Poliţistul rănit cu sabia, la Rădăuţi, vorbeşte şi este coerent

Poliţistul din Suceava rănit cu o sabie în timpul unor percheziţii la Rădăuţi vorbeşte şi este coerent. Medicii spun însă că, deşi starea lui s-a îmbunătăţit, ar putea rămâne cu sechele, transmite corespondentul Mediafax.

„Pacientul este conştient şi vorbeşte, comunică cu medicii şi asistentele medicale. Nu vorbeşte cu probleme, vorbeşte bine. Este logic şi coerent. Există un deficit motor pe jumătate din corp” au declarat medicii ieşeni.

„Evoluţia este net favorabilă, pacientul a fost detubat, s-a scos sonda naso-gastrică, urmează să se facă încercări de alimentare pe cale naturală. S-a efectuat şi un computer tomograf în cursul acestei dimineţi. Pacientul colaborează, comunică cu cei din anturaj. În continuare se face o kinetoterapie intensivă şi se urmează acelaşi tratament în secţia de terapie intensivă” a declarat ieri Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.

Medicii spun că, deşi se observă o îmbunătăţire a stării lui, acesta ar putea rămâne cu sechele.

„Evoluţia neurologică este şi aceasta favorabilă, însă trebuie să ţinem cont de faptul că oricând pot să apară complicaţii locale sau generale. De asemenea, nu ne putem pronunţa în acest moment în privinţa sechelelor cu care va rămâne. Cel puţin şase luni de zile va trebui să efectueze o activitate de recuperare neuromotorie, în mediul specializat. În acest moment există speranţe că prognosticul vital este favorabil, nu putem să ne pronunţăm asupra sechelelor neurologice cu care va rămâne” a declarat Grămadă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: