Istorii albe

„…Un popor care nu-şi cunoaşte trecutul, nu-şi cunoaşte istoria, nu-şi acceptă prezentul şi nu construieşte cu încredere prezentul este un popor pierdut” a spus, printre altele, ministrul Educaţiei Liviu Pop (probabil ştiind că îl parafrazează pe N. Iorga) la Baia, la comemorarea a 550 de ani de la confruntarea crâncenă dintre voievodul Ştefan al Moldovei şi regele Matias Corvinul al Ungariei. Alătur acestor gânduri pe cele ale istoricilor Şt. S. Gorovei şi M.M. Székely: „…Pentru relaţiile lui Ştefan cu regatul ungar suntem tot acolo unde ne-a lăsat o lucrare de seminar veche de un secol («Relaţiile lui Ştefan cel Mare cu Ungaria» – n.n.), a unui student care avea să devină istoricul Vasile Pârvan” (în „Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ştefan cel Mare”, Centrul de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Mănăstirii Putna, 2005). S-ar vedea, credem, de aici, câte teritorii prea puţin explorate (nu îndrăznim să decidem din ce motive) au înainte istoricii de azi şi de mâine, cei nu doar curioşi şi interesaţi, dar şi neafectaţi de patimi şi politici. Cu atât mai mult cu cât se apropie un Centenar, cu atât mai mult cu cât noi – românii de astăzi, în primul rând, şi maghiarii de astăzi, oricare le-ar fi cetăţenia – avem realmente în urmă, multiseculară, o istorie comună (şi nu diferită de istoriile altor areale europene!) care se cere spusă şi tălmăcită cu obiectivitate şi siguranţă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: