Flash

După a nu mai ştiu câta minivacanţă oferită de guvernanţii de ieri şi de azi, euro şi (cică din cauza lui) preţul combustibilului s-au hotărât să mai crească niţel. Iar pâinea (cu sau fără ouă, că oricum nu-i mai pasă nimănui) şi alte produse inutile în perioada de post, aşijderea. Iar covrigul… Bre, covrigul s-a prins că se dau găuri la buget. D’alea de milioane de euro. Şi ce şi-a zis? Păi nu merit şi eu măcar 20 de bani pentru gaura mea? Şi de la 50 de bani a crescut la 70 de bani. Ptiu, până şi asta ne costă. Am mai încercat eu să fac să se înţeleagă că, dintr-o sărbătoare-n alta şi din protest în protest, guvernanţii şi acoliţii lor din sistem, profitând de adormirea cetăţenilor prin tot felul de mesaje ori „anti” ori „pro” ori prin propovăduirea Sfintelor Sărbători prin aşa-zisele reduceri îşi vor face mendrele pentru a goli în mod legal buzunarele amărăştenilor. Asta e. În rest, numai bine. Bucuraţi-vă măcar anul acesta, cei care mai aveţi ceva la teşcherea. Sau, ca să pastişez o lege a lui Murphy, „Zâmbiţi, la anul va fi mai rău”. Deşi cred că e bună până atunci şi aia originală, „Zâmbeşte, mâine va fi mai rău”.

 COSMIN LEAHU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: