Potrivit unui proiect de hotărâre

Abonamente de călătorie mai scumpe pentru elevii şi studenţii suceveni

> În 2015, elevii achitau 15 lei din abonamentul integral de 66 de lei/ lună, în 2016 s-a operat o majorare până la 25 de lei, urmând ca, din 2018, atât ei, cât şi studenţii să plătească câte 33 de lei/ lună

Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava analizează situaţia referitoare la delegarea tranportului în comun de persoane. Demersul survine unei adrese a Consiliului Concurenţei prin care acestora le-au fost solicitate lămuriri suplimentare, intrarea în vigoare a noului contract – în condiţiile în care cel vechi expiră pe 31 decembrie 2017 –, fiind amânată până pe 1 martie 2018. În acelaşi context, impusă a fost şi corelarea nivelului diferenţelor de tarif – inclusiv a compensaţiei acordate operatorului de transport de la bugetul local –, cu veniturile şi cheltuielile estimate de transportator. Toate acestea au loc pe fondul intenţiei Primăriei Sucevei de a depune un proiect cu finanţare europeană pentru dotarea cu 40 de autobuze electrice a parcului societăţii de transport public TPL, reglementările UE cerând ca serviciul în cauză să fie delegat unui operator unic. Drept consecinţă, pe lângă cele menţionate, Consiliul Local este chemat să procedeze la modificarea art. 1 a HCL nr. 19 din 29 ianuarie 2015, în sensul în care „elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat care studiază la unităţi de învăţământ din municipiul Suceava beneficiază de tarif redus cu 50% din abonamentul lunar nominal integral pe toate liniile, pe tot parcursul anului calendaristic”. Acesta în condiţiile în care, în 2015, prin hotărârea amintită, se stabilea ca elevii cu domiciliul în municipiul Suceava să achite doar 15 lei din abonamentul integral de 66 de lei pe lună, tariful fiind valabil pe toată durata anului calendaristic, şi nu doar a celui şcolar, cum fusese până atunci. Însă o primă majorare a intervenit în aprilie 2016, la acel moment, în cazul elevilor, valoarea abonamentului crescând de la 15 lei la 25 de lei, cu menţiunile că facilitatea îi viza pe toţi cei care studiau la unităţi de învăţământ din reşedinţa de judeţ şi că numărul taloanelor de călătorie nu mai era limitat. Atunci, administratorul unic al TPL Darie Romaniuc preciza că demersul este de bun augur pentru TPL, în condiţiile în care firma avea datorii către bugetul statului, iar în România nu exista tarif mai mic de 25 de lei pe abonament. În ceea ce îi priveşte pe studenţi, dacă în 2016 aceştia au scos din buzunar 25 de lei, faţă de 30 de lei în anul anterior, potrivit actualei propuneri legislative, aleşii locali vor trebui să stabilească şi pentru ei un tarif al abonamentului social de 33 de lei pe lună.

„De-a lungul timpului, categoriile de persoane care beneficiază de facilităţi la transportul public local (…) au fost extinse, fiind incluse şi alte categorii decât de legislaţia în vigoare, astfel încât impactul asupra bugetului s-a majorat de la an la an, cu atât mai mult cu cât parcul auto utilizat de transportator necesită cheltuieli de întreţinere din ce în ce mai mari, din cauza vechimii” se arată în susţinerea la propunerea legislativă a primarului Ion Lungu şi a viceprimarului Lucian Harşovschi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: