Circumspecţie necesară

 La întâlnirea organizată de ziarul românilor din Regiunea Cernăuţi – „Zorile Bucovinei” – cu prilejul Zilei Bucovinei, 28 Noiembrie, au participat câteva zeci de cernăuţeni. Oaspetele de onoare al manifestării a fost consulul general al României, Excelenţa Sa Eleonora Moldovan. Între figurile cunoscute mai bine la noi s-au aflat academicienii Alexandrina Cernov şi Vasile Tărâţeanu, Arcadie Opaiţ, Gheorghe Gorda, Ilie Popescu, Mircea Lutic şi alţii. Toţi – pătrunşi de semnificaţiile actului Unirii de la 1918, toţi stăpâniţi de emoţie reţinută, de o gravitate a vorbelor şi atitudinii – fireşti pentru nişte oameni rămaşi în continuare, după raptul sovietic din 1944, străini în ţara lor. Cu atât mai mult cu cât limba strămoşească este grav ameninţată la una dintre rădăcinile ei: şcoala.

Fiecare a avut ceva de spus, chiar dacă majoritatea nu au luat cuvântul. Toţi au deplâns însă ceea ce cineva a numit acolo „prigoana limbii române”. Nu numai pentru motivul cel mai aspru generat de decizia parlamentului bunului prieten care ne este statul vecin, aceea de a limita drastic folosirea limbilor minorităţilor în şcoli, ci pentru un întreg şir de şicane pe care autorităţile şi ucrainenii-verzi le fac conaţionalilor noştri acolo. Iurie Levcic vorbea despre copii hărţuiţi ai Ansamblului „Ţărăncuţa”, mereu în atenţia nebinevoitoare a directorilor şcolilor de la cursurile cărora micii artişti sunt nevoiţi să lipsească atunci când se află în turnee. Academicianul Alexandrina Cernov a vorbit despre „purificarea bibliotecilor”, din care sunt scoase cărţile româneşti, dând exemplul revistei „Gazeta Bucovinei” în legătură cu scoaterea căreia din biblioteci autorităţile cerându-le bibliotecarilor „să le întoarceţi celor ce vi le-au dat”. „Mâine-poimâine, afirma dna Alexandrina Cernov, ni se va cere să scoatem şi cântecele româneşti din repertoriu…”. Despre limbă, afirma cineva la paharul de şampanie ce a urmat, nu vor fi niciodată veşti bune. „Nimeni nu se va opri în a o lovi”, iar un altul afirma că „Este o permanentă încrâncenare, şi nu doar a autorităţilor, faţă de ce e românesc aici”.

Aşadar, trebuie să rămânem circumspecţi faţă de aceşti prieteni, dacă nu chiar vigilenţi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: