Paradă militară de Ziua Naţională a României, în Piaţa Tricolorului din centrul Sucevei

Ziua Naţională a României va fi marcată, la Suceava, printr-o ceremonie militară ce va avea loc, vineri, de la ora 13, în Piaţa Tricolorului din centrul municipiului.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, la eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Suceava şi ai Primăriei Municipiului Suceava, ai asociaţiilor veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă şi retragere, Asociaţiei „Cultul eroilor”, personal militar, civil din MAPN şi MAI, reprezentanţi ai partidelor politice, ai instituţiilor culturale, ştiinţifice, religioase, ai mass-media şi societăţii civile.

De asemenea, sursa citată a arătat că din Partea Ministerului Apărării Naţionale (MAPN) participă cu efective Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoşani, care va prezenta şi tehnică, iar Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung va participa cu două plutoane la garda de onoare.

Din partea Ministerului Apărării şi Internelor, participă cu efective Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Bogdan Vodă” Suceava, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni. Cu tehnică specifică participă ISU Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi Direcţia Judeţeană de Informaţii Suceava.

Primăria Suceava va pune la dispoziţia evenimentului fanfara.

Tehnica desemnată de fiecare structură va fi prezentată într-o expoziţie amplasată în faţa Palatului Administrativ.

„Toate efectivele vor intra în dispozitiv la ora 12.30, în faţa Palatului Administrativ, iar după instalarea oficialităţilor se va intona Imnul de Stat al României, va fi oficiat un serviciu religios, urmat alocuţiunile autorităţilor referitoare la însemnătatea evenimentului. Se vor depune coroane şi jerbe de flori şi va urma defilarea gărzii de onoare, a tehnicii şi fanfarei, cu prezentarea onorului” a informat Biroul de Presă al Instituţiei Prefectului.

Manifestările de Ziua Naţională a României se vor încheia la ora 18, prin retragerea cu torţe a subunităţilor aparţinând Inspectoratului pentru Jandarmi Judeţean Suceava şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, după care va urma un moment artistic susţinut de corala ISU „Bucovina”.

Ceremonia militară cu ocazia Zilei Naţionale a României este organizată de Instituţia Prefectului Suceava, cu sprijinul Garnizoanei Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: