Rădăuţi

Bucovină, mama noastră

În niciun caz nu ne lăudăm cu faptul că, începând din anul 1990, suntem singura asociaţie culturală care sărbătoreşte an de an, fără întrerupere, ziua în care Bucovina, prin voinţa poporului său, s-a unit cu Ţara. Am considerat dintotdeauna că aceasta este misiunea noastră, aspect pe care l-am stipulat la loc de cinste şi-n Statutul SCLRB.

Pentru organizarea manifestării din acest an au colaborat Primăria Municipiului Rădăuţi, Biblioteca Municipală „T. Flondor” şi Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB). De data aceasta am realizat sărbătoarea în parcul din centrul municipiului, în faţa bustului aceluia care a fost Iancu Flondor, unul din artizanii Unirii. Alături de noi a venit şi Şcoala Gimnazială Dorneşti prin mesagerii săi, profesori, elevi şi chiar părinţi care şi-au însoţit copiii. Şi, cum era normal, în parc s-au adunat şi alţi rădăuţeni, alături de reprezentanţi ai filialelor noastre din Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Dorneşti şi Arbore.

Pr. Ilie Sfârnaciuc, de la catedra rădăuţeană, ajutat de pr. Fedoreanu din Parohia Dorneşti, a oficiat o slujbă de pomenire a celor care acum 99 de ani au luptat şi au înfăptuit Unirea Bucovinei cu Patria-Mamă, cântându-le şi „Veşnica pomenire”; aşa cum a spus preotul la finalul slujbei, prin fapta lor vor fi pomeniţi în veacul-vecilor.

Despre semnificaţia şi importanţa înfăptuirii Unirii Bucovinei cu ţara din 28 noiembrie 1918 a vorbit Bogdan Loghin, viceprimarul municipiului Rădăuţi.

Prof. Petru Bejinariu, vicepreşedintele SCLRB, a rostit un cuvânt emoţionant, prezentând condiţiile interne şi externe în care s-a înfăptuit Unirea, a enumerat patrioţii care au înfăptuit-o. I-a îndrumat pe cei prezenţi să se aplece cu mai mare atenţie asupra vieţii şi realizărilor corifeilor Unirii. Din păcate, se cunosc prea puţine aspecte despre realizările lor. A comentat apoi rezoluţia Congresului Bucovinei, insistând asupra a ceea ce-a hotărât acesta.

A urmat un program artistic al unui grup de elevi de la Şcoala Gimnazială Dorneşti, sub conducerea prof. pensionare Genoveva Filip şi a pr. Tiberiu Fedoreanu. Toţi participanţii au ascultat versuri nemuritoare scrise de poeţii noştri, pline de simţire şi de patriotism, recitate cu mult suflet şi simţire românească de copilaşii şcolii. Poetul Adrian Şindilaru, tot dorneştean, a recitat, aşa cum numai el ştie, din creaţia personală „Şarpele cu cap de lup”, din care am reţinut câteva versuri: „Dar tu de ce-ai râvnit, străine,/ Să rupi al ţării mele trup ?/ Eu nu renunţ nicicând la luptă./ Sunt şarpele cu cap de lup !”. Bun şi fin cunoscător al istoriei patriei, în piept c-o mare dragoste pentru ţara noastră, poetul a cuprins în cele câteva strofe ale poeziei întreaga durere a neamului nostru. Şi versurile recitate de el, şi evoluţia copiilor de la Dorneşti, au stârnit ropote de aplauze. A urmat depunerea de coroane din partea organizatorilor.

Cu acest prilej, la Oficiul Poştal din oraşul Vicovu de Sus a fost lansat un plic filatelic având pe avers fotografia lui Ion Nistor, unul din artizanii Unirii Bucovinei cu Patria-Mamă, iar pe verso câteva date din biografia acestuia. Plicurile au fost îndreptate spre cele patru zări ale ţării şi vor ajunge la filatelişti. O sută de plicuri au fost împărţite elevilor care-au asistat la manifestările organizate la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus şi altele celor care au participat la manifestarea de la Rădăuţi.

Tot cu acest prilej, la şcolile din Horodnic de Jos, Arbore şi la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Rădăuţi au fost amenajate expoziţii filatelice de profil, în cadrul cărora au fost afişate exponatele realizate de elevi de la cele trei şcoli organizatoare, exponate în care erau prezentate file din istoria României Mari, în special cele referitoare la Bucovina, precum şi de la Şcoala „Ştefan Petică” din comuna Lieşti, judeţul Galaţi (îndrumătoare, prof. Mihaela Bulai), clubul filatelic de la şcoala respectivă colaborând de peste 10 ani cu noi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: