit biserica noastră ortodoxă timp de aproape trei decenii şi a trecut la cele veşnice pe 27 martie 1977, având vârsta de 76 de ani, fiind îngropat la Mănăstirea Radu Vodă, unde şi-a dorit a fi înhumat.

2.Părintele patriarh Justinian Marina, înţelept apărător al Bisericii. Conducerea politică a vremii s-a bucurat de alegerea noului patriarh, crezând că Biserica o să-i fie alături în reali-zarea idealurilor comuniste. Dar lucrurile nu au stat chiar aşa cum şi-a dorit puterea politică, pentru că patriarhul n-a fost omul care să distrugă biserica, ci a fortificat-o. Conducătorul de atunci G. G. Dej a manifestat o anume recunoştinţă faţă de părintele Patriarh, care l-a ajutat atunci când evadase din lagărul de la Tg. Jiu în perioada de ilegalitate şi a avut o atitudine de respect faţă de binefăcătorul său. De asemenea, patriarhul a avut sprijin şi din partea lui Petru Groza, şeful guvernului, fiu de preot ardelean, acesta fiind şi membru în Adunarea Bisericească Naţională. În felul acesta, Biserica a fost ajutată să nu aibă soarta altor biserici aflate în blocul comunist, unde persecuţiile au fost mult mai ample.

Părintele patriarh Justinian Marina a avut înţelepciunea de a comunica cu noua putere, încercând să obţină cât se putea pentru libertatea Bisericii de a se organiza şi a-şi manifesta credinţa în acele vremuri, cu compromisuri minime. Imediat după înscăunarea sa, i-a povăţuit pe preoţi să nu se implice în politică pentru că el va face politica Bisericii în relaţia cu statul, dorindu-şi ca preoţii să nu fie în puşcărie, ci în bisericile lor, să facă Sf. Liturghie.

Deşi a primit apelativul de Patriarhul roşu din partea presei occidentale a timpului, la alegerea sa fiind apreciat de puterea politică nou instaurată pentru activitatea desfăşurată până atunci în Biserică, acest lucru a fost nedrept. Notele informative ale securităţii dovedesc contrariul, patriarhul era văzut ca un duşman al regimului pentru că a schimbat macazul, faţă de oamenii regimului declarându-se fidel lor, iar în particular afirmând că a fost ales pentru a desfiinţa Biserica, dar că va face totul pentru salvarea ei. N-a fost de acord cu ceea ce comuniştii numeau „lupta de clasă”, prin care ei au distrus aristocraţia şi burghezia, şi n-a angajat Biserica în această luptă spunând că „aceasta contravine principiului iubirii creştine, Biserica este deschisă şi bogatului şi săracului şi fostului bogat şi fostului sărac.” A condus corabia Bisericii pe vreme de furtună, folosindu-se de orice prilej în favoarea intereselor ei, reuşind să păstreze şi să amplifice lucrarea ei în perioada păstoririi sale. În felul acesta, prin diplomaţie şi abilitate şi-a realizat cea mai mare dorinţă a sa, păstrarea credinţei strămoşeşti ca temelie a societăţii româneşti. Strategia sa, în toată perioada în care a păstorit, a fost aceea a dialogului cu puterea politică, dând cezarului cele ce trebuiau date lui şi lui Dumnezeu cu prisosinţă, în modul în care a fost posibil.

