Senatorul ALDE Ilie Niţă, după ce a votat înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii:

E o măsură necesară de stimulare economică

Preşedintele Comisiei pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare, senatorul ALDE de Suceava Ilie Niţă, a declarat, marţi, că a votat emiterea avizului pentru propunerea legislativă privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – SA şi pentru modificarea unor acte normative, numărându-se între iniţiatori.

„Propunerea legislativă are, în fapt, ca obiect de reglementare, înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – SA, persoană juridică organizată ca societate pe acţiuni, având ca acţionar unic statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii SA urmează să funcţioneze ca un fond de investiţii alternativ, administrat în conformitate cu prevederile Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, cu modificările şi completările ulterioare” a precizat Ilie Niţă.

Conform soluţiei legislative susţinute de senatorul ALDE sucevean se are în vedere, în principal, susţinerea dezvoltării economice prin investiţii în sectoare competitive, care antrenează un efect de multiplicare în economie, în urma atragerii de capital şi surse din piaţa financiară.

Senatorul Ilie Niţă consideră că înfiinţarea unui fond suveran de investiţii reprezintă o măsură necesară de stimulare economică prin care, în urma tragerii de capital din piaţa financiară internă şi internaţională, vor putea fi constituite surse de finanţare pentru proiecte de investiţii profitabile şi sustenabile ce vor antrena un efect de multiplicare în economie, conducând la dezvoltare în paralel cu creşterea veniturilor bugetare.

Potrivit proiectului de lege, înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – SA are ca beneficii crearea de surse de finanţare sustenabile pentru materializarea proiectelor din domenii economice diverse, în condiţii de rentabilitate economică şi sustenabilitate financiară; rol de catalizator eficient pentru atragerea de fonduri private (bănci, fonduri de pensii, fonduri de investiţii) care, alături de fondurile proprii, vor asigura finanţarea unor proiecte de investiţii a căror implementare va antrena un efect de multiplicare economică atât pe orizontală, cât şi pe verticală; susţinerea eforturilor României de a obţine statutul de piaţă emergentă pentru piaţa de capital autohtonă prin creşterea lichidităţilor, ca urmare a listării la Bursa de Valori Bucureşti şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile prin participarea la cofinanţarea unor proiecte de investiţii.

 „Propunerea legislativă va avea impact asupra veniturilor bugetului de stat începând cu anul 2018, în sensul reducerii veniturilor la bugetul de stat cu valoarea dividendelor încasate de Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – SA în contul acţiunilor transferate în portofoliul Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – SA. Această influenţă va fi recuperată în anii următorii primului an de funcţionare prin încasarea dividendelor prin care Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – SA va plăti statului, în calitate de acţionar unic, potrivit hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de repartizare a profitului şi stabilire a dividendelor” a menţionat senatorul sucevean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: