România la mâna impostorilor

Ce sunt impostorii? După dicţionar, sunt nişte şarlatani care încearcă prin minciuni şi prefăcătorie să treacă drept altcineva. Cine sunt impostorii politici? Sunt indivizi cu o poftă nemăsurată de putere şi avere care, prin inducere în eroare, promisiuni fără acoperire şi manipulare populistă au păcălit alegătorii pentru a ajunge în funcţii şi demnităţi publice, deşi cartea lor de vizită, competenţele obţinute prin studii nu au vreo legătură cu fişa postului râvnit. Ceea ce n-ar fi un capăt de lume dacă ar avea măcar chef să înveţe a fi buni profesionişti şi buni cetăţeni.

Aş mai observa că, de obicei, impostura politicianului face casă bună cu impostura intelectuală, chiar cu repetenţia: cei mai mulţi au studii derizorii şi târzii ori au obţinut patalamale care atestă absolvirea unor aşa-numite „fabrici de diplome”, aceleaşi furnizându-le masterate şi chiar doctorate, cele mai multe cu lucrări plagiate. Cu alte cuvinte, au debutat în carieră cu un furt intelectual, în general rămas nepedepsit, căci au avut grijă tovarăşii legiuitori să dezincrimineze aproape total copiatul. Dar viaţa se răzbună: inconsistenţa pregătirii se vede deîndată ce deschid gura sau se apucă a scrie politică pe Facebook, iar numărul acestora la vârful politicii este copleşitor.

Cine a crezut că o ţară admisă în NATO şi Uniunea Europeană poate fi condusă de amatori, la întâmplare, cu improvizaţii de azi pe mâine, fără a stăpâni ştiinţele politice şi economice, primeşte în aceste zile un răspuns ruşinos: din pricina impostorilor căţăraţi în posturi importante ne lipsesc oamenii înalt calificaţi pentru împlinirea unor reforme vitale României precum a justiţiei, a finanţelor, a administraţiei, a educaţiei, a sănătăţii…, iar rezultatele ne umplu de oprobriu la Curţile Europene şi nu numai.

De ce nu poate fi încă dislocat sistemul imposturii? Fiindcă impostorii s-au cocoţat într-o superclasă privilegiată şi restrictivă în care se pătrunde prin lipsa meritelor, a demnităţii şi a onoarei. Intră acolo oamenii de încredere ai impostorilor, numai yesmeni, iar la loc de cinste stau cei ce au jecmănit statul, au dosare sau condamnări penale. Priviţi lista primilor 100 de „bărbaţi de stat” ai social-democraţilor şi meditaţi. Nu vă miraţi! Au ajuns acolo prin votul nostru liber(?).

Norocul nostru este că în 2016 „strada” s-a trezit după omorul de la #Colectiv când pe altarul incompetenţei, abuzului şi al imposturii au fost sacrificaţi 65 tineri nevinovaţi. Şocul a fost acelaşi ca la Revoluţie, măturând Guvernul Ponta. Lecţiile din 1989 şi de la Colectiv au fost repede uitate şi a fost nevoie să fie reînvăţate după nenorocita OUG 13, iar de atunci strada nu mai are linişte, aşa cum nu au linişte nici impostorii corupţi care vor să scape sugrumând statul de drept.

Astfel a apărut din neantul gândirii liderului pesedist Liviu Dragnea războiul cu „statul paralel”, adică cu justiţia care le face corupţilor dosare penale, deşi au câştigat alegerile, obligându-ne să înţelegem că nu judecătorii stabilesc nevinovăţia, ci votul. În consecinţă, s-au stabilit oştile şi combatanţii, de o parte şi de alta a tranşeului, adică ţara, numai că după începerea confruntării „strada” a primit întăriri de la partidele de opoziţie, sindicate, Uniunea Europeană şi Guvernul SUA.

Că sunt impostori ajunşi la vârful politicii româneşti se vede din necunoaşterea istoriei. Dacă nu ne mai aliem cu Occidentul dezvoltat şi civilizat spre care ne-au îndreptat paşoptiştii acum aproape două secole, cine ne va garanta că nu ajungem gubernie rusească? Cu cine se va alia PSD în afară de Vladimir Putin, Aleksandr Lukaşenko, Viktor Orban…? Şi dacă vrea cu tot dinadinsul să ne închine ţara Kremlinului şi să ne scoată din UE şi NATO, unde am intrat cu atâtea sacrificii, de ce nu ne spun verde în faţă şi umblă cu alba-neagra?

Fireşte că întrebările de mai sus sunt legitime atât timp cât planurile impostorilor nu mai au legătură cu idealurile naţionale, ci cu propriile interese. Iar interesele lor ţintesc scăparea de dosare penale. Aşa s-a ajuns ca reformele justiţiei să le facă înşişi penalii. De aceea iese din nou lumea în stradă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!