  1. În plan legislativ bisericesc. Părintele Patriarh Justinian Marina a fost iniţiator şi coordonator al Statutului pentru organizarea şi funcţionarea BOR, votat de Sf. Sinod la 19-20 octombrie 1948 şi apoi aprobat de conducerea statului. Pentru realizarea statutului a convocat un colectiv de specialişti, între care profesorii Liviu Stan şi Iorgu Ivan. Statutul are la bază trei principii: unitatea dogmatică şi canonică cu Patriarhia Ecumenică şi principiile autocefaliei şi autonomiei BOR. Acest statut este cel după care biserica se conduce şi astăzi. De asemenea, a fost alcătuită şi o colecţie de regulamente intitulate Legiuiri bisericeşti, în 1953, şi o Mărturisire de credinţă, după care s-au ghidat cele apărute ulterior. Legislaţia emisă în timpul păstoririi sale, fundamentată pe canoanele Bisericii, învăţătura dogmatică şi tradiţiile liturgice ortodoxe, a întărit Biserica în interiorul ei şi i-a asigurat putere în relaţiile cu statul.
  2. Prima canonizare de sfinţi români. Una din marile fapte făcute de Patriarhul Justinian a fost canonizarea sfinţilor români, eveniment care a avut loc în anul 1955. În 1950 s-a hotărât procedura de canonizare, rânduielile, slujbele şi înscrierea în calendar. Canonizarea solemnă s-a făcut în perioada 10-23 octombrie 1955, atunci aniversându-se 70 de ani de autocefalie. La această solemnitate au participat reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Sfinţii canonizaţi au fost: Sf. Ier. Calinic de la Cernica (11 aprilie), Sf. Ierarhi şi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava Brancovici (24 aprilie), Sf. Iosif cel Nou de la Partoş (15 septembrie), Cuvioşii Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea Miclăuş (21 octombrie). De asemenea, s-a generalizat cultul sfinţilor ale căror moaşte sunt în România, anume: Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov (27 octombrie), Sf. Cuvioasă Parascheva (14 octombrie), Sf. Filofteia de la Argeş (7 decembrie), Sf. Grigorie Decapolitul de la Vâlcea (20 noiembrie), Sf. Nicodim de la Tismana (26 decembrie)şi Sf. Ioan Valahul (12 mai). Fără îndoială, ne dăm seama că acestă canonizare a reprezentat un act de curaj din partea patriarhului făcut în plin regim comunist, dar acestea au fost făcute pentru a înmulţi credinţa şi evlavia neamului românesc şi a spori prestigiul bisericii noastre ortodoxe. (…)
  3. Organizator al parohiilor ortodoxe româneşti din diaspora. În timpul păstoririi sale, patriarhul Justinian a avut în vedere şi organizarea eparhiilor şi a parohiilor din diaspora. Se ştie că din cauza evenimentelor istorice prin care a trecut poporul nostru în prima jumătate a secolului al XX-lea, unii români au emigrat în Europa, America şi Australia. De aceea, grupurile mai numeroase au dorit să aibă biserici şi preoţi slujitori români. Cu binecuvântarea părintelui Patriarh s-au înfiinţat parohii şi au fost trimişi preoţi din ţară în S.U.A şi Canada, Venezuela. În 1972, Arhiepiscopia Ortodoxă pentru Europa Centrală şi Occidentală a intrat sub jurisdicţia Patriarhiei ortodoxe române. S-au înfiinţat parohii ortodoxe în Anglia (1964), Suedia (1971), Germania (1975), Elveţia(1975), Australia şi Noua Zeelandă (1970). O atenţie deosebită s-a acordat aşezămintelor bisericeşti de la Locurile Sfinte prin lucrări de renovare, iar în anul 1975 patriarhul Justinian, cu o delegaţie a BOR, a sfinţit Biserica Sf. Gheorghe din Ierusalim. Nu au fost uitate aşezămintele româneşti de la Muntele Athos, care au fost cercetate de patriarh în 1963, la sărbătoarea unui mileniu de la întemeiere. Prin înfiinţarea parohiilor din diaspora se dorea o păstrare şi revigorare a credinţei şi identităţii naţionale a celor din afara graniţelor geografice ale ţării. (…)
  4. Apărător al mănăstirilor. Părintele Patriarh, deşi fusese preot de mir şi nu monah, a iubit foarte mult mănăstirile şi pe vieţuitorii lor, considerându-le cetăţi pe munţii credinţei noastre, fiind conştient de rolul monahismului în Biserică şi societate. Reorganizarea vieţii monahale s-a făcut pe baza prevederilor din Statutul BOR 1949 şi Regulamentelor privitoare la viaţa monahală din 1953 şi 1959. După cum am mai amintit, monahismul a primit o grea lovitură prin decretul nr. 410 din octombrie 1959, care prevedea că puteau fi primite în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi de 50 de ani femeile, şi în baza căruia au fost scoşi din mănăstiri aproximativ 5.000 de monahi şi monahii. Patriarhul însuşi a avut de suferit, pentru că a fost ţinut cu domiciliu forţat, la schitul Dragoslavele, timp de 6 luni, atunci când a protestat împotriva acestui decret nedrept. Călugărilor din eparhia sa le-a asigurat pentru moment cele necesare traiului, iar apoi, când a fost posibil, i-a reprimit în viaţa monahală.

Unele mănăstiri şi biserici s-a dorit să fie luate de puterea politică şi probabil demolate. Mănăstirea Curtea de Argeş a fost luată de comunişti, moaştele Sf. Cuvioase Filofteea mutate la Râmnicu-Vâlcea, iar clădirea episcopiei transformată în cămin muncitoresc. Puterea dorea să ocupe şi mănăstirea Radu-Vodă, iar patriarhul, prin abilitate, le-a cerut să elibereze Curtea de Argeş la schimb cu Radu-Vodă şi a primit ce a cerut, sfintele moaşte revenind la Curtea de Argeş. Mai târziu a luat de la comunişti şi Mănăstirea Radu-Vodă, şi a dorit ca acolo să-i fie şi locul de veci, pentru ca niciodată să nu mai fie cedată cuiva. O altă situaţie s-a ivit când comuniştii au dorit demolarea Bisericii Slobozia. Atunci patriarhul a luat atitudine, zicându-le „când buldozerul va intra în biserică, prima cărămidă în capul meu va cădea sau al preoţilor mei.” La fel a apărat şi Biserica Sf.Gheorghe din Piteşti. (…)

Putem spune despre părintele Patriarh Justinian că a fost omul potrivit la locul potrivit, atunci când Biserica a avut nevoie de ocrotire şi sprijin în vremurile grele prin care a trecut. Acestea au fost pe scurt câteva repere ale activităţii extrem de bogate desfăşurate de părintele Patriarh Justinian, fără pretenţia de a fi cuprins totul. Fiecare dintre aceste repere, luate separat sau împreună, pot constitui oricând subiecte de cercetare pentru o lucrare de licenţă sau doctorat în care să fie surprinsă în amănunt viaţa şi activitatea părintelui Patriarh.

 Preot MIHAI IAŢENTIUC

 Parohia Straja 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: