Despre Moş şi ajutoarele sale

Le cumpăram şi le piteam prin casă pentru că, deh, ca orice copil, cotrobăia peste tot şi parcă ceva îl îndemna să fie mai activ în acea perioadă de sfârşit de an. În general undeva cât mai sus, unde să nu ajungă, cu toată strădania lui. Iar dacă mă apuca 5 decembrie şi nu le găsise, puteam spune că, slavă Domnului, a mai trecut un an cu bine.

Făceam aşa, cum fac toţi părinţii: îl îndemnam să-şi şteargă papuceii, iar el îi aduna pe toţi şi-i aşeza lângă intrare, frumos aliniaţi. Dar, pentru că dimineaţa mergea la grădiniţă şi nu apuca să se bucure de cadouri, moşul nostru era mai harnic şi venea seara, ca să aibă copilul timp să se bucure. Era o provocare, stătea cu ochii pe încălţările de lângă uşă şi nici să fi vrut nu le găseam paznic mai destoinic.

În seara aia nu ştiu cum, dar vigilenţa mea a şchiopătat. Vestea am primit-o nu imediat, cum te-ai fi aşteptat să se întâmple de la un copil de câţiva ani, ci peste vreo două zile, când se plictisise deja de jucăriile primite şi dulciurile erau amintire.

Vorbeam despre următorul Moş ce-şi pregătea desaga şi-şi nota adresa noastră pe carneţel, pregătindu-se de vizită, când îl aud spunându-mi pe un ton ce nu lăsa loc de ripostă: „Nu există Moş Nicolae, ştiu sigur, te-am văzut când ai pus jucăriile în ghete! Acum m-am convins! Vrei să spui că Moş Crăciun există? Eu nu mai cred aşa ceva!”.

În cariera mea de părinte, ăla a fost un moment pe care l-am gestionat greu. Înţelept mi s-a părut să renunţ, fără luptă, şi să admit că am fost solul Moşului, folosindu-mă de argumente ce mi-au fost acceptate cu oarece scepticism de partea adversă. Nu ştiu pentru ce am suferit mai mult: pentru faptul că parte din magia ce ne însoţea sărbătorile se risipea odată cu dispariţia Moşului, sau pentru că îmi dădeam seama că fiul meu a crescut şi e pregătit să accepte realitatea cu maturitatea de care poate da dovadă un copil.

Faceţi cumva, voi, cei în casa cărora Moşul urmează să vină, să-i lungiţi viaţa şi să amânaţi cât e posibil momentul în care, în ochii copilului, se citeşte dezamăgirea că vraja a dispărut. Pentru că viaţa fără Moş e tare grea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